Termenul stabilit de Tribunalul Constanţa pentru judecarea cererii de eliberare, depusă în 30 decembrie, este 29 ianuarie, informează Mediafax.ro.
Avocatul care îl reprezintă pe Becali a mai spus că a depus vineri şi o solicitare ca instanţa să judece cererea de eliberare la o dată mai apropiată, dată fiind „urgenţa” situaţiei.
Bogdan Vlad a precizat că Gigi Becali are o afecţiune la nivelul regiunii cervicale a coloanei vertebrale, pe care a tratat-o constant timp de 30 de ani, înainte de a fi încarcerat, şi nu a mai putut continua tratamentul în închisoare. Recent, problema s-ar fi agravat, clientul său acuzând dureri acute şi insuportabile.
Situaţia este reflectată în dosarul medical al lui Becali, medicul de la Penitenciarul Poarta Albă având obligaţia să întocmească la rândul său un raport, a mai precizat Vlad.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, el fiind condamnat în 20 mai 2013 la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi mai primind ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava, până pe 29 octombrie, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.