Britanica care a pierdut doi băieței la scurt timp după naștere, a pus cenușa celor doi copii, în doi ursuleți de pluș, pentru ca atât ea, cât și frații lor să poată să se joace, să-i îmbrățișeze și să vorbească cu ei în continuare. Emily și-a pierdut în mod tragic primul născut, Joshua, la doar patru luni de la naștere, în 2009, când acesta a făcut encefalită, o infecție ce îi afecta creierul.
Însă, apoi, ea a reușit să aducă pe lume încă doi perfect sănătoși, însă a fost devastată, când al patrulea născut, Oscar, i-a murit în timp ce îi dormea la piept. Când Joshua a fost diagnosticat cu acea boală la creier, femeia a spus că medicii i-au zis că era prea târziu pentru el să-l salveze, însă în momentul în care cel de-al patrulea copil al ei i-a murit în brațe a retrăit din nou și moartea primului copil. „Stând pe o saltea pe podeaua spitalului, continuam să-mi îmbrățișez copilul.
Mi-am luat rămas bun de la el în șoaptă și i-am zis că îl iubesc, în timp ce îi mângăiam parul moale și îl acopeream cu sărutări. Atunci o asistentă mi-a zis că e timpul să-l las să plece și l-am ridicat încet pe Joshua și l-am pus încet în brațele ei”, spune Emily, amintindu-și de moartea primului ei copil. După doar un an de zile, aceasta l-a adus pe lume pe al doilea ei fiu, Oliver, iar după doi ani a născut și o fetiță, pe nume Jessica.
Ambele sarcini au decurs fără probleme, iar după doar șase luni Emily a rămas iar gravidă, însă de data aceasta nu a mai fost așa ușor. Ea a născut prematur, după 36 de săptămâni de sarcină, tot un băiețel, pe nume Oscar, care era perfect sănătos, însă după câteva săptămâni, acesta i-a murit subit în timp ce îi dormea în brațe.
Britanica a povestit că numai gândul că nu își va mai ține în brațe copiii o înnebunea, așa că și-a dorit să facă ceva deosebit cu cenușa lor ca iubiții ei fii să nu fie uitați. Astfel, căutând pe internet a găsit urne de cenușă ce pot fi îmbrățișate sub forma unor urșuleți de pluș. Aceasta a comandat imediat doi urși cu fundițe albastre și într-unul a pus cenușa lui Joshua, iar într-unul cenușa lui Oscar.
„Le-am spus copiilor: acești ursuleți sunt foarte speciali. Sunt frații vostri și trebuie să aveți grijă de ei. Nu am fost sigură că au înțeles ce le-am zis. Însă, într-o după-masă când le făceam ceai, l-am auzit pe Oliver strigân: „Haideți, Josua și Oscar. E timpul ceaiului, veniți și stați la masă. Mi-au topit inima”, a declarat mama, care spune că toți cei din casă îmbrățișează ursuleții și îi pupă înainte să meargă la culcare.
Imagini cu familia lui Emily aici.
Foto simbol: Hepta
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8a4575a4b36ab93122487354a2471810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ed663dc2c4252582ce5b7a27cb5df350.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5869c9e5f3a230e5ba0b44495a8d89b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d3c4ef6c47f6cfb28237d507b4d41f28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ebccc910edda8727e1c8876fe3ca3983.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d7f9fda6721b2d6ec6f2a3253d7c9c6d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_08dcea7f3708dde65718fae7d735ac2c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_97b81ccd6003d2b155b96ffceaf274d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_96f655811ed08589bc5307cce78ee618.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9507f980631cd23cce2917cee272b67b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5651de728581158461348bcb8bce48b9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_bdcc6e9b8682ad922d0c77285df9747f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_80c8dbc39c33a73a1e2ede8861d5a4c0.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_56839472a900d84e6299baddc2bcd080.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c0c17a40c7a5158d6969a1fe70eed833.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4b6e09dc7eb8d484765d04cca76f1f2a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_77bc0f60cf5a7b63a1bfacec3511ba45.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6a629fad04a087bb5c0f5caece29cc11.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-stire-mare-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tribunalul-bucuresti-si-csm-dupa-ce-pnl-a-lasat-de-inteles-ca-pucista-alina-gorghiu-are-pile-in-instante-presiuni-asupra-judecatorilor--replica-liberalilor-lui-ilie-bolojan-e1783010159915.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/alexia-eram-schimbare-de-look.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ami-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e2b173e90ab46ecf68420efdbb2f9fad.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_56273aea749c1f03a7cf6f169b75daba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a62d1d73c6abeb4e4905a9b5021cf6b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_11d3f1abd710f1862522946653aa06b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1076712346-e1776687900487.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bancnote-euro-9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mascote-desene-animate-plaja.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/californiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-myrtos-kefalonia-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-4-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/de-ce-este-iulie-considerata-luna-lui-cuptor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-verifica-aplicatie-sport-dupa-antrenament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-inseamna-cand-visezi-zambile.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/unnamed-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cfr-calatori.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vila-moruzov-mihai-moruzov-nicolae-ceausescu-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/studenti-shutterstock2630962681-chmdfz1y-jpg-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/visul-american--foto-ilustrativ-shutterstock-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/instantcotroceniconsultariaur08inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-shutterstock2464466583-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.