
15 ani de şcoală obligatorie
- Predecesorul Ecaterinei Andronescu, Cristian Adomniţei, propune 15 ani de învăţământ obligatoriu: de la 3 la 18 ani!
- Religia se va studia obligatoriu.
- Probele specifice examenului de bacalaureat sunt stabilite de Ministerul Educaţiei şi sunt făcute publice la începutul primului an de studiu al învăţământului liceal. Conţinutul programelor de examen se vor da publicităţii la începutul ciclului liceal.
- Fostul ministru vrea ca, pe viitor, studenţii să îşi poată evalua profesorii .
Elevii, testaţi în clasa a doua
- Fostul ministru al învăţământului şi actualul şef al comisiei prezidenţiale
de Educaţie, Mircea Miclea, ar vrea ca învăţământul obligatoriu să fie de numai 10 clase. - Elevul poate alege, cu acordul părinţilor, ca materie de studiu religia.
- La finalul clasei a II-a va fi testat nivelul la care au ajuns copiii în ceea ce priveşte cititul şi scrisul. Va exista, de asemenea, o testare şi la matematică.
- Pentru bacalaureat sunt propuse trei probe, în funcţie de tipul liceului
Adio, mobile la cursuri!
- Actualul ministru doreşte ca, de anul viitor, bacalaureatul să se desfăşoare în două etape: prima, în decursul clasei a XII-a , iar a doua, la sfârşitul liceului, care va consta în trei probe scrise.
- După împlinirea vârstei de 16 ani, tinerii pot finaliza învăţământul obligatoriu şi în cadrul formelor de învăţământ seral sau cu frecvenţă redusă.
- Orele de religie sunt obligatorii în cadrul învăţământului primar, gimnazial şi liceal.
- Copiii ar putea fi evaluaţi şi la sfârşitul clasei a IV-a.
- Elevilor le e interzis să folosească mobile în timpul orelor de curs.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4a9b961532a3f92280b778f87e2be61.jpg)
Viva.ro
Ultima oră! Vestea care dă toate pronosticurile peste cap la vârful țării! Acuzațiile curg, iar o declarație produce un adevărat seism în politică. Fără vreun semnal în prealabil, Sorin Grindeanu tocmai a făcut marele anunț
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_15463e0220823b1b2585634bbec03250.jpg)
Unica.ro
Ce semnificație are, de fapt, numărul 08304 de pe bentița purtată de Lamine Yamal în finala Campionatului Mondial 2026. Abia acum s-a aflat adevărul din spatele detaliului pe care toată lumea l-a remarcat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_acdb174f9fe0b7693e3db152dbbb1e18.jpg)
Elle.ro
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_08399a088c497ed1f930cd9570e846dc.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! A murit marea noastră actriță! Toată lumea a iubit-o în filmul lui Mungiu! Atât de tânără, atât de talentată. Acum e împreună cu soțul ei, regretatul realizator de la TVR
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e20383ef76e2248882d6a3d8826c4a4d.jpg)
Avantaje.ro
Trist, foarte trist! Acum sunt împreună, în Ceruri! Marea noastră actriță, adorată în filmul lui Mungiu, și regretatul realizator TVR au fost o familie superbă, până când moartea i-a despărțit
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_07ee5a23e350d880c2676f915cd6456b.jpg)
Tvmania.ro
Lamine Yamal are doar 19 ani, dar povestea din spatele succesului său pare desprinsă dintr-un film. 😮 Mama lui l-a născut la 16 ani, iar frățiorul său a cucerit internetul.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_52c8fedc2949dab1534790664e8b56a6.png)
Adevarul.ro
„Mai bine pierdem banii din PNRR”. Profesorii avertizează că școlile ar putea rămâne fără diriginți
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_597242b4b43a1eaca973233e9cd2401f.jpg)
Fanatik.ro
Ce reacție a avut iubita lui Alex Pașcanu după ce fundașul a marcat și a adus 3 puncte Rapidului. Toți ochii au fost asupra sa
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d2a5f8f96f347a6a91b033658e4a01e5.jpg)
Financiarul.ro
2.770 de tractoare, 550 de combine și 5.000 de utilaje intră în miza unei modificări fiscale care mută plata TVA
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ffa562eb6ef4ca9ccba76da76ad6fc54.jpg)
Elle.ro
Corina Caragea, reacție tranșantă despre comentariile negative. Prezentatoarea a dezvăluit că a fost jignită și amenințată: „Un lucru cred că e important de spus clar...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
Viva.ro
Wow! Povestea lor chiar bate scenariul oricărui film! Antonela Roccuzzo și Lionel Messi s-au îndrăgostit în copilărie, viața i-a dus pe drumuri separate, dar o dramă teribilă i-a readus împreună. Mulți apropiați ai cuplului au vorbit despre episodul care le-a schimbat definitiv relația. Mult timp nu s-a știut asta despre superstarul Argentinei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e734f575bda29d001486ab27b55a8cb7.jpg)
TVMania.ro
🤍 „Felix și-a dorit asta, în caz că…” La exact un an de la tragedie, Mihaela Rădulescu a făcut public totul!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3199c67556f1d4481a8ed23501646f8c.jpg)
ObservatorNews.ro
Peste 1000 de locuri de muncă ar putea apărea în vecinătatea României. Fabrica va angaja în special femei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4b8eb5696c4ffcb267947cf3c2233e7b.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Mihaelei Rădulescu la un an de la moartea lui Felix Baumgartner. „Este timpul să fiu din nou fericită!” Ce urmează pentru ea
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_fe03da2f879f4955fda203fc1d74d224.png)
Mediafax.ro
EXCLUSIV. Robert Vîja, cofondator Geoflux, despre AI: „Nu va mai conta primul rezultat din Google”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
Wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
Wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_8c0504cf291d807a8faf523f90c04504.jpg)
Redactia.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6ab9f7c0d1f36a5eb59f0edc57639b84.jpg)
KanalD.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
ZiaruldeIasi.ro
Proiectul imobiliar pregătit lângă Lidl Moara de Foc este scos la vânzare. Dezvoltatorul este asociat în piață cu un alt proiect de anvergură
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a336a60d894210c3f0c50edf8eb031a2.jpeg)
Fanatik.ro
Pierdere uriaşă pentru Universitatea Craiova înainte de Levski! Golgheterul s-a accidentat. Update de la ultimul antrenament. Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
Spotmedia.ro
Cea mai bună dietă pentru sănătatea creierului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ff3239af1f9b654af2f2ded045c222ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6257bc44b423a0406ac62fd10c3c3655.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-hubert-thuma--fotografii-inquam-photos--octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-platforma-conservatoare-alternativa-pnl-lie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/andreea-marin-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/emma-zeicescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_18fd511c2c4453a67b7e74681dc77d89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2b39254c12f2062387b46d01efc714b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/iliebolojan-congresul-extraordinar-pnl-21-iunie-2026-dumitru-angelescu-2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/udarea-plantelor-pe-caniula.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/aparat-aer-conditionat-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bagaj-pe-scaun-in-tren.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/floarea-soarelui-ulei-seminte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/hotel-5-stele-radisson-blu-sinaia-1400.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semnele-deshidratarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/batch-cooking.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-tine-bani-salariu-in-mana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/medici.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/greva-aeroport-italia.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/terenuri-delta-dunarii-coperta-oficiala.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romani-profimedia-1098273213-e1784201393261.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.