Statuia poetului Mihai Eminescu, considerată cea mai veche din ţară, este situată în parcul central al municipiului Galaţi. Nu de puţine ori, în preajma momentelor omagiale dedicate poetului, s-a întâmplat ca mâna muzei cu făclia de pe statuie să dispară, fără ca hoţii să fie prinşi vreodată, în pofida faptului că în parc este un paznic şi există şi camere de supraveghere.

VIDEO&FOTO|Mâna muzei de pe statuia lui Eminescu din Galați a dispărut din nou. Până acum, s-au făcut aproape 30 de replici ale mâinii

De-a lungul timpului, s-au făcut aproape 30 de replici ale mâinii muzei, care au dispărut fără urmă, ceea ce s-a întâmplat şi la sfârşitul anului trecut.

„Pe finalul lunii decembrie, mâna a fost sustrasă de la locul ei. Se apre că este vorba despre cinci indivizi care au acţionat pe timp de noapte. A doua zi, poliţiştii locali care erau în zonă, parcul Eminescu fiind unul dintre obiectivele noastre, au depistat acest lucru. Pentru că se apropie ziua de 15 ianuarie, Poliţia Locală are în atenţie acest obiectiv. Am mărit măsurile de ordine publică, patrulele noastre vor fi în zonă 24 din 24 iar pe timp de noapte inclusiv cei de la intervenţie rapidă”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Bogatu Matei.

Astfel, un dosar pentru furt după dispariţia replicii mâinii muzei cu făclia a fost înregistrat pe 28 decembrie şi la Poliţie.

În apropierea zilei de 15 ianuarie, o nouă replică a mâinii muzei poetului, realizată ca de fiecare dată de artistul plastic Gheorghe Andreescu, a fost instalată pe statuie.

„Cred că este acelaşi personaj sau acelaşi grup pentru că fac din asta un act de bravură, un act de competiţie între pază, televiziuni, presă. Şi ei câştigă. Până acum au câştigat întotdeauna”, a spus Andreescu. 

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

De altfel, artistul consideră că statuia ar trebui mutată din parc într-un spaţiu închis deoarece a început să prezinte serioase semne de degradare din cauza intemperiilor, iar în locul acesteia să fie amplasată o copie.

„Pe timpul verii ar trebui executată o lucrare de consolidare, consistentă în timp mult mai mare, adecvată la temperatură normală, nu pe frigul ăsta şi în condiţiile acestea de umididate. Centrele turistice ale lumii au sculpturi în copii, cele în aer liber…aţi văzut şi la Roma şi la Florenţa. Noi am putea face o copie a acestei statui şiacesasta să o punem într-un spaţiu interior pentru a fi protejată. Numai că nu avem acel spaţiu adecvat”, afirmă artistul. 

Pe 15 ianuarie, de la ora 10.00, la statuia poetului Mihai Eminescu sunt programate alocuțiuni, recitaluri poetice și depuneri flori. Statuia din municipiul Galaţi a poetului Mihai Eminescu este considerată cea mai veche din ţară şi a fost executată în marmură de sculptorul Frederic Stork. Dezvelirea statuii a avut loc la 16 octombrie 1911, în Parcul Central din municipiul Galaţi, care astăzi poartă numele poetului.

Citește și: REPORTAJ/Doi bunici îşi cresc cu dăruire nepoatele, ca să nu simtă lipsurile: „Eu pot bea apă în loc să mănânc”|FOTO

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI