Gigi Nețoiu, condamnat în „Dosarul Transferurilor”, s-a relansat în afaceri cu energie și imobiliare. Partener cu odraslele lui Cristi Borcea și Gabriel Oprea

 3 comentarii
Arhiva foto

Gheorghe Nețoiu, zis și Gigi, a fost condamnat definitiv, în anul 2014, la trei ani și patru luni de închisoare în Dosarul Transferurilor, după ce a țepuit clubul Dinamo cu 403.000 de euro. Fiind implicat în transferul fraudulos al unui singur jucător, magistrații i-au dat o pedeapsă mai mică decât cele pronunțate pe numele lui Victor Becali, Ioan Becali și Cristi Borcea. A fost eliberat condiționat la sfârșitul anului 2015, iar de atunci Gigi Nețoiu a fondat o serie de firme cu denumiri bizare, din care face milioane de lei.

În perioada 2012-2014, Nețoiu a fost deputat de Dolj, ales pe listele PP-DD. Dar cariera politică și-a început-o în anul 1994 ca membru al PSD, ajungând vicepreședinte al filialei Ilfov. Din PSD a demisionat în 2008 trecând, după doi ani, la UNPR devenind vicepreședinte al partidului condus de generalul Gabriel Oprea.

În 2012, Gigi Nețoiu se mută la PP-DD care-l propulsează în Camera Deputaților, ca, după nici un an, să se reîntoarcă la UNPR.

Gigi Nețoiu este mai cunoscut ca fost acționar al cluburilor de fotbal Rocar București, Dinamo (alături de Cristi Borcea, și el condamnat în Dosarul Transferurilor) și Universitatea Craiova. Dar el a fost implicat în foarte multe afaceri, multe dintre ele prosperând și în prezent.

Asociat în afaceri vechi și noi cu „clanul” Borcea

Din unele businessuri, demarate înainte să fie încarcerat, Nețoiu s-a retras s-au au fost închise. Altele funcționează și în ziua de azi, iar unele noi au fost fondate:

  •  Ultima societate veche din care Nețoiu s-a retras este Complexul Turistic Internațional Doi Cocoși SRL (fondată în anul 1995 și în care au mai fost asociați și Victor Becali, Luchi Georgescu - cea mai bogată femeie din România, patroana mezelurilor Meda și fosta iubită a lui Nețoi -, fostul fotbalist Gabriel Popescu etc.). Gigi Nețoiu și-a cesionat părțile din renumitul restaurant de la ieșirea din București spre Târgoviște către Valentin Țăranu, partener de afaceri cu Cristi Borcea. De altfel, asociații care dețin majoritatea Complexului Turistic Internațional Doi Cocoși SRL sunt Valentin Țăranu și Elena Borcea - mama colegului de dosar al lui Nețoi, Cristi Borcea (cu câte 49,9%).
  • Agricola East Way Distribution SRL, înființată în 2012, este împărțită de Nețoiu, în mod egal, cu fiul cel mare al lui Cristi Borcea, Patrik. Firma a avut anul trecut un profit de aproape un milion de lei, după ce ani a mers pe pierdere. Sediul social este în satul Cetate, din județul Dolj.
  • O firmă înființată recent de Nețoiu este Danubiu Cet Volt SRL (fondată în 2022 tot în satul Cetate). Alături de el îl regăsim pe un alt membru al familiei Borcea - fiul cel mic Mihai-Angelo. Cu obiect de activitate producția de energie electrică, în firmă mai sunt asociați Gigi Virgil Vișan (numele lui a fost pomenit într-un rechizitoriu întocmit de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Dolj acum trei ani ca făcând parte din gruparea de interlopi „Mândria”), Sorin Duță, Andreea Pop, Claudia Rocoșanu și Ciprian Nistor. Asocierea a fost cu noroc pentru că anul trecut a avut un profit de peste jumătate de milion de lei.

Firmele Cetate - relansarea în business a lui Gigi Nețoiu

Apoi, Gigi Nețoiu a fondat o serie de firme cu denumiri bizare. Dimineața la Cetate SRL și Seara la Cetate SRL au fost înființate în anul 2022. Iar Răsăritul la Cetate SRL și Apusul la Cetate SRL - în anul 2023. 

  • Dimineața la Cetate, în care Nețoiu este unic asociat, se ocupă cu producția de energie electrică și anul trecut a avut pierderi de peste 1,2 milioane de lei.
  • Și Seara la Cetate este deținută în întregime de Nețoiu. Firma are ca obiect principal de activitate „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii și a făcut anul trecut un profit de peste 1,4 milioane de lei”.
  •  În Răsăritul la Cetate, care se ocupă cu depozitările, Nețoiu este asociat cu Ana Maria Tudor (fiica generalului Gabriel Oprea), iar Apusul la Cetate, în care fostul acționar de la Dinamo este unic asociat, se ocupă cu producția de energie electrică.

