Pe lânga ploaia violentă, fulgerele, tunetele şi grindina care au însoţit-o, vântul extrem de puternic a smuls copaci din rădăcină şi a afectat curentul electric, reţelele de cablu fiind rupte iar reţelele de telefonie au fost blocate. În Dolj, Timiş, Iaşi, Neamţ şi alte judeţe din ţară oamenii au intrat în panică. În unele judeţe a fost întreruptă circulaţia feroviară şi zeci de maşini au fost avariate din cauza copacilor doborâţi la pământ. În judeţul Brăila grindina foarte mare a spart geamurile mai multor case.
În Capitală, pe bulevardul Pache Protopopescu, un copac a căzut pe stradă, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de poliţie.
Şi pe bulevardul Kiseleff sunt probleme de circulaţie, după ce mai multe crengi rupte de vijelie au căzut pe stradă.
La Dispeceratul de urgenţă al Primăriei Capitalei a fost primită deocamdată o singură sesizare, despre un copac căzut pe bulevardul Aviatorilor, în faţa Ambasadei Chinei. La numărul de urgenţă al municipalităţii (0800 800 882) au fost primite mai multe sesizări privind copaci căzuţi pe drum. Astfel, în sectorul 4, pe strada Tudor Gociu, un copac s-a rupt şi a spart geamul unor balcoane de la imobilele din zonă. Alte sesizări sunt din sectorul 2, în zona bulevardului Lacul Tei, unde un copac a căzut pe drum, iar în sectorul 1, pe bulevardul Oaspeţilor, este pană de curent.
Şi traficul aerian e afectat, trei avioane se află momentan deasupra Bucureştiului, acestea neputând să aterizeze din cauza vântului puternic, şapte curse aeriene nu pot decola şi o aeronavă Tarom care pornise de la Sofia cu destinaţia Bucureşti a fost redirecţionată către aeroportul din Constanţa.
De la ora 15 a intrat în vigoare atenţionare cod galben, emisă de meteorologi, valabilă până miercuri dimineaţă la ora 9. Se aşteaptă ca în anumite zone din Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Moldova, cantitatea de apă să fie de până la 50 de litri pe metru pătrat în Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Moldova. Şi hidrologii au emis cod galben de inundaţii în 21 de judeţe. Atenţionarea este valabilă de astăzi de la ora 17.00 până mâine la ora 16.00.
Până în prezent nu se ştie dacă furtuna a făcut victime în rândul populaţiei.