Transplantul cu celule stem este singura șansă la viață pentru George. Copilașul de nici 3 ani, care suferă cancer, are nevoie de 100.000 de euro pentru intervenția salvatoare

Comentează
Transplantul cu celule stem este singura șansă la viață pentru George. Copilașul de nici trei ani care suferă cancer are nevoie de 100.000 de euro pentru intervenția salvatoare

Acest articol este o acțiune umanitară finanțată și publicată de Fundația Ringier. Toate cazurile sprijinite de aceasta pot fi găsite pe site-ul www.ajutacopiii.ro.

David George Caragea, un băiețel de nici 3 anișori, din București, a trecut prin două complicate intervenții chirurgicale și prin chinuitoare ședințe de chimioterapie. Părea să fi învins în lupta cu cancerul, dar boala s-a întors cu o agresivitate care, acum, face ca viața copilașului - internat de un an în Turcia -, să depindă de un transplant cu celule stem. Costurile sunt însă uriașe pentru părinții lui, care, pentru a-și salva fiul, au nevoie, urgent, de 100.000 de euro.

O umflătură ivită ca din senin la tâmpla stângă și învinețirea ambilor ochi au fost semnele care au dat alarma și i-au făcut pe părinții lui George să îl ducă pe micuț la medic. Specialiștii care l-au consulat au crezut, inițial, că au de-a face cu o lovitură suferită accidental de băiețelul care pe atunci avea ceva mai mult de un an și jumătate.

Cancerul, depistat abia la investigațiile computerizate

Medicii au presupus că e vorba de un hematom, de un cheag ce poate fi scos printr-o incizie. Din nefericire, lucrurile aveau să fie mult mai grave. Investigațiile suplimentare, examenele computerizate la care George a fost supus în mai multe spitale de stat și particulare din București au scos la iveală un fapt cutremurător. Copilașul avea cancer. “Neuroblastom de gradul IV cu metastaze la cap și la măduvă”, diagnostic confirmat în două unități medicale.

“A fost o veste cumplită pentru noi. Medicii au crezut inițial că umflătura de la tâmplă și vânătăile de la ochi sunt de la o lovitură. Vorbeau de cheaguri, de hematoame. Dar starea micuțului nostru se agrava de la o zi la alta... Umflătura creștea... De aceea am făcut investigații suplimentare. În urma CT-urilor și a RMN-urilor am aflat că băiețelul nostru are tumoră la glanda suprarenală și metastaze la cap și la măduvă”, ne-a spus Nicolae Viorel Caragea, 33 de ani, tatăl lui George.

După patru luni de tratament, copilașul a fost declarat învingător în fața cancerului

Din acel moment, a fost declanșată o luptă contracronometru pentru salvarea copilașului care avea doar un an și jumătate. Cum starea sănătății băiețelului se deprecia văzând cu ochii, iar în România oncologii nu găseau leacul salvator, părinții lui au luat decizia să-l ducă în regim de urgență în Turcia, la “Acibadem Altunizade Hastanesi” din Istanbul. La începutul acestui an, după patru luni în care a fost supus mai multor ședințe de chimioterapie, George - aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România - , era declarat învingător în fața cumplitei boli. Reușise să învingă cancerul!

Boala a recidivat cu mare agresivitate

“Eram în al nouălea cer. Copilașul nostru reușise să învingă boala după patru luni de tratament chimio. În ianuarie anul acesta, medicii ne-au spus că e vindecat! Îi fuseseră administrate doze ușoare care păreau să-l fi scos din ghearele maladiei. Câteva luni mai târziu, în mai, cancerul a revenit. De data asta cu și mai mare agresivitate și lucrurile s-au complicat extrem de rău. Acum, după recidivă, viața micuțului nostru copilaș este din nou în mare pericol”, povestește tatăl lui George.

Micuțul George este de un an internat în Turcia, într-un spital din Istanbul

George este de un an la clinica din Istanbul unde a trecut prin două intervenții chirurgicale. Una pentru extirparea tumorii care îi înfășurase glanda suprarenală stângă, care până la urmă a fost, la rându-i, scoasă și alta la coloana vertebrală, în încercarea de a-i reda mersul ce i-a fost complet afectat de boală. Operații vitale pentru băiețelul care luptă din răsputeri să supraviețuiască, la care s-au adăugat și 13 serii de chimioterapie, de astă-dată personalizate în funcție de agresivitatea bolii care a recidivat.

“Îi rugăm pe oamenii cu suflet să ne fie alături. Să nu îl pierdem pe fiul nostru!”

“Starea copilașului nostru este gravă... Nu mai avem timp... Nu mai poate să meargă, este slăbit, vlăguit de puteri. Medicii turci de aici care-l tratează de un an au găsit ca ultimă soluție, echivalentă cu salvarea lui, transplantul cu celule stem recoltate de la noi, de la părinți. Au și demarat procedurile de recoltare. Ar trebui, în trei-patru săptămâni, să intre în transplant. Dar pentru a putea spera la salvarea băiețelului nostru avem nevoie de 100.000 de euro, bani pentru transplant, dar și pentru alte investigații absolut obligatorii. E o sumă uriașă pentru noi... Am cheltuit deja peste 200.000 de euro, iar resursele noastre financiare - provenite din împrumuturi, de la familie și din campanii umanitare - s-au epuizat. Timpul trece prea repede pentru George și de aceea îi rugăm pe oamenii cu suflet să ne fie alături. Să nu îl pierdem pe fiul nostru!”, este apelul disperat al tatălui lui George.

Cei care doresc să îl ajute pe George o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «GEORGE».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!