Denumirea firmelor vine de la comuna Cetate din județul Dolj, aflată la nici 30 de kilometri de comuna natală a lui Nețoiu, Poiana Mare. În Cetate își au sediul unele dintre firmele noi înființate de Nețoiu.

Cum a țepuit Gigi Nețoiu clubul Dinamo cu 400.000 de euro

Libertatea.ro a consultat Decizia nr. 1687 din 20 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), în care judecătorii trec în revistă faptele tuturor inculpaților din Dosarul Transferurilor, într-un document de 173 de pagini, din care reproducem doar câteva extrase cu privire la activitatea infracțională a lui Gigi Nețoiu.

Este vorba de hotărârea prin care Dosarul Transferurilor a fost trimis spre rejudecare, pe motiv că inculpații nu ar fi fost ascultați „temeinic”.

Inițial, la Tribunalul București, toți cei opt inculpați fuseseră achitați de judecătoarea Geanina Terceanu, despre care procurorii au demonstrat în instanțe că luase mită de la Cristi Borcea și de la frații Becali. Ea a fost condamnată definitiv la 7 ani de pușcărie.

La rejudecare, pe data de 4 martie 2014, Curtea de Apel București i-a condamnat pe toți. Gigi Nețoiu a primit 3 ani și 4 luni de închisoare, Cristi Borcea - 6 ani și 4 luni, în timp ce frații Ioan și Victor Becali au luat 6 ani și 4 luni, respectiv 4 ani și 8 luni de închisoare.

„Referitor la faptele inculpaților Borcea Cristian, Becali Ioan și Nețoiu Gheorghe în legătură cu transferul jucătorului de fotbal Alexa Dan, de la Dinamo București la clubul Guoan Beijing din China, realizat în 2004:

  • Curtea a reținut, în fapt, că la data de 19.04.2004, între FC Dinamo București și clubul Guoan Beijing din China s-a încheiat un contract prin care jucătorul Alexa Dan a fost transferat la clubul chinez pentru suma de 730.000 de euro.
  • Acest contract, semnat de inculpatul Nețoiu Gheorghe (membru al Consiliului Director al Clubului Dinamo) a fost transmis, prin comisie rogatorie, de către autoritățile judiciare chineze, nefiind înregistrat în evidențele Clubului Dinamo București.
  • Deși din întreaga sumă de 730.000 de euro ce trebuia încasată de Dinamo București (clubul - n.r.) a primit doar 326.850 de euro, diferența de 403.000 de euro fiind virată de clubul chinez în contul unei firme olandeze Pyralis Investments BV Amsterdam, pe baza unei scrisori electronice transmise, la data de 31.05.2004 de firma Vincom România, aparținând inculpatului Nețoiu Gheorghe.
  • Această scrisoare, în care se menționa că societatea deține 50% din drepturile lui Alexa este Pyralis Investments BV, indicându-se și contul bancar al acesteia, fusese trimisă inițial de Carlos Marcelo Arguello către Becali Sport aparținând inculpatului Becali Ioan (...).
  • De aici, documentul a ajuns la clubul Guoan Beijing, adnotat olograf (în limba chineză) cu mențiunea ca acest club să plătească suma de 403.000 euro pentru transferul jucătorului Alexa Dan în contul firmei olandeze Pyralis Investments BV.
  •  Inculpații au justificat fracționarea acestei sume prin faptul că, la data de 16.08.2002, în calitatea de reprezentant al Clubului Dinamo, cu acordul membrilor Consiliului de Administrație, Borcea Cristian încheiase cu Pyralis Investments BV Amsterdam un Memorandum prin care acorda firmei olandeze dreptul exclusiv de a plasa jucătorul Alexa Dan la orice club, urmând ca din suma încasată de Dinamo, urmare a transferului, clubul să achite firmei olandeze un comision de 50%.
  • Curtea observă, în primul rând, că în contractul de transfer nu există nicio mențiune cu privire la acest aspect. Mai mult, deși în Memorandum se menționează că doar după ce va încasa întreaga suma de transfer Clubul Dinamo va achita firmei olandeze comisionul de 50%, această sumă nu a mai intrat în contul Dinamo, fiind virată direct de clubul chinez, la solicitarea inculpatului Nețoiu Gheorghe, firmei olandeze. (...)
  • Toate aceste elemente au condus indubitabil la concluzia că înscrisul intitulat Memorandum este fictiv, ca și în cazurile precedente această firmă controlată de inculpatul Becali Ioan fiind folosită ca paravan pentru ascunderea activității ilicite de spălare a sumei de bani plătite de clubul chinez societății Pyralis Investments BV Amsterdam, în final beneficiarul acestei sume fiind inculpatul Becali Ioan.
  • Așadar, modul de desfășurare a activității infracționale relevă dincolo de dubiu că inculpații Becali Ioan, Borcea Cristian și Nețoiu Gheorghe au conceput și pus în aplicare această activitate cu scopul de a induce în eroare Clubul Dinamo București, care a fost prejudiciat cu suma de 403.000 euro”, se arată în Decizia nr. 1687 a ÎCCJ.

