Hanibal Dumitrascu ar fi suferit un accident vascular, după ce în urmă cu doar câteva zile i s-a făcut rău și a fost dus de urgență la spital. Psihologul a fost operat, i s-a drenat sângele, însă creierul era afectat, iar duminică, 20 mai aceste a murit, potrivit unor surse medicale.

Cine a fost Hanibal Dumitrașcu

Hanibal Dumitrașcu s-a născut pe 9 ianuarie 1964, în Râmnicu Sărat, judeţul Buzău.

Din 2006, Hanibal Dumitrașcu era Conferentiar universitar, la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti, unde fusese înainte lector universitar din 1995. Totodată, acesta era coordonator Studii Universitare de Master, program de studii Consiliere in Asistenta Sociala, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, la Universitatea Bucuresti.

Hanibal Dumitrașcu, cunoscut și ca psihologul românilor, a publicat și nenumărate cărți în domeniul psihologiei.

Hanibal Dumitrașcu a lăsat în urmă o soție două fiice, Maria și Ioana, care i-au fost alături psihologului până în ultima clipă.

Maria a studiat Psihologie și Știintele Educatiei, dar a absolvit și Facultatea de Litere din Bucuresti. Ioana are o înclinație către natură, animale și călătorii, scrie wowbiz.ro.

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări

Citește și:

CORESPONDENŢĂ DIN WINDSOR/ Am fost la trei metri de caleașca cu Harry și Meghan. Cum s-a simțit nunta pe străzile din Windsor (VIDEO)

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO

Orașul din România în care s-a lansat la apă o navă de pasageri. Va face curse de miercuri până duminică

Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Știrileprotv.ro
Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Observatornews.ro
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
HOROSCOP

RECOMANDĂRI