Dansatoare de samba, fete sexy în costume de baie, ghirlande şi măşti de carnaval. „Miroase” a… Carnavalul de la Rio, dar nu, nu e vorba de asta. De vineri, în Bucureşti s-a dat startul la cea mai lungă petrecere a anului, în discoteca Salsa For You.
Evenimentul latino este singurul de acest gen organizat în Europa de Est şi reprezintă avanpremiera românească a celebrului Carnaval de la Rio de Janeiro. Distracţia ţine 50 de ore, non-stop, iar cine rezistă până la final poate câştiga o vacanţă de o săptămână la carnavalul de anul acesta din Brazilia.
„S-au înscris 283 de participanţi, iar acum (n.red. sambata, la prânz) se mai află în concurs circa 70. Mi-am dat seama de asta după numărul porţiilor de ciorbe pe care le-am servit. Dacă duminică noapte rămân 30, pentru noi e o performanţă”, ne-a declarat Iustinian Radu, administratorul Salsa For You.
Concurenţii au primit la înscriere un talon, pe care trebuie să îl ştampileze din oră în oră. Potrivit regulamentului, cine trişează sau „sare” o ştampilă din cele 50 necesare, e eliminat. Cei care cedează şi „trag pe dreapta” pentru un pui de somn, nu sunt descalificaţi, dar au o mare surpriză atunci când deschid ochii, pentru că… se trezesc îmbrăcaţi în confetti! Şi „material” este din belşug: câteva sute de kilograme!
Pe toată perioada maratonului, petrecăreţii asistă la spectacole de muzică live, show-uri de percuţie şi demonstraţii de samba, făcute de profesionişti. „Nu-i lăsăm să se plictisească: se dansează aproape încontinuu, şi îi invităm şi la alte activităţi: concursuri de ping pong, fotbal de masă, twister, sau pedalat pe bicicleta medicinală până la… Rio”, mai spune Iustinian Radu.
Duminică, Willmark va preda lecţii de salsa, iar seara va fi un spectacol susţinut de Doru Octavian Dumitru. Puţin după miezul nopţii se va trage linie pentru a afla cine pleacă la Rio de Janeiro.
fotografii: sorin silviu (foto’n), Vlad Chirea