Cum a lăsat ministrul apărării „roboții industriali” pentru a conduce un club de biliard: „M-am apucat de muncă să mă întrețin”. Ionuț Moșteanu a urmat un master, dar nu l-a finalizat

 4 comentarii
Ionut Moșteanu la o ceremonie ca ministru al Apărării Naționale
Exclusiv

Ionuț Moșteanu, vicepremier din partea USR și ministru al apărării, a fost chestionat în repetate rânduri despre studiile pe care le enumeră în CV-urile oficiale. „Apar discuțiile astea de fiecare dată de când sunt în politică”, a declarat Moșteanu, acum o lună, potrivit Antena 3.

Omisiunile din CV-urile ministrului

De când a preluat postul de la MApN, ministrul a fost întrebat și despre motivul pentru care nu a efectuat stagiul militar. „Am lălăit-o cu școala (…). Eu, fiind student, puteam să fac (n.red. - armata) la finalul facultății și spre 2005 s-a decis că din 2007 nu se va mai face (n.red. - armata obligatorie)”, a explicat vicepremierul la postul citat.

Libertatea și-a propus să clarifice informațiile din CV-urile publicate de-a lungul vremii de Ionuț Moșteanu, parlamentar de Argeș. Miza acestui demers nu o reprezintă verificarea diplomelor sau a pregătirii profesionale a lui Moșteanu, cât verificarea valorii de adevăr a informațiilor pe care vicepremierul le lansează în spațiul public. Cât de credibil este ministrul apărării în contextul unui război la graniță?

A intrat la Automatică. Sau la Robotică

Așadar, conform CV-ului postat acum nouă ani pe site-ul Camerei Deputaților, Ionuț Moșteanu a absolvit, în 1992, Colegiul Național Alexandru Odobescu din Pitești. În același an, a fost admis la Facultatea de Automatică din cadrul Universității Politehnice din București. Durata studiilor trecută în CV: 1992 - 1995. În perioada respectivă, durata studiilor de licență la Automatică era de cinci ani.

„Am intrat pe locul 45 la Automatică în 1992. În anul 2 m-am apucat de muncă, ca să mă întrețin, în anul 3 alesesem specializarea roboți industriali, dar nu am mai terminat”, afirmă Moșteanu, într-un răspuns scris pentru ziar. Întrebările Libertatea au fost formulate către MApN, răspunsul este la persoana I, singular.

Același lucru l-a declarat ministrul și pentru Antena 3: „Am întrerupt Automatica. Probabil dacă nu întrerupeam și nu mă apucam de muncă, terminam Roboți industriali”.

Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Politehnica București nu a avut și nu are o specializare numită Roboți Industriali. Această specializare este prezentă în programa de studii a altei facultăți din cadrul UPB, anume Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică.

L-am întrebat din nou pe ministrul Moșteanu la ce facultate din Politehnică a fost admis, dar răspunsul nu a venit, până la publicarea acestui articol.

Absolvent Automatică: „Anul III era crâncen, mulți renunțau”

Surse Libertatea care au urmat și absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare de la UPB în perioada în care a fost și Moșteanu student declară: „În anul III începea cu adevărat greul. Era anul crâncen în care mulți studenți renunțau. Examenele erau dure, mai ales cele de Teoria sistemelor. Era aproape imposibil să treci din prima”.

Cât despre munca în timpul facultății, sursele Libertatea spun că nu era ceva ieșit din comun, „joburile junior level la firme din domeniu sau la departamente IT ale corporațiilor din telecomunicații reprezentau o bună practică pentru mai târziu”.

Între 1995, anul în care a întrerupt studiile la Politehnică, și 1999, ministrul susține că a deținut funcția de „Executive Manager la Texas Express”. Este vorba despre Clubul Texas Express, club de bowling, biliard și snooker, din complexul studențesc Regie.

Localul funcționează și astăzi, fiind gestionat de firma SC Premier Improex ‘95 SRL, care-l are ca asociat unic pe Popa Ioan Ștefan, conform termene.ro. În perioada când Moșteanu a fost angajat al clubului, Texas Express era deținut de două societăți comerciale, controlate de doi cetățeni greci și un cetățean român.