Aportul lui Gigi Nețoiu, mai scăzut decât al celorlalți infractori

În documentul citat, judecătorii rețin însă că Gigi Nețoiu s-a făcut vinovat de transferul fraudulos al unui singur jucător, în comparație cu ceilalți inculpați:

  •  „Fapta lui Nețoiu Gheorghe, constând în aceea că, în luna iunie 2004, prin mijloace frauduloase, împreună cu Borcea Cristian și Becali Ioan, a indus în eroare Clubul Dinamo București cu privire la suma reală de transfer a jucătorului Alexa Dan, în scopul de a obține pentru sine și pentru alții un folos material injust, cauzând clubului un prejudiciu de 403.000 euro, întrunește elementele materiale ale infracțiunii de înșelăciune.
  • Fapta inculpatului Nețoiu Gheorghe de a ascunde, în luna iunie 2004, sursa impozabilă reprezentată de adevărata sumă de transfer a jucătorului Alexa Dan, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 405.992 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală.
  • Faptele inculpatului Nețoiu Gheorghe care, în luna iunie 2004, a dispus virarea în contul unei firme de tip SRL din Olanda, a unei părți din suma ce a rezultat din transferul jucătorului Alexa Dan, ce trebuia încasată de Clubul Dinamo București, contribuind la dobândirea de către inculpatul Becali Ioan, prin intermediul firmelor offshore din Insulele Virgine Britanice, a acestei sume, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani (n.r. - două fapte).
  • În privința inculpaților Becali Ioan, Borcea Cristian și Becali George, Curtea a avut în vedere perioada foarte întinsă a activității infracționale, numărul mare al actelor materiale cu referire la toate infracțiunile săvârșite în formă continuată, valoarea extrem de mare a prejudiciului cauzat (...).
  •  Inculpații Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Pădureanu Jean și Nețoiu Gheorghe au deținut poziții importante în cadrul cluburilor de fotbal pe care le-au prejudiciat prin faptele de înșelăciune, însă aceștia - precum și inculpatul Popescu Gheorghe - au avut o activitate infracțională mult mai redusă decât cea a inculpaților Becali Ioan, Borcea Cristian și Becali Victor. (...)
  •  Referitor la inculpatul Nețoiu Gheorghe (Curtea -n.r.) a luat în considerare împrejurarea că a fost implicat doar în realizarea unui singur transfer, dar și că acesta a deschis un cont cu suma de 116.064 lei asupra căruia s-a instituit măsura popririi în vederea recuperării prejudiciului.
  •  În raport de aceste criterii, Curtea a aplicat inculpaților Becali Ioan, Borcea Cristian și Becali Victor pedepse orientate spre maximul noilor limite stabilite ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, față de Copos Gheorghe și Stoica Mihai spre mediu, iar inculpaților Popescu Gheorghe, Pădureanu Jean și Nețoiu Gheorghe spre minimul acestor limite”, mai reține instanța supremă.

Pe lângă pedeapsa principală, pe data de 4 martie 2014, Curtea de Apel i-a interzis lui Gigi Nețoiu, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei, drepturile: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie (reprezentant al unui club de fotbal), ori de a desfășura o activitate de care s-a folosit pentru săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală.

Foto: Agerpres

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    nasty1 01.09.2024, 11:41

    Netoiu a fost ofiter de securitate, e unul dintre "speciali", astia se ajuta intre ei si fac legea in Romania de 34 de ani... Nu mai spun care-s partidele care-i tin in brate, astazi guverneaza pentru "stabilitate".

  • Avatar comentarii

    Hcm27 01.09.2024, 11:53

    "Asta înseamnă să fii mafiot!"

  • Avatar comentarii

    iugavirgil 02.09.2024, 10:41

    fara suport politic si justitiar la cata scoala au baietii , azi erau nimeni

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!