Haaretz: Lumea în care trăim. În Gaza, animalele sunt salvate, dar oamenii încă nu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un articol din Haaretz, „Salvați animalele! Copiii din Gaza mai speră că lumea va reacționa măcar pentru câini și măgari, dacă nu pentru oameni” (Save the Animals! Gaza's Kids Hope the World Will Act for Dogs and Donkeys if Not for Them), Nagham Zbeedat aduce în prim-plan realitatea teribilă a Gazei.
Măgarii salvați și duși în Franța
În timp ce animalele sunt salvate și au parte de compasiune din partea comunității internaționale, oamenii sunt lăsați de izbeliște, în voia sorții, sub ploaia de bombardamente, înfometați și disperați. Autoarea scrie de lipsa justiției și moralității într-o lume în care măgarii sunt salvați din Gaza și transportați în Franța, în timp ce proprietarii acestor animale, adică oamenii ce i-au îngrijit și protejat în condiții grele, rămân în continuare în expuși pericolelor.
Într-un reportaj recent, difuzat la televiziunea publică israeliană, s-a spus că soldați israelieni au salvat mai mulți măgari din Gaza, cu sprijinul unei organizații de protecție a animalelor. Aceștia au fost transportați ulterior într-un adăpost din Franța. Mesajul este unul de umanitate și compasiune.
Măgarii fuseseră eliberați de abuzurile și munca grea, iar asta ar fi, chipurile, „latura bună a umanității”. Totuși, subliniază Nagham Zbeedat, ceea ce nu s-a spus este că măgarii nu sunt doar animale de povară, ei reprezintă un element esențial pentru supraviețuirea oamenilor. Într-un teritoriu devastat de război, fără drumuri practicabile sau combustibil, măgarii sunt folosiți pentru a transporta răniții, morții și bunurile esențiale.
În acest context, „salvarea” animalelor este percepută nu ca un act de compasiune, ci ca un nou brutal de ștergere a umanității palestinienilor: „chiar și animalele voastre merită mai multă milă decât voi înșivă”. Această realitate dură nu este nouă pentru palestinieni, care au observat de-a lungul timpului că suferința animalelor atrage mai multă empatie internațională decât suferința umană.
Câine lui Mohammed Ashour, adăpostit în Irlanda
Un exemplu ilustrativ este cel al lui Mohammed Ashour, un bărbat palestinian care și-a pus pe social media câinele său, în speranța că va atrage atenția asupra suferinței din Gaza. A reușit, dar doar pentru câine. Acesta a fost evacuat și dus în siguranță de o organizație caritabilă din Irlanda, în timp ce Mohammed a rămas să trăiască într-un cort improvizat, ignorat complet. „Nimeni nu m-a menționat pe mine”, a scris el. „Pe mine, care trăiesc într-un cort insalubru chiar și pentru un câine.”
Jurnalista Maha Hussaini a postat pe rețeaua X imagini cu pisica sa, Tom, înainte și după izbucnirea războiului. Dacă imaginea inițială îl arată sănătos, fotografia recentă îl prezintă scheletic, înfometat. „Dacă nenumăratele fotografii cu copii înfometați, bătrâni, OAMENI piele și os din Gaza nu impresionează lumea, poate o imagine cu animale, înainte și după, o va face”, a scris ea.
Layan, o fetiță de 10 ani din Gaza, a distribuit pe Instagram un videoclip. Aceasta își rupe bucata de pâine pentru a o da unei pisici de pe stradă. „Întreaga lume știe de foametea din Gaza trece, dar nimeni nu face nimic. Dacă nimeni nu mișcă un deget pentru copii sau oameni, poate vor mișca pentru animale.”
Toate aceste mesaje indică o realitate dureroasă. În Gaza, a fi animal este, cel mai adesea, o garanție mai mare de supraviețuire decât a fi om. Un localnic a spus recent că oamenii au încetat să mai ceară drepturi pentru ei. S-a ajuns la nivelul în care se cere ajutor pentru animale. Măcar acestea să aibă ce mânca, să bea și să doarmă în pace.
Nagham Zbeedat încheie cu un mesaj ferm. Autoarea spune că nu scrie un manifest împotriva protecției animalelor, ci se ridică împotriva ipocriziei unei lumi care oferă narațiuni de salvare și speranță animalelor, dar rămâne indiferentă la moartea în tăcere a ființelor umane. Ori asta, scrie autoarea în Haaretz, nu este compasiune, este doar cruzime mascată în bunătate. Palestinienii nu cer milă, ci recunoașterea umanității lor. Până când asta nu se va întâmpla, compasiunea selectivă rămâne o formă grosieră de abandon moral.
Foto: Profimedia