În CV-ul postat pe site-ul TAROM, după ce Moșteanu ajunsese secretar de stat la Transporturi, în Guvernul Cioloș, este menționat și un prim job ca agent de vânzări (sales representative) pentru Canon Service/Messner GMBH (o companie de service și piese de schimb pentru aparatele foto). Vicepremierul declara că a lucrat pentru această firmă între 1993-1995. CV-ul respectiv a fost șters, între timp, de pe pagina TAROM, dar a rămas în memoria internetului, unde l-a descoperit ziarul.

cv-ionut-mosteanu-2015Descarcă

În acest document, Moșteanu scrie că a urmat cursurile „Computer Science Faculty” de la UPB. Denumirea corectă și completă a facultății în limba engleză, pe care ministru susține că o stăpânește, este „Faculty of Automatic Control and Computer Science”. La fel ca hard-ul și soft-ul de la un computer, Automatica și Calculatoarele sunt două direcții distincte de studiu ale respectivei instituții de învățământ superior.

„Nu mi-a trebuit niciodată diploma în joburile private”

În timp ce era Executive Manager la clubul de lângă cantina studențească, Moșteanu a urmat, conform CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților, cursurile Universității Bioterra, între 1996-1999.

În CV-ul de acum zece ani, de pe site-ul TAROM, Moșteanu nu precizează nimic despre Bioterra. În schimb, scrie că a urmat cursurile altei universități private - Universitatea Athenaeum, între 1996 și 2000, unde a studiat Management.

„Ca să mă întrețin” a însemnat, așadar, să renunțe la o facultate de stat, gratuită, unde nu plătea decât locul în cămin și eventualele taxe de reexaminare, și să se înscrie nu la una, ci la două facultăți particulare, ca să studieze, la ambele, același domeniu: Management. Însă nici una dintre cele două universități nu avea, în perioada respectivă, facultate de management, după cum reiese din rapoartele ARACIS.

Bioterra avea Facultatea de Management Agroturistic, iar Athenaeum - Inginerie Managerială, acreditată provizoriu prin Legea 294/1997.

Taxele de școlarizare la Bioterra erau între 500 și 900 de dolari americani, la vremea respectivă. Pentru un an de studiu, conform Economica.net, la Athenaeum, taxele de școlarizare se ridicau, la fel, la sume cuprinse între 800 și 900 de dolari americani pe an.

„M-am apucat de o nouă facultate, dar nu a fost atunci o prioritate pentru mine să dau licența, nu mi-a trebuit niciodată diploma în joburile private și în antreprenoriat. Am continuat să învăț în fiecare zi și încă o fac”, scrie vicepremierul, în răspunsul trimis ziarului, de pe mail-ul MApN.

Anul intrării în politică și în guvern a fost și anul absolvirii

Universitatea Bioterra este o instituție privată de învățământ superior înființată în 1990 și acreditată în anul 2002.

„Am finalizat în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma de la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil - inginerie economică, Specialitatea - inginerie managerială”, se arată în răspunsul ministrului apărării.

Anul absolvirii 2015 e și anul când Moșteanu a intrat în politică și a primit o funcție în cabinetul ministrului transporturilor.

În legea prin care a fost acreditată Bioterra, nr. 480/2002, este stipulat că universitatea are o singură facultate, Facultatea de Management Agroturistic, cu o singură specializare, Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism (denumită astfel pe baza H.G. nr. 682/2003), în domeiul de licență Inginerie și Management (fost Inginerie Economică și schimbat după Legea 288/2004).

Răspunsul lui Ionuț Moșteanu se referă la denumirile vechi ale specializărilor și domeniilor de licență de la Bioterra.

În 2015, pe diploma lui ar fi trebuit să scrie: Facultatea de Management Agroturistic, specializarea Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism, domeniul de licență Inginerie și Management.

Jumătate de diplomă, de la Bioterra, jumătate, de la Athenaeum

La fel ca în cazul „Roboților industriali de la Automatică", „specialitatea: inginerie managerială” n-a existat și nu există nicăieri în programa de studii de la Bioterra, după cum o arată arhivele ARACIS, legile prin care au fost acordate acreditare provizorie și acreditare și documentele de pe site-ul universității.

„Profil: Inginerie economică”, „Specializarea: Inginerie managerială” avea, în schimb, Universitatea Athenaeum, încă din 1997. Prin H.G. nr. 294/1997, anexa 2, era autorizată să funcționeze provizoriu specializarea Inginerie Managerială la profilul Inginerie Economică, studii la zi, 4 ani, fără frecvență, 5 ani, din cadrul Academiei Universitare „Athenaeum” din București.

