Simion a comentat pe Facebook: „Mosteanu a fost demis! Dar cu asta nu se rezolva nicidecum problema structurală a unui Guvern incapabil!”.

Deși Moșteanu a părăsit funcția, liderul AUR sugerează că această schimbare nu va rezolva problemele fundamentale ale guvernului actual.

Ionuț Moșteanu a demisionat din funcția de ministru al apărării, după dezvăluirile făcute de Libertatea. Informația a fost transmisă într-un mesaj public postat pe Facebook.

După ce Libertatea a dezvăluit că ministrul a trecut în primul său CV o universitate care spune că nu l-a avut niciodată student, Universitatea Athenaeum a transmis oficial că Ionuț Moșteanu „nu a fost niciodată student al universității” și că specializarea menționată în CV-urile sale „nu a existat în perioada 1996-2000”. Ulterior, Moșteanu a afirmat că a absolvit Universitatea Bioterra, dar diploma a fost obținută abia în 2015, la 16 ani după finalizarea studiilor, conform documentelor obținute de Libertatea.

În alt CV, publicat ulterior pe site-ul Camerei Deputaților, Moșteanu a trecut studiile la Bioterra între 1996 și 1999, fără a menționa diploma obținută în 2015. După publicarea dezvăluirilor, ministrul a postat pe Facebook o fotografie a diplomei sale, explicând: „într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală”.

Libertatea a transmis solicitări oficiale către Ministerul Educației, MApN și Universitatea Bioterra pentru detalii privind modul în care licența a fost susținută după 16 ani, specializarea trecută pe diplomă, sesiunea de licență din 2015, dar și conformitatea seriei și numărului diplomei.

După publicarea anchetei Libertatea, PSD și AUR au cerut demisia ministrului apărării. Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a afirmat că numirile lui Moșteanu în funcții publice „s-au făcut cu încălcarea legii”. Președintele AUR, George Simion, a transmis că „un ministru care a mințit în CV nu poate conduce Armata României”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.