Cum ajunge statul să plătească gecile de 1 milion de euro folosite de partidul lui Victor Ponta în campania din 2020. Conturi blocate și executare silită la ProRomânia

Comentează
Arhiva foto

Creditorii au de recuperat peste un milion de euro de la partidul ProRomânia, potrivit deciziei judecătorilor, iar AEP ar putea confisca partidului încă 1,6 milioane de euro, spun surse din instituție. În acest moment, conturile sunt poprite, iar subvenția încasată de la buget nu acoperă datoriile. Aceleași surse susțin că se poate ajunge și la o plângere penală din cauza campaniei din 2020.

Totul părea inițial o glumă sau farsa unor hackeri. Pe site-ul ProRomânia a apărut un mesaj în 2021: „Site închis. Domnul Dottore Ponta Viorel nu poți să spui că ești corect cât timp distribui în campania electorală 40.000 de geci și nu le declari la Autoritatea Electorală Permanentă”.

Nu era o glumă, iar postarea îi aparținea fostului secretar executiv al ProRomânia, Constantin Iacov.

Cele 40.000 de geci la care făcea referire nu au fost declarate la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), deși, potrivit legii, orice informație despre obiectele utilizate în campaniile electorale trebuie transmisă și către autoritatea care supraveghează corecta desfășurare a alegerilor.

ProRomânia a susținut că nu există contract pentru gecile din campanie. În replică, AMMA Print, condusă de Mihail Volintiru, a spus că a predat cele 40.000 de geci către ProRomânia în campania pentru parlamentare din 2020, iar, ulterior, partidul condus de Victor Ponta a refuzat să plătească factura.

Suma solicitată de AMMA Print SRL era de 7,8 milioane de lei (1,5 milioane de euro).

Litigiul a ajuns în instanță. După ce ProRomânia a pierdut în primă instanță procesul, Curtea de Apel București a decis, la finalul lunii noiembrie 2022, să respingă apelul partidului în procesul cu AMMA Print SRL.

„Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.595.690 de lei reprezentând debit datorat şi suma de 873.181,1 lei reprezentând TVA aferentă debitului datorat. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 58.293,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată”, se arată în soluția pe scurt din ianuarie 2022, dată de Tribunalul București.

A început executarea ProRomânia. Din bani publici

După decizia Curții de Apel, AMMA Print a început să execute ProRomânia pentru 5,5 milioane de lei (1,1 milioane de euro). Un executor judecătoresc a început să caute activele partidului lui Victor Ponta.

„Executorul s-a apucat de treabă în decembrie 2022, a găsit mai bine de 1,8 milioane de lei în conturile Pro România, sumă care a fost executată. Acum trebuie să vedem de unde recuperăm diferența de bani”, a declarat Mihail Volintiru, AMMA Print SRL, pentru Libertatea.

Potrivit acestuia, există poprire pe conturile ProRomânia din cauza datoriei către firma sa.

Dilema băncilor a fost dacă subvenția, bani publici de la buget, poate să fie blocată și trimisă către executorul judecătoresc. O decizie a Curții Constituționale, din 30 septembrie 2020, permite acest lucru. Banca unde avea ProRomânia banii din subvenție s-a opus în primă fază să îi trimită către executor, dar a fost obligată în cele din urmă să o facă.

Volintiru spune că Victor Ponta „nu a binevoit să vorbim” și l-a blocat „pe toate căile de comunicare”.

„Eu nu am cum să vorbesc cu el, iar el nu pare interesat să o facă”, spune reprezentantul AMMA Print SRL pentru Libertatea. Președintele ProRomânia l-a împuternicit pe trezorierul Mircea Dobre să se ocupe de toate contractele.

De ce a scăzut instanța factura de la 7,8 milioane de lei la 5,5 milioane de lei

Între suma solicitată de AMMA Print SRL și decizia tribunalului există o diferență. Firma ceruse ProRomânia să plătească 7,8 milioane de lei pentru cele 40.000 de geci livrate în campania pentru parlamentare din 2020, pe când instanța a redus suma.

