Rudele femeii cer explicații medicilor, dar până acum nimeni nu le-a oferit un răspuns
„Nu vrem altceva decât să ştim o cauză, poate se găseşte un motiv. Poate, într-adevăr, copilul nu putea fi salvat, dar măcar să ştim dacă a fost aşa sau nu“, a spus Maria Pericică, mama femeii, pentru ziaruldeiasi.ro.
Între timp a fost făcută şi necropsia bebeluşului la Institutul de Medicină Legală. Familia crede că femeia a pierdut sarcina pentru că a fost trimisă pe jos de la maternitatea Cuza-Vodă la Maternitatea Elena Doamna și nu a fost chemată o ambulanță pentru a o transporta, deși femeia se simțea rău și avea sângerări.
Femeia iși dorea să devină mamă de zece ani
„Sâmbătă seara a început să o doară spatele, însă s-a gândit că e ceva normal, fiind vorba despre o sarcină. A luat un No-Spa la recomandarea medicului, pe primul l-a vomitat, a mai luat unul şi a adormit. La 5 dimineaţa s-a trezit cu dureri foarte mari, însă nu a chemat ambulanţa, a luat un taxi şi a mers la «Cuza Vodă» să vadă dacă este vreo problemă. Ştia că medicul ei este în concediu, însă bănuia că va fi cineva care îi ţine locul, mai exact în acea seară era doctoriţa rezidentă Iliescu. La triaj a ajuns la 5 jumătate, a spus că se simte rău şi ar vrea să fie consultată. A aşteptat o oră şi ceva până a venit dr. Iliescu, care foarte supărată i-a zis că nu este spitalul de gardă. În cele din urmă, i-a făcut ecografia, a zis că totul e bine, că bebe respiră, are mişcări, că e foarte activ“, spunea Maria Pericică, mama femeii.
În acelaşi timp a fost demarată şi o anchetă internă în cadrul Maternităţii „Cuza Vodă“, reprezentanţii unităţii medicale susţinând că, din punctul de vedere al procedurilor, nu a fost vreo greşeală, fiind respectaţi toţi paşii necesari într-o astfel de situaţie.
Ana-Maria Ionescu a ajuns în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie la Maternitatea „Cuza Vodă“ după ce în cursul serii s-a simţit rău. Ajunsă în triajul unităţii medicale, aceasta a fost redirecţionată către Maternitatea „Elena Doamna“, fiind unitatea medicală de gardă în ziua respectivă. Femeia a mers pe jos până la maternitate, iar la scurt timp după ce a ajuns, a născut un făt de 350 de grame care nu prezenta semne de viaţă, fiind declarat decesul.
Elevii de 10 la Bacalaureat iau drumul facultăților din străinătate. De la Colegiul „Mihai Viteazul”, la University of Amsterdam și Imperial College London
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8d810d04d44d02ac2f1a91ffd4803c5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e7e9a1feff0b60905aeb334e2b4d1fa4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_117bdb1e7ae993ebd001122e6d35637d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_46cb570015378f0804fe7cf1e4955b12.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_86ab12369ac6b86fa00c5064e12324e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a29ff9f9d395a204fcc132d084604f93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1575df82aea1640fa2b434a2c4e66aba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5b76e429164796c9b0073084b1581500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/salvamontisti-in-ajutorul-celor-blocati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lagoon-city-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/monica-gabor-38-de-ani-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oana-pellea-si-mungiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d8472fe19f3b0939f65c9f89063d49fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d9cac19f1e9949c40267f4d143a769e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_95ef009f0128992c906b5b27d672dc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/udmr-nu-ia-in-serios-amenintarile-psd-cu-iesirea-din-coalitie--tanczos-barna-noi-cand-spunem-ca-iesim-a-doua-zi-am-iesit-e1774417396186.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1077831022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ebola-congo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bicicleta-trecand-prin-fata-grote-markt-piata-principala-mechelen-in-anvers-belgia--foto-hepta-scaled-e1779564587937.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-24-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-trebuie-curatate-caloriferele-imediat-dupa-oprirea-caldurii--foto-getty-images-scaled-e1779559364586.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lidl-vanzare-tigari-belgia.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masini-anaf.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/blog-banners-46-1-860x478-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/benzina-motorina-pompa-carburanti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.