Viaţa infractorului nu e deloc uşoară atunci când ştie că are pe “coadă” poliţia, dar şi vreun cetăţean cu spirit civic, care, din postura de martor, vrea să îl bage la zdup.
De aceea, chiar şi ajutaţi de un Cod Penal foarte prietenos, bandiţii îşi iau propriile măsuri de siguranţă. Mai nou, ei recurg la o nouă metodă de protecţie, considerată a fi o fiţă în domeniu, pe care au importat-o de peste Ocean.
Cu ajutorul unei tehnici de machiaj pe care o folosesc şi marii actori de Hollywood, bandiţii noştri reuşesc să-şi schimbe fizionomia, să-şi “croiască” o altă înfăţişare înainte de a da lovitura plănuită.
Aliaţi de nădejde le sunt nu numai “banalele” bărbi, mustăţi sau tatuaje temporare, dar rezistente la apă, pe care şi le lipesc pe chipuri sau în alte locuri vizibile, pentru a atrage atenţia, ci şi unii “artişti” – complici care îi machiază profesional înainte de fiecare atac.
Machiaje de pe internet
“Din ce în ce mai mulţi hoţi cumpără de pe internet tot felul de asemenea elemente. Este vorba de truse de abţibilduri în relief, comandate în SUA, care imită perfect o rană, un semn despre care ai putea crede că e din naştere, o cicatrice.
Mai mult, profesionişti în domeniu le ridică pomeţii, le strâmbă nasul sau le deformează gura şi dantura cu ajutorul unor articole de machiaj folosite şi de actori.
Infractorul ştie că o mască a devenit mai puţin eficientă decât un machiaj perfect, care dă naştere unui personaj inexistent, care «moare» după comiterea faptei”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
Semne particulare în exces
Primele semnale privind existenţa unor asemenea indivizi care se vor copii fidele ale tâlharilor americani care au patentat metoda “machiajul” au apărut în Bucureşti, dar şi în câteva oraşe mari ale ţării, însă nici un hoţ nu a fost încă prins înainte de a se demachia, au adăugat aceleaşi surse.
Informaţiile legate de acest gen de bandiţi vin dinspre oameni care, la un moment dat, s-au aflat faţă-n faţă cu diverse personaje dubioase cărora le-au remarcat anumite semne particulare expuse mult prea ostentativ, pe care, de regulă, un bandit priceput încearcă să le mascheze cum poate mai bine.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI