FOTO. Nunta lui George Simion, văzută de la fața locului. Câteva sute de oameni au rezistat în fața scenei, petrecerea a continuat până la 7 dimineața

 3 comentarii

George Simion s-a căsătorit cu Ilinca Munteanu sâmbătă, în comuna Măciuca din județul Vâlcea. Reporterii Libertatea transmit de la fața locului, acolo unde în timpul zilei se strânseseră circa 4.000 de oameni.

Ora 22.20: Câteva sute de persoane au rezistat în fața scenei până la această oră, în așteptarea dansului mirilor și a focului de artificii. George Simion a anunțat în direct la TV că petrecerea în aer liber va mai continua 9 ore, până a doua zi la 7 dimineața. Libertatea pune punct aici corespondenței din comuna Măciuca.

Ora 20.35: Nicu Covaci alături de ceilalți componenți ai trupei Phoenix au urcat pe scena petrecerii câmpenești.

Ora 20.30: La petrecerea de nuntă din deal, cea rezervată apropiaților lui George și ai Ilincăi Simion, atmosfera e cu totul alta decât cea de la petrecerea norodului AUR. E liniște, oamenii glumesc la mese decorate în cearșafuri albe, iar singura gălăgie este cea care răsună din valea comunei Măciuca.

Ora 20.00: O bună parte dintre participanții la nunta câmpenească a lui George Simion au plecat deja spre casă, deși Nicu Covaci nu a urcat încă pe scena. A fost în schimb prezent la petrecerea privată pentru apropiații liderului AUR.

18.30: Pe scenă urcă cântăreți de muzică populară după cântăreți de muzică populară, dar lumea stă mai mult în corturi. În cortul Moldovei, președintele organizației AUR Bacău vorbește cu patos despre motivele care l-au adus pe el în politică, dar e întrerupt de George Simion, care își face apariția neasteaptă alături de soție, cinstește în onoarea moldovenilor, iar plecarea lui e motiv și pentru băcăuani să plece, căci oricum ajung acasă la 4 dimineața. Nu sunt singurii care pleacă.

16.30: George Simion își face a doua coborâre în mulțime însoțit de Ilinca. Se urcă pe scenă alături de Laura Olteanu, o interpretă de muzică populară care a interpretat imnul 10 august la aniversarea de un an a protestelor din București. A urmat o altă plimbare pe la corturile meșteşugarilor, înainte de a se retrage din nou la petrecerea privată din deal.

14.40: "Cine e? Aia îmbrăcată în mireasa, aia cu ochelari?", dezbat doua doamne din Măciuca.

"Haideti mai aproape, că a venit George Simion", îndeamnă un domn când mirele zilei trece prin fața Banatului. Însă, în ciuda urletelor care îl cheamă sa pătrundă în cortul pentru Banat, George Simion trece pe lângă.

Se duce în schimb la Tara Moților, unde i se cântă. "Toți grămadă peste el. Animale de oameni. Sigur că nu mai coboară aici, dacă numai așa strivit poate merge", spune furios un membru AUR, care se plânge ca puțini au fost și cei care s-au oferit să fie voluntari la organizarea evenimentului.

"Așa cu porția ni l-au dat", oftează una dintre reprezentantele Țării Muscelului.

Tara Moților e între Moldova și Muscel.

Corturile regiunilor istorice au devenit locuri de adăpost pentru prânzurile câmpenești, sunt singurele locuri cu umbră, dincolo de corturile ridicate special pentru a adăposti mese și scaune pentru servire, dar unde nimeni nu-si mai găsește un scaun liber după ora prânzului. Resturi de mâncare sunt peste tot, te înconjoară și te ademenesc sa stai la coada de cel puțin 20 de minute pentru niște sarmale ori bucate extrase din ceaun. Coada cozii e marcata de drapelul României și de mesajul "Deșteaptă-te romane".

Dar la umbra cortului de Moldova, patru membri AUR discută despre românism și cine mai reprezintă și mai apără acest concept în 2022. Înconjurați de trei bărbați, singura femeie a grupului gesticulează fluid și spune: "George, doar nu PSD-ul".

14.00: În fața statuii Reginei Maria s-a ridicat un copac pentru a se juca bradul, un obicei de căsătorie specific vestului Munteniei. "Aici nu se consideră nuntă fără brad", explică un membru AUR.

"Cum??? Domnul AUR vine cu noi acolo la fân? Nu cred așa ceva!", răspunde o doamnă paznicului care o trimite să evacueze curtea centrului de wellness spre corturile unde "ajunge și domnul George".

Plimbarea miresei prin norod ține mai bine de jumătate de oră, e nevoie de timp pentru ca George și Ilinca Simion, amândoi înconjurați de membri ai echipei de pază, să își facă drum printre oameni, fiecare vrea sa-l prindă o clipa sub ochi pe "domnul de la AUR". "Doar nu am venit până aici ca să îl vedem doar la televizor", spune o doamnă supărată ă nu reușește sa își facă drum dincolo de rândul de camere care blochează vederea spre Simion.