Athenaeum avea statut de fundație în anii în care Moșteanu spune că i-a urmat cursurile, devenind instituție de învățământ superior prin Legea 135/2005.

În concluzile, diploma pe care susține că a obținut-o ministrul apărării a luat denumirea facultății de la Bioterra, iar denumirile profilului și specializării, de la Athenaeum.

Un alt aspect pe care nu îl lămurește Ionuț Moșteanu este anul lipsă de la Universitatea Bioterra, pe care afirmă că a finalizat-o cu examen și diplomă de licență. Ministrul și-a trecut în CV doar trei ani de studii absolviți la Management Agroturistic, într-o perioadă când durata de studii a facultății respective era de patru ani, la zi sau fără frecvență.

În 2015, universitățile din România trecuseră deja la sistemul Bologna, iar durata studiilor de licență la Bioterra scăzuse de la 4 la 3 ani.

L-am întrebat, în scris, pe ministrul apărării ce facultate a absolvit, Bioterra sau Athenaeum, dar nu am primit răspuns, până la publicarea articolului. Am solicitat, de asemenea, ministerului să furnizeze o copie în format electronic a diplomei de studii superioare a lui Liviu-Ionuț Moșteanu.

Decretul-lege din ’90 și o studenție care a durat 23 de ani

Faptul că Ionuț Moșteanu figura ca student la Universitatea Politehnică, apoi la Bioterra a fost motivul pentru care acesta n-a efectuat stagiul militar, se precizează în răspunsul trimis ziarului:

„În perioada în care am început facultatea, cei mai mulți colegi au optat să facă armata după finalizarea studiilor superioare. Nu am fost încorporat pentru că nu apucasem să finalizez studiile până în 2007, când România a renunțat la serviciul militar obligatoriu”.

În martie 1990, a fost dat un decret-lege (nr. 99/1990) care stabilea modul de îndeplinire a serviciului militar.

„Absolvenţii de liceu admişi în instituţiile civile de învăţămînt superior îndeplinesc serviciul militar cu termen redus, durata 6 luni, după terminarea studiilor. Aceştia pot fi chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar pînă la împlinirea vârstei de 40 de ani”, stipulează legea respectivă.

Nu studenții alegeau, prin urmare, când să facă armata, cum lasă să se înțeleagă Ionuț Moșteanu. Toți studenții făceau armata „după terminarea studiilor”. Când vicepremierul a finalizat studiile, în 2015, după 23 de ani de „studenție”, avea 42 de ani și, pe baza legii din 1990, ar fi scăpat de încorporare chiar dacă România nu renunța la serviciul militar obligatoriu.

11 ani și 10 luni de „joburi la privat”

Din postul de manager al clubului de biliard, pe care l-a deținut 4 ani, fiind, în paralel, și agent de vânzări la service-ul de aparate foto, Moșteanu a plecat la agenția de publicitate Scala JWT Advertising SRL. Aici a activat ca account manager și a lucrat timp de 3 ani, între 1999-2002.

Următorul loc de muncă al vicepremierului a fost la Mobifon SA/Connex, unde a fost, timp de 2 ani și o lună, senior brand communication manager (2002-2004).

La Western Union, Moșteanu a lucrat timp de 14 luni, ca marketing specialist (decembrie 2004 - februarie 2006). Au urmat 9 luni la agenția de publicitate Cohn & Jansen (februarie 2006 - octombrie 2006), ca strategic planning director. Apoi Moșteanu s-a angajat la agenția Leo Burnett & Target, ca brand communication director, timp de 10 luni (noiembrie 2006 - septembrie 2007).

În 2004, Moșteanu a intrat în antreprenoriat și și-a deschis, la Pitești, propria agenție de publicitate, Total Branding Partners.

Din 2007, după plecarea de la Leo Burnett, vicepremierul a preluat funcția de general manager la compania lui. În prezent, el apare ca acționar cu 50 la sută din acțiuni, la Total Branding Partners, cealaltă jumătate a acțiunilor fiind deținută de Vlad-Andrei Șerbulea, conform Termene.ro.

Însumând, ministrul apărării a lucrat la privat timp de 11 ani și 10 luni. Cel mai lung angajament l-a avut ca director la clubul din Regie. Cea mai scurtă ședere - la Leo Burnett & Target.

