Poate fi vorba de afaceri, de cooperări în cele mai diferite domenii. Mai poate fi vorba însă și de întâlniri la așa numita „masă verde” în intenția de a se ajunge la o înțelegere pe fondul unui conflict anterior; prin extensie, se poate pune problema unei negocieri, a unei discuții principiale, a unei medieri, a unei împăcări. Dar, de multe ori, contextul sau fondul problemei care generează aceste discuții nu este deloc comod nici pentru Berbeci nici pentru parteneri. Teoretic, ar trebui speculat acest răstimp scurt pentru atenuarea asperităților. Practic, însă ar trebui luată în calcul și varianta mai complicată și anume a unui eșec al acestor negocieri sau chiar a relansării conflictului însuși care se reaprinde parcă din chiar noianul argumentelor puse în joc. De aceea, diplomația ar trebui să fie cuvântul cheie iar cei care sunt prea pătimași și știucă nu se vor putea controla este mai bine să-i lase pe alții să le reprezinte interesele. Perioadă delicată pentru situațiile care presupun audieri, proces, depoziții. Ziua de 7 februarie le poate aduce unora suferințe trecătoare legate de latura digestivă, hepato-biliară. Din punct de vedere psihic, întrevedem o adevărată forfotă prin schimbarea frecventă a stării de spirit.
Vezi toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.