Cuplul de însurăței se oprește la cortul dedicat județului Ialomița, de unde este Ilinca Munteanu. Oamenii sar peste baloți de fân, ridică panglici, orice pentru a îl vedea pe George Simion.

"Și la noi, și la noi, George", țipa un bărbat din cortul dedicat Banatului, vecin pe harta de la Măciuca cu Ialomița.

Cei care nu-l prind pe George Simion, se bucura să facă o poza cu Dan Diaconescu, care se plimba printre oameni și răspunde cu pupici atunci când doamnele îl opresc și ii cer o poză. Are două vafe de inghețată într-o mână. E singur.

13.52: Slujba se încheie, iar George Simion și Ilinca ies din biserică și coboară la vale pentru a-și prezenta soția celor aproape 1.500 de oameni adunați în jurul scenei pe care se va urca mai târziu inclusiv Nicu Covaci de la Phoenix. "Acum, el a zis că a semnat un contract, voi umpleți mai departe după virgulă, dar știa la ce petrecere vine", spune un membru al AUR Argeș.

13.36: Alertă cu bombă la nunta lui George Simion. Poliția face verificări.

13.20: Slujba de cununie e aproape de sfârșit, dar mulți dintre participanți nu mai au răbdarea de a aștepta ieșirea cuplului din mica biserică de lemn. Pe pajiștea din jurul bisericii, soarele nu iartă iar gradele urcă în termometru. Oamenii veniți la nuntă se adună în jurul trunchiurilor de copaci în căutarea umbrei. Doar până în 200 de persoane au rămas în jurul bisericii pentru a asculta cununia religioasă.

Arhiva foto

12.45: În timp ce slujba religioasă oficiată de Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, e în toi în mica biserică de lemn, în care au fost primiți doar apropiații cuplului, undeva la 1.000 de persoane stau adunați pe câmpia unde este instalată și scena. Un participat e supărat că s-a tăiat până și muzica din boxe pentru a nu deranja sluba religioasă din deal.

12.25: George Simion și Ilinca Munteanu pornesc spre mica biserică de lemn, cu o întârziere de 25 de minute. Merg printre cei câteva sute de oameni adunați în jur, care strigă cu timiditate când numele său, când pe acela al soției sale. În fundal e imnul României, interpretat de câțiva instrumentaliști cu naie.

11.50: 10 minute înainte de începerea cununiei religioase. Până la 300 de persoane sunt adunate în fața micuței biserici de lemn ridicată în doar o săptămână de o echipă de meșteri din Maramureș în fața unui centru de wellness din comuna Măciuca, județul Vâlcea.

Majoritatea sunt îmbrăcați îmbrăcată în port popular, așa cum a cerut George Simion. Doar câteva domnișoare au încălcat codul vestimentar pentru a purta tocuri pe pajiștea unde are loc cununia religioasă a lui George Simion cu Ilinca Munteanu.

Victor Ciutac în mijlocul unei hore

Alte câteva sute de persoane sunt adunate la umbra a două corturi pe câmpul din apropiere. Sunt 31 de grade sâmbăta la prânz în comuna vâlceană Măciuca.

"A ajuns Basarabia aici", îl întâmpină un susținătorii AUR din Suceava pe un altul care a venit tocmai din Republica Moldova.

Un drapel uriaș pe care sunt înscrise cuvintele ,,Deșteaptă-te române" e vânturat la capătul culoarului de oameni prin care este așteptat să își facă intrarea George Simion cu Ilinca Munteanu.

Adriana Bahmuțeanu face live din fața centrului de wellness, unde îl felicită pe George Simion că a reușit să "adune atâta suflare românească".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 27.08.2022, 17:14

    Este interesantă din punct de vedere sociologic influența religiei în România "post-decembristă". În multe țări occidentale, ea pierde teren, pe când în România... N-aș fi imaginat niciodată construcția de mii de biserici, multitudinea de procesiuni religioase, etc., etc. Și asta într-o epocă modernă, cea a avioanelor și a rachetelor hipersonice, a telefoanelor celulare, a Internetului. Oare așa o fi și în celelalte țări foste "comuniste" ? Se poate bănui că da.

  • Avatar comentarii

    misu50 27.08.2022, 18:17

    Cum de lipsesc Gadea, Ciuvica si Cristoiu pentru ca mocirla sa fie aproape completa?

  • Avatar comentarii

    fibra 28.08.2022, 17:16

    Dragi jurnalisti instruiti,erau instrumentisti cu naiuri,naie eventual inseamna mai multi Domni Nae Girimea daca va spune ceva. Participantii la "eveniment" ca deobicei vorba lui Ion Creanga "La placinte inainte........... Fara cuvinte,dar si fara viitor.

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește