Funcționarii publici nu vor mai fi suspendați din funcție, dacă sunt trimiși în judecată; Senatul a votat un proiect de lege inițiat de UDMR

Comentează

Funcționarii publici nu vor mai fi suspendați din funcție, dacă sunt trimiși în judecată. Senatul a votat un proiect de lege inițiat de UDMR și a respins un proiect cu aceeași prevedere, dqar semnat de PNL. Proiectul PNL nu a mai fost asumat de liberali, în plen, inițiatorul, senatorul PNL Răducu Filipescu anunțând că se va abține la vot, după ce conducerea partidului i-a atras atenția că nu îl susține.

Proiectul UDMR prevede că ”funcţionarilor publici aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 94 şi art. 95 li se aplică dispoziţiile existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia celor care au fost suspendaţi în baza art. 94 alin. (1) lit. m), care îşi reiau raportul de serviciu la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dacă de la data dispunerii măsurii şi până la expirarea termenului prevăzut de prezentul articol nu au fost supuşi unor măsuri privative de libertate”.

Propunerea legislativă merge la Camera Deputaților, for decizional.

Un alt proiect, semnat de PNL, a fost respins de plen, deși prevedea același lucru. Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunțat că formațiunea nu este de acord cu acest proiect, care a fost depus ca inițiativă personală a colegului Răducu Filipescu.

Și Filipescu a anunțat în plen că nu mai susține propriul proiect. ”Pentru că eu nu pot să votez împotriva propriei iniţiative legislative, nu pot să votez nici împotriva propriului partid pentru că această iniţiativă legislativă nu corespunde liniei PNL, îmi voi rezerva dreptul de a mă abţine la acest vot”, a spus el.

În replică, UDMR și PSD au anunțat că sunt de acord cu proiectul de lege, pentru că asigură prezumția de nevinovăție a funcționarilor publici trimiși în judecată.

USR a spus că nu este vorba despre prezumția de nevinovăție, ci, din contră, suspendarea funcționarului este o decizie prin care se asigură o protecție privind o faptă de corupție.

Proiectul a fost depus de senatorii PNL Răducu Filipescu şi Mircea Cazan, de senatorul PSD Eugen Teodorovici şi senatorul UDMR Cseke Attila și prevede abrogarea articolului 94 alin. (1) litera m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care se referă la suspendarea din funcţie a funcţionarilor publici trimişi în judecată.

În expunerea de motive, senatorul PNL Răducu Filipescu afirma că, prin suspendare, funcţionarii publici sunt discriminaţi faţă de alte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi instituţie publică.

„În instituţiile publice desfăşurându-şi activitatea atât funcţionari publici, cât şi personal contractual, dar şi aleşi locali, pentru egalitate de tratament, este necesară modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în sensul abrogării art. 94 alin (1) litera m) care, prevede, pentru funcţionarii publici, suspendarea de drept a raportului de serviciu în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 litera h), ceea ce reprezintă, în opinia noastră, discriminarea funcţionarilor publici faţă de celelalte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi instituţie publică”, susţine Răducu Filipescu, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Parlamentarul dădea exemplu Codul muncii, care prevede suspendarea de drept a raportului de muncă doar în cazul arestării preventive, a statutului aleşilor locali, care statuează ca unică situaţie de suspendare a mandatului cazul în care acesta nu respectă declaraţia privind interesele personale în termenele prevăzute de lege, şi legea administraţiei publice locale, care stipulează că mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv, nu şi în cazul trimiterii în judecată.

Citește și: Doi ani de la Colectiv. Impactul psihologic al dezastrului, analizat de specialistul Libertatea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
12 oct.
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
12 oct.
Trei muncitori români au fost găsiți morți într-o fosă septică, pe un șantier din Portugalia: alți 3 bărbați au scăpat cu viață
12 oct.
Franța a capturat un petrolier din flota fantomă a Rusiei în largul insulei Réunion, anunță Emmanuel Macron
12 oct.
Ungaria folosește apa de la fermele piscicole pentru irigarea terenurilor afectate de secetă
12 oct.
Atacurile Ucrainei asupra centrelor de date Yandex au redus numărul de boți pro-Kremlin, susține Zelenski: ce spun experții
TRENDING
12 oct.
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
12 oct.
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12 oct.
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
12 oct.
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
12 oct.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
12 oct.
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
12 oct.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru