Publicația locală Observatorul Prahovean a solicitat DSP Prahova lista societăților care furnizează servicii de apă și canalizare fără autorizație de funcționare.

Răspunsul instituției a fost că „societățile sunt în diferite stadii de completare a documentației în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare”.

Hidro Prahova, care operează în peste 70 din cele 104 localități din Prahova, a confirmat situația.

„Hidro Prahova S.A. se află în desfășurarea etapelor aferente unui proces procedural integrat, în conformitate cu cerințele legale și normele tehnico-sanitare aplicabile, în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare emise de Direcția de Sănătate Publică Prahova”, au declarat reprezentanții companiei.

Ei au adăugat că „demersurile întreprinse vizează actualizarea documentațiilor tehnice și administrative necesare, în corelare cu evoluția cadrului de reglementare și cu particularitățile infrastructurii de apă”.

În ultimul an, Hidro Prahova s-a confruntat cu multiple probleme privind calitatea apei furnizate. În Breaza, apa a fost contaminată cu bacteria clostridium perfrigens, prezentă în materii fecale. La Cocorăștii Colț și Mănești, s-a detectat arsenic peste limitele admise.

Ce este taxarea inversă la TVA. Cum funcționează și ce avantaje are? Avocat: „Este ca și cum ai scoate hoții de pe conducta de bani”
Recomandări
Ce este taxarea inversă la TVA. Cum funcționează și ce avantaje are? Avocat: „Este ca și cum ai scoate hoții de pe conducta de bani”

Alte localități afectate de probleme de potabilitate a apei au fost Adunați și Cocorăștii Colț. Aceste incidente ridică întrebări serioase privind capacitatea operatorului de a asigura servicii sigure și de calitate în absența autorizației sanitare.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.