Oamenii s-au plâns în continuu că în aeroport este foarte frig şi că cei din conducere nu le-au dat îndeajuns de multe pături şi nici mâncare. Din cauza stresului, a frigului şi a nervilor acumulaţi câteva zeci de pasageri au blocat o poartă de îmbarcare cerând să vorbească cu managerii aeroportului. Poliţia a trebuit să intervină pentru a calma spiritele.
Aeroportul international Domodedovo din capitala Rusiei a rămas fără curent electric, luni, iar 8000 de oameni au stat 15 ore pe întuneric.
În plus şi pistele au îngheţat bocnă, din cauza unui ger năpraznic. Stratul gros de gheaţă a provocat ruperea cablurilor electrice de pe aeroportul Domodedovo, iar generatoarele de urgenţă s-au dovedit inutile. De asemenea, 100.000 de moscoviţi au rămas şi ei în beznă.
Totodată, spitalele au lucrat în sistem de avarie, iar mijloacele de transport în comun au luat o pauză forţată.
Update ora 00:15
Pe aeroportul Domodedovo din Moscova este în continuare beznă, nu există căldură şi nici acces la internet. Oficialii încă nu au declarat nimic despre starea pasagerilor blocaţi şi nici despre când se va rezolva pana de curent.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro