UPDATE ora 22.00: Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a reuşit să iasă din biroul său, acolo unde se baricadase în urma protestelor funcţionarilor, cu ajutorul unei intervenţii a jandarmilor şi a agenţilor SPP.

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a fost împiedicat, miercuri seara, de protestatari să iasă din minister la finalul negocierilor, fiind nevoit să se retragă în cabinetul său, anunţă Agerpres.

După ce a acordat o scurtă declaraţie presei, ministrul a încercat să se îndrepte spre scări, dar a fost îmbrâncit de angajaţii care protestau şi care i-au cerut demisia.

„Foştii miniştri de Finanţe nu au rezolvat problema. Nu am de ce să îmi dau demisia atâta timp cât încerc să îi ajut. Trebuie să asigur un sistem de salarizare echitabil. O să negociem doar în condiţii de legalitate, actualul sistem de stimulente nu este legal”, a declarat ministrul Ialomiţianu, citat de Realitatea TV, înainte de a se baricada în biroul său.

La această oră, sute de protestatari se află în continuare în Ministerul de Finanţe iar reprezentaţii sindicali ai dascălilor şi poliţiştilor au venit să îşi exprime solidaritatea cu acţiunea funcţionarilor din Finanţe.

Citeşte şi:

Protest spontan pe holurile ministerului Finanţelor – oamenii au oprit lucrul!

Sorin Blejnar, preşedinte ANAF: „Pentru a acorda stimulente trebuie realizat planul de încasări”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.