În perioada respectivă - anii ‘90 și începutul anilor 2000 -, învățământul superior din domenii ca marketing, comunicare publică, publicitate din România se afla într-o perioadă de reformulare și actualizare, după pauza reprezentată de jumătate de veac de comunism. E unul dintre motivele pentru care firmele unde a lucrat vicepremierul nu erau neapărat interesate de diplome.

Cât despre studiile de Automatică, Agroturism și Management, acestea n-au legătură cu media & advertising. Moșteanu a avut dreptate, în această privință, să nu le acorde prioritate. Relevante pentru munca în acest domeniu sunt doar cursurile de perfecționare pe care le enumeră într-un capitol separat de CV, intitulat „Traininguri”.

De la privat la stat: consilier de ministru, secretar în minister și deputat

Antreprenorul argeșean a intrat în politică în 2015, ca membru USR.

După această dată, CV-ul său listează doar ocupații pe bani publici. Nici în aceste joburi lui Ionuț Moșteanu nu i-a „trebuit niciodată diploma”. În decembrie 2015 - mai 2016, Ionuț Moșteanu a fost consilier de ministru, apoi secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, perioada mai - octombrie 2016, în Guvernul Cioloș (decizia de numire 199/2016, semnată de premierul Dacian Cioloș).

Portofoliul Transporturilor a fost deținut în cabinetul tehnocrat de Dan Marian Costescu și Petru Sorin Bușe, ambii susținuți de PNL. Moșteanu era secretar de stat pentru „administrarea domeniilor naval și aerian”. A ocupat funcții de membru în consilii de administrație la trei companii de stat: Societatea Telecomunicații CFR SA, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și TAROM S.A..

da86 -MosteanuDescarcă

În decembrie 2016, Moșteanu a fost ales ca deputat de Argeș, recâștigându-și mandatul la scrutinurile din 2020 și 2024.

În 2020 și 2024 a candidat la funcția de primar al Piteștiului, clasându-se, în ambele cazuri, pe locul al treilea. „Acum, la 30 de ani de la Revoluție, este timpul nostru. Al unei noi generații de oameni cinstiți și competenți, care au energia, curajul, creativitatea și priceperea să reconstruiască România, să reconstruiască Piteștiul”, declara Moșteanu, citat de Agerpres.

Universitatea București: „Studiile au fost absolvite fără obținerea diplomei de master”

În paralel cu activitatea de parlamentar, el și-a continuat studiile. CV-ul său, la capitolul Educație și formare profesională, conține și următoarea referință eliptică: „2018-2020 București, România, Filosofie, Politică și Economie - PPE - Limba engleză, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București”.

„În primii ani de politică, am vrut să înțeleg mai multe despre concepte precum stat, guvern, libertate, justiție, lege și drepturi. Asta m-a stimulat să urmez masterul PPE (Philosophy, Politics and Economics) în engleză la Facultatea de Filosofie a Universității București. Lucrarea de disertație am amânat-o. M-am înscris la master în baza diplomei de licență”, se arată în răspunsul ministrului apărării pentru ziar.

Universitatea București confirmă, într-un răspuns pentru ziar, că Ionuț Moșteanu nu a obținut diplomă de master PPE:

„Informațiile referitoare la studiile efectuate de persoana indicată de dumneavoastră în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București, prezente în CV-ul disponibil public pe internet, sunt conforme cu realitatea. Facem precizarea că studiile efectuate de persoana indicată de dumneavoastră în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București au fost absolvite fără obținerea diplomei de master”.

Răspuns UBDescarcă

Admiterea la programul de master PPE de la Facultatea de Filosofie consta, în 2018, „într-o scrisoare de intenție și un interviu pe baza scrisorii de intenție”, potrivit broșurii puse la dispoziție de Universitatea București. De asemenea, dosarul de înscriere trebuia să conțină diploma de licență. Taxa de studii pentru masterul PPE era de 3.100 de lei pe an.

MApN: „Un parcurs profesional divers”

Pe site-ul oficial al MApN, ministrul Moșteanu este prezentat astfel: „Este absolvent al programului de Filosofie, Politică și Economie al Universității din București (2018-2020), al Facultății de Management a Universității „Bioterra” (1996-1999) și al Facultății de Automatică a Universității Politehnica din București (1992-1995), fără a fi obținut la aceasta din urmă diploma de licență”.

În prezentarea de pe site-ul ministerului, mai scrie că deputatul de Argeș „s-a remarcat printr-un parcurs profesional divers”.

Prezentarea de pe site-ul USR detaliază parcursul la privat al ministrului apărării: „Înainte de a intra în politică, a lucrat peste 20 de ani în mediul privat, în companii multinaționale, unde a coordonat proiecte și echipe de oameni (Scala J Walter Thompson, Connex/Mobifon, Western Union, Leo Burnett/Publicis), apoi a devenit antreprenor”.

Universitatea Bioterra și Universitatea Athenaeum nu au răspuns, până la publicarea acestui articol, întrebărilor adresate în scris de ziar în legătură cu studiile lui Ionuț Moșteanu.

John Major, premierul Marii Britanii între 1990-1997, a abandonat școala la 16 ani, informație pe care a făcut-o publică încă de la intrarea lui în politică, la vârsta de 21 de ani, ca membru în Partidul Conservator. Pentru a-și întreține familia, a urmat un curs de contabilitate, pe baza căruia a fost angajat funcționar la o bancă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    gheorghe_2 24.11.2025, 13:40

    A lucrat în mediul privat, la o sală de biliard, apoi a ocupat diverse posturi cu denumiri pompoase, pe la agențiile de publicitate, unde probabil că se făcea util, plimbând niște hârtii sau lipind afișe. Și-a deschis o agenție de publicitate proprie, în orașul Pitești, unde probabil că se specializase în producerea de fluturași pentru firmele de pariuri, că altfel nu știu ce publicitate producea el, în orașul ăla. Cât despre studii, ele se rezumă la fabuloasa universitate Bioterra, față de care Spiru Haret e chiar Harvard, Automatica fiind băgată în față total aiurea, pentru că nu a avut nici o treabă cu facultatea aia, dacă el a ales calea biliardului. La stat, a ocupat numai funcții pentru care nu avea nici un fel de pregătire, dar nu are nici un fel de jenă să se prezinte drept antreprenorul capabil și experimentat, venit din mediul privat. Ăștia sunt așa-zișii oameni noi din politica noastră: așa de incompetenți, încât nici nu știu să mintă frumos.

  • Avatar comentarii

    euueeuue 24.11.2025, 19:00

    ...si acesti pretinsi "absolventi de facultati" sunt cei care voteaza bugetul pt invatamant si educatie si, mai nou, au fost de acord cu masacrarea invatamantului preuniversitar - prin reducerea de posturi, reducerea salariilor (si asa mici) si reducerea platii cu ora la 22lei (douazeci si doiRON = 4,02Euro/ora) - adica mai putin decat orice plata pt orice munca necalificata din Romania! Nu ne mai gandim la plata in UE pt munca necalificata - intre 15-25 Euro/ora pt cules fructe, curatenie etc! Acesti oameni cu cate 3-4 facultati incepute si neterminate, multi (tot mai multi) dintre ei cu doctorate plagiate, bineinteles ca NU vor ca profesorii sa fie bine (macar decent!) platiti si astfel sa creasca si calitatea invatamantului. Astfel de persoane nu au cum sa iubeasca scoala si profeaorii si vor, probabil, sa privatizeze tot, sa transforme totul in "afacere"! Toate partidele parlamentare au votat legea masurilor aberante pt invatamant. E clar de ce!

  • Avatar comentarii

    thirtheen 25.11.2025, 11:38

    USR-ul a fost prezentat ca un partid al "intelectualilor",al oamenilor cu o pregatire peste medie,profesionisti si onesti.Acum la 10 ani de la infintare constat ca nici vorba de asa ceva, doar manipulatori,mincinosi (CV-uri inventate),iubitori de functii si sinecuri ca toti ceilalti politicienii. Aprox 10% cat au e mult prea mult pentru ei.Numai persoane si personaje controversate,incepand cu Armand,Lasconi si toti ceilalti. O dezamagire de partid.

  • Avatar comentarii

    cocomarla 25.11.2025, 12:01

    Este trist ca astfel de specimene conduc Romania,ce tupeu de borfas trebuie sa ai sa-ti treci in CV studii neterminate.Din cauza asta este si tara asta neterminata condusa de aceeasi lupi batrani si tineri nu mai conteaza exact ca si partidele politice care sunt toate la fel nici o diferenta obraz groz si matul fin.

ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!