Volintiru susține că diferența în minus apare ca urmare a unei neînțelegeri a comenzii. AMMA Print SRL a trimis către ProRomânia anumite prețuri pentru geci, iar Mircea Dobre, trezorierul partidului, a transmis pe e-mail o comandă, cu alte caracteristici ale produsului, la un preț mai mare.

„Comanda a fost trimisă cu prețul crescut, iar AMMA a facturat în baza comenzii. Nu s-a pus în discuție numărul de geci, a fost confirmat în instanță de reprezentanții ProRomânia”, a spus Volintiru pentru Libertatea.

Mircea Dobre nu a putut fi contactat de Libertatea.

Nu există un contract, nu există nicio factură pe așa ceva cu AMMA Print”, a spus trezorierul ProRomânia, pentru Europa Liberă, în iunie 2021.

Câți bani mai are de încasat ProRomânia de la bugetul de stat

ProRomânia beneficiază de subvenție datorită rezultatelor de la alegerile locale din 2020, după ce la parlamentare a eșuat în a trece pragul electoral de 5%.

Valoarea lunară a subvenției este în jurul a 300.000 de lei, iar ea poate fi încasată până la viitorul scrutin local. Ar fi astfel aproape 20 de luni de subvenție, ceea ce ar putea aduce venituri de 6 milioane de lei ProRomânia. AMMA Print SRL are deja decizia pentru 5,5 milioane de lei, dar la care s-ar putea adăuga penalizări de plată.

Partidul lui Victor Ponta a vândut în ultimul an mai multe active, printre care o mașină Tesla de aproape 100.000 de euro, dar și alte autovehicule. În acest moment, nu mai are alte bunuri mobile sau imobile.

Constantin Iacov, care a fost chemat în garanție în procesul AMMA Print cu ProRomânia, a rămas fără vreo calitate în dosar, după decizia instanței.

„Acum doi ani am spus că ProRomânia va fi bună de plată pentru gecile pe care le-a distribuit în campanie. Am avut dreptate. Conform Legii 334, orice material pe care îl folosești în campanie, fie că e echipament, fie că sunt materiale, calendare, broșuri, trebuie raportat la AEP. Se poate să intre în sfera penalului, e posibil”, a fost poziția lui Iacov pentru Libertatea.

Ce sancțiuni poate da Autoritatea Electorală Permanentă

Autoritatea Electorală Permanentă ar putea sancționa ProRomânia după procesul pierdut cu AMMA Print SRL. Controlul instituției care supraveghează partidele va avea loc în partea a doua a anului și se va referi la anul 2022.

Surse din AEP au declarat pentru Libertatea că se va putea ajunge la situația în care de la ProRomânia să fie confiscată suma de 5,5 milioane de lei.

Astfel, ProRomânia va da 5,5 milioane de lei către AMMA Print și alte 5,5 milioane de lei către ANAF, cea care se ocupă de recuperarea sumelor stabilite de AEP.

„Confiscarea sumei e egală cu valoarea contractului. Asta e legea”, au precizat sursele citate. Autoritatea trebuie să stabilească dacă factura legată de gecile de campanie a fost introdusă în contabilitate în 2020 și de ce nu au fost raportate gecile pentru campania de la parlamentare.

„E posibil să fie și o sesizare de natură penală, s-ar putea să fie și asta. O va face AEP dacă se vor constata nereguli”, au subliniat sursele citate.

Problemele pentru ProRomânia nu se opresc aici.

Partidul condus de Victor Ponta mai are un proces cu Autoritatea Electorală Permanentă, care vizează confiscarea a 2,6 milioane de lei. AEP a invalidat mai multe materiale electorale folosite de ProRomânia în 2020, precum împărțirea unor calendare ortodoxe și carton suport pahar.



Procesul a fost câștigat de AEP în primă instanță și acum se află la apel.

Dacă un partid ar dori să fuzioneze cu ProRomânia, ar trebui să preia și toate datoriile partidului lui Victor Ponta. Surse din PSD susțin că datoriile acumulate de ProRomânia reprezintă o problemă serioasă „în calea fuziunii”.

ProRomânia nu a răspuns până la publicarea articolului întrebărilor Libertatea legate de procesul cu AMMA Print SRL și dacă a înregistrat în contabilitate factura din 2020 pentru gecile de campanie. Nici Victor Ponta nu a răspuns.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!