Este vorba de lucrarea științifică cu titlul „Securitatea aeriană a României, parte integrantă a securității aeriene a NATO și a Uniunii Europene”, care a fost susținută în 2011 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP) sub coordonarea gen. (r) prof. univ. dr. Mihail Orzeață.
Mai multe pagini din teză sunt plagiate dintr-o lucrare semnată de Mihail Orzeață, conducătorul lui de doctorat, iar altele, din două lucrări semnate de fostul rector al AFA Brașov, generalul (r) prof. univ. dr. Vasile Bucinschi, unul dintre cei trei referenți care au aprobat acordarea titlului de doctor pentru Răducanu.
Sesizarea de plagiat pentru teza de doctorat a generalului (r) Gabriel Răducanu, rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov la acel moment, a fost înregistrată la CNATDCU în data de 18 noiembrie 2020, scrie Pressone.
Decizia a fost luată în unanimitate de Consiliul General al CNATDCU, după ce o comisie de specialiști a constatat, în mod oficial, că teza acestuia este plagiată.
În finalul documentului se regăsește și decizia comisiei de lucru: „retragerea titlului de doctor acordat autorului tezei analizate”.
Întregul articol poate fi citit pe Pressone.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro