“Comunitatea medicală din Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca doreşte să îşi exprime îngrijorarea faţă de felul în care este un tratat un incident medical regretabil şi de lipsa respectului şi deontologiei tuturor celor implicaţi”, scriu medicii în comunicatul parafat de mulţi chirurgi şi semnat de mână de şi mai mulţi.

“Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu şi  a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil că înainte de finalizarea oricărei anchete să fie demis din funcţie Prof. dr. Mircea Beuran”, continuă comunicatul. 

Medicii mai spun că “această situaţie se poate repeta în fiecare zi oricărui medic care îşi desfăşoară activitatea în spital”.

Ca protest, zeci de medici şi asistente au decis să întrerupă activitatea “atât în interesul nostru, cât şi al pacienţilor, pentru a ne proteja reciproc. Vom asigura asistenţa medicală numai pentru urgenţele majore”.

Purtătorul de cuvânt al spitalului Floreasca a declarat că nimeni un îngrădește dreptul medicilor de a protesta, dar a cerut ca manifestația să respecte litera legii.

“Abia am aflat de scrisoarea de protest. Fără îndoială că persoanele care au semnat această scrisoare au dreptul să protesteze şi nimeni nu le îngrădeşte acest drept. Mai departe, nu cunosc faptul că ar fi spus că întrerup lucrul. Atragem atenţia însă că orice manifestaţie trebuie să respecte litera legii. De asemenea, cred că înainte de a protesta, colegii noştri trebuie să ia act de rezultatele acestei anchete interne şi despre modul în care s-au petrecut faptele ca atare”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.

Demiterea lui Mircea Beuran a fost anunţată astăzi la prânz de Ministerul Sănătăţii şi vine ca urmare directă a tragediei pacientei arse pe masa de operaţii la Floreasca.

Ad placeholder

Potrivit raportului cercetării administrative comandate de Spitalul Floreasca, Beuran, şef al secţiei de chirurgie III, încălcase 10 din 33 obligaţii asumate prin contractul de administrare a secţiei.

Grevă la Spitalul Floreasca, în apărarea lui Mircea Beuran. Asistență medicală doar pentru urgențe majore


Grevă la Spitalul Floreasca, în apărarea lui Mircea Beuran. Asistență medicală doar pentru urgențe majore
Grevă la Spitalul Floreasca, în apărarea lui Mircea Beuran. Asistență medicală doar pentru urgențe majore

Citeşte şi:

O nouă reacție în cazul Venus de Piatra Neamț. Sorin Nemeti, cercetător clujean: „Este un fals grosolan și asta poate demonstra orice arheolog”

Pensiile vor fi livrate cu întârziere în ianuarie 2020. Anunţul premierului Orban

Ministerul Mediului nu confirmă depășirile de 700% a poluării cu praf din București. „Este greu de făcut o corelație”

S-a retras din fotbal la 26 de ani și s-a făcut șofer pe camion: „Nu îmi e rușine. Muncesc bine și ajung la 2000-3000 de euro pe lună”
PARTENERI - GSP.RO
S-a retras din fotbal la 26 de ani și s-a făcut șofer pe camion: „Nu îmi e rușine. Muncesc bine și ajung la 2000-3000 de euro pe lună”
Horoscop 5 iulie 2020. Leii au nevoie de echilibru, care e greu de obținut și greu de menținut
HOROSCOP
Horoscop 5 iulie 2020. Leii au nevoie de echilibru, care e greu de obținut și greu de menținut
RECOMANDĂRI