Doi dintre cei trei angajaţi aflaţi în greva foamei la Uzinele Sodice Govora, unul fiind liderul de sindicat, au leşinat şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, aseară, iar salariaţii aflaţi în faţa pavilionului administrativ al societăţii au forţat intrarea în sediu, unde au loc negocieri.
Potrivit reprezentanţilor Sindicatului „Sodistul”, cei aproximativ 200 de salariaţi ai combinatului, aflaţi în faţa pavilionului administrativ, unde vineri seară au loc negocieri între patronat şi sindicate pentru încheierea, între altele, a contractului colectiv de muncă pe anul 2013, au forţat uşa sediului unităţii încercând să ajungă la membrii conducerii.
O parte dintre salariaţi au reuşit să pătrundă pe holuri, scandând lozinci împotriva patronatului polonez şi făcând un zgomot infernal, suflând în vuvuzele. Ulterior, în urma intervenţiei Jandarmeriei, angajaţii combinatului s-au calmat, iar ordinea a fost restabilită.
Abia aproape de dimineaţă, patronatul şi angajaţii au ajuns la o înţelegere. Patronul polonez a acceptat semnarea contractului colectiv de muncă în forma propusă de sindicate, plus un bonus la salariu de 200 de lei. Condiţia sa a fost ca sindicatul să renunţe la procesul intentat conducerii societăţii pentru acordare a cotei minime de 16% din veniturile societăţii pentru plata drepturilor băneşti ale salariaţilor.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care deschide o super afacere în România. Investiția uriașă va pune țara noastră pe harta mare a lumii
FANATIK.RO
Gigantul american care deschide o super afacere în România. Investiția uriașă va pune țara noastră pe harta mare a lumii
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI