UPDATE. Licitaţia pentru achiziţia de ambulanţe va fi coordonată de Secretariatul General al Guvernului, a anunţat marţi premierul Sorin Grindeanu.

„Toată lumea lucrează într-o echipă, o echipă care ca primă sarcină va avea organizarea acestei licitaţii pentru achiziţia de ambulanţe, că vorbim de ambulanţe de tip B, C, A1, A2, toate aceste lucruri se fac într-o singură licitaţie, care este coordonată de Secretariatul General al Guvernului şi unde vor fi reprezentanţi de la IGSU, de la Ministerul Sănătăţii şi de la DSU şi de la SGG”, a declarat Grindeanu, conform Agerpres.


Prima întâlnire, programată săptămâna trecută, a fost amânată, pentru că Arafat nu se afla în ţară.

Ministrul sănătăţii Florian Bodog a declarat, la data de 29 mai, că a discutat cu premierul Sorin Grindeanu despre achiziţia de ambulanţe. El a adăugat că urmează să aibă loc o întâlnire la care să participe şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat, la întoarcerea acestuia în ţară. Raed Arafat participă la Washington, în SUA, la sesiunea plenară a Comitetului Şefilor de Servicii Medicale Militare din NATO, unde va prezenta un raport de activitate, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Nu e prima discuţie pe care am avut-o cu premierul referitor la achiziţia de ambulanţe, suntem la a doua sau a treia discuţie pe această temă. (…) Am discutat şi astăzi şi am respectat solicitarea pe care a avut-o domnul Arafat de a avea o discuţie în trei la momentul la care dânsul se întoarce în ţară”, a afirmat Bodog la plecarea de la Palatul Victoria.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.