Mergi direct la conținut »
Hărțuirea în public, sancționată cu amendă de până la 100.000 de lei; Vot în Senat
Politică Libertatea > Ştiri > Politică > Hărțuirea în public, sancționată cu amendă de până la 100.000 de lei; Vot în Senat

Hărțuirea în public, sancționată cu amendă de până la 100.000 de lei; Vot în Senat

Hărțuirea în public, sancționată cu amendă de până la 100.000 de lei. Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă pentru completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

De Valentina Postelnicu,

Proiectul de lege interzice orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică atât în public, cât şi în privat, ofiţerii şi subofiţerii din Ministerul de Interne urmând să aibă competenţe în constatarea şi sancţionarea contravenţiilor generate de această completare a legii.

Contravenţiile prevăzute în Legea 202/2002 sancţionate cu amendă contravenţională de la 3.000 la 100.000 lei prevăzute de actul normativ aflat în vigoare se vor aplica după modificarea lui, doar dacă „fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune”.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari din întreg spectrul politic, va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

În ultimul timp, în Parlamentul României nu există zi fără gesturi obscene și limbaj vulgar, ton ridicat sau chiar scandaluri. Deputata independentă Oana Bîzgan a depus un nou proiect de lege care vizează pedepsirea hărțuirii morale la locul de muncă, prin modificarea și completarea Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Conform inițiativei depuse, hărțuirea s-ar sancționa disciplinar, contravențional sau penal, după caz și ar însemna conduită ostilă sau nedorită, comentariile verbale, acțiunile sau gesturile angajatorului, ale superiorului ierarhic sau ale colegilor care ar duce la o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității, prin afectarea sănătății fizice sau mentale sau prin compromiterea viitorului profesional. Inclusiv stresul și epuizarea fizică la serviciu ar intra sub incidența hărțuirii morale.

Citește și: Analiză BBC: Kim Jong-un, schimbare de imagine înaintea întâlnirii cu Coreea de Sud și Trump

Close
Închide
  Close