Este cazul rezervației naturale Stejarii Brumării, componentă a parcului stațiunii Neptun, care ține de intravilanul orașului Mangalia. Stejarii respectivi, cu vârste de peste un secol, s-au nimerit în calea planurilor unui mare dezvoltator imobiliar, Certion SA. 

FOTO Miracol la Neptun! Un stejar secular a țopăit din rezervația naturală până pe terenul unui mare dezvoltator imobiliar. În acte, copacul apare la distanță de 4,6 metri de obiectiv
Rezervația naturală Stejarii Brumării

Distanța de 4,6 metri pe hârtie, zero metri în realitate

Pe 21 decembrie 2023, Consiliul Județean Constanța a emis autorizația de construire cu numărul 75, pentru construirea unui imobil cu 11 etaje, în stațiunea Neptun, pe strada Trandafirilor, nr. 6k-6L. 

Beneficiarul acestei autorizații este firma SC Solantis Neptun, fostă Neptun SPV One SRL, firmă înființată în 2021, cu sediul în București. Asociat unic este Certion SRL, companie controlată de Cătălin Scripcaru, Theodor Cezar Ionescu și Felicia Anișoara Căruntu. 

Firma Solantis este și proprietara terenului, potrivit acordului de mediu eliberat de Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, în iunie 2023.

Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”

În textul acestui acord se arată că amplasamentul proiectului se află în vecinătatea Rezervației Naturale Pâlcul de Stejari Brumării de la Neptun. 

„Aceasta are o suprafață de 4 hectare și, conform adresei nr. 92131/92872 din 24.11.2022, eliberată de Primăria Mangalia, este compusă din 60 de indivizi aparținând speciei Quercus Pedunculiflora (stejar brumăriu), cu statut de Monument al Naturii (se încadrează în categoria a III-a de arii naturale protejate de interes național), organizați în 6 loturi”, menționează documentul emis de APM Constanța. 

FOTO Miracol la Neptun! Un stejar secular a țopăit din rezervația naturală până pe terenul unui mare dezvoltator imobiliar. În acte, copacul apare la distanță de 4,6 metri de obiectiv

În continuare, agenția notează că nu există nici un pericol pentru stejarii protejați, întrucât aceștia nu se găsesc în perimetrul viitorului șantier:

„Terenul cu suprafața de 2.160 mp, identificat cu numărul cadastral 112309, aflat în proprietatea Solantis Neptun SRL, pe care se propune realizarea imobilului, conform proiectului analizat, se află la o distanță de 4,6 metri de lotul nr. 2 al Rezervației de interes local”.

FOTO Miracol la Neptun! Un stejar secular a țopăit din rezervația naturală până pe terenul unui mare dezvoltator imobiliar. În acte, copacul apare la distanță de 4,6 metri de obiectiv

În realitate, după cum se observă și din fotografiile Libertatea, unul dintre stejarii brumării se situează dincolo de gardul de împrejmuire care delimitează proprietatea Solantis Neptun SRL. 

FOTO Miracol la Neptun! Un stejar secular a țopăit din rezervația naturală până pe terenul unui mare dezvoltator imobiliar. În acte, copacul apare la distanță de 4,6 metri de obiectiv
Vedere de ansamblu și gardul firmei Solantis care împrejmuiește inclusiv unul dintre stejari

„Un pâlc de 8 indivizi”

Ariile protejate din categoria a III-a sunt stabilite „pentru a proteja un monument natural concret, care poate fi trăsătură geomorfologică, un munte submarin, o peșteră subacvatică, o caracteristică geologică precum o peșteră sau o caracteristică vie, ca de exemplu un codru străvechi”, precizează documentul APM Constanța. 

Potrivit site-ului oficial al Primăriei Mangalia, Pâlcul de Stejari Brumării cuprinde exemplare plantate între anii 1903 și 1906, parte a unui experiment menit să împiedice deșertificarea litoralului. 

Un alt proiect imobiliar al grupului Certion SA, proiect care vizează ridicarea unui imobil de 11 etaje, tot în stațiunea Neptun, ar urma să se învecineze și el cu rezervația. 

Conform unui raport privind impactul asupra mediului, întocmit de APM Constanța, proiectul dezvoltat de Lago Neptun SRL va fi amplasat astfel: „la o distanță minimă de aproximativ 4 metri față de lotul 1, care cuprinde 2 stejari brumării, respectiv la 10 metri față de lotul 3, care este alcătuit dintr-un pâlc de 8 indivizi de Quercus pedunculiflora”. 

FOTO Miracol la Neptun! Un stejar secular a țopăit din rezervația naturală până pe terenul unui mare dezvoltator imobiliar. În acte, copacul apare la distanță de 4,6 metri de obiectiv
Între gardul care delimitează proprietatea Lago Neptun SRL și stejarul brumăriu sunt 4 metri

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța recomandă ca lucrările de șantier să se desfășoare, pe cât posibil, la 35 de metri distanță de stejarii sus-menționați, încât „să se prevină apariția unor fenomene precum compactarea solului, deversări necontrolate de ape uzate, depozitarea necontrolată de deșeuri” pe aria rezervației naturale. 

Sponsorizare de 55.000 de euro pentru Primăria Mangalia

Pe 24 noiembrie 2022, chiar în ziua în care Primăria Mangalia elibera adresa către APM Constanța legată de amplasamentul proiectului Solantis Neptun, Consiliul Local al municipiului de la malul mării a avut o ședință. Pe ordinea de zi: acceptarea unei sponsorizări de la Vogh Olimp SRL, o altă firmă din cadrul Certion SA. 

Iată ce consemnează procesul-verbal al ședinței, publicat pe site-ul oficial al Primăriei Mangalia:

„Proiect de hotărâre privind acceptarea de către municipiul Mangalia a sponsorizării efectuată de VOGH OLIMP S.R.L. cu sediul social în București, sectorul 1, Aleea Alexandru, Nr. 32E. Domnul președinte (n.red. – Andrei Sorin Daniel, din partea PNL) precizează că este vorba de suma de 276.449,59 de lei, inclusiv T.V.A. (n.red. – în jur de 55.000 de euro), prin crearea unui parc în stațiunea Neptun. Domnul Angelescu (n.red. – Dragoș Angelescu, PNL) vine în completare cu precizarea că acest parc va fi construit în zona de blocuri din stațiune. Investitorul din această zonă și-a arătat disponibilitatea de a construi acest parc. Domnul Menabit (n.red. – Menabit Ozghiun, Partidul Ecologist Român) consideră că se dorește cumpărarea unei anumite imagini pentru această societate, pentru a nu se mai lua în discuție că aceasta dezvoltă o investiție în zona protejată Stejarii Brumării din stațiunea Neptun. Domnul Angelescu precizează că nu se construiește în rezervație”. 

Propunerea a fost aprobată cu 16 voturi „pentru” și 3 abțineri, devenind HCL nr. 342 din 2022, pe care Primăria Mangalia a decis să n-o publice pe site. Libertatea a solicitat un exemplar în format electronic al acestei hotărâri, dar nu a primit, deocamdată, răspuns.

Tot fără răspuns au rămas și interogările adresate către Agenția pentru Protecția Mediului Constanța.

Nici Solantis Neptun SRL nu a dat curs solicitării ziarului de a emite un punct de vedere cu privire la arborele protejat aflat pe terenul său. 

Primăria Mangalia este în centrul unei controverse privind modul în care a schimbat regimul unei părți din terenul pe care se află pădurea Comorova, ultima pădure de pe litoralul românesc. Despre acest subiect au tratat pe larg Info Sud-Est și Context.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (14)
Avatar comentarii

relutu63 21.04.2024, 11:05

Toate se fac cu stiinta celor de la primarie.

Avatar comentarii

ankadumitriu 21.04.2024, 12:38

Acei stejari se vor usca accidental sau vor lua foc de la un "trasnet". Ca parcul ala din Bucuresti

Avatar comentarii

nasty1 21.04.2024, 13:04

Intr-o tara condusa hotii PSD+PNL, copacii "topaie" zilnic ilegal in mii de camioane, pe care politia, Garda de Mediu, jandarmeria si alte institutii abilitate nu le vad. Voi vreti sa vada un biet stejar "topaitor"? La fel se intampla si cu cladirile de patrimoniu, care "topaie" in acte pana se darama "accidental", pentru ca aceeasi mafie imobiliara sa poate "dezvolta" propriile buzunare.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.