Libertatea a realizat în urmă cu o lună un reportaj în care a constatat preţurile astronomice din piaţa Obor. Ziarul nostru a scris pe 29 mai că într-o lună, preţurile la legume se vor înjumătăţi, ceea ce s-a şi întâmplat.
IAR AM AVUT DREPTATE! Preţurile la legume s-au înjumătăţit într-o lună!
Dacă pe 29 mai un kilogram de roşii costa 8-9 lei, zilele trecute roşiile se vindeau cu maximum 4 lei în piaţa Obor. Aceeaşi situaţie şi la fasole, ardei gras sau vinete!
“Norocul românilor este vremea bună din ultima lună! Dacă în mai gospodăriile ţăranilor au fost inundate de ploi, temperaturile din iunie au fost extrem de favorabile, iar recolta s-au copt foarte bine! Aşadar, profitaţi acum de aceste legume mai ieftine decât în alte perioade ale anului, pentru că nu se ştie ce ne aşteaptă până la toamnă”, ne-a spus Georgeta Dumitru, producătoare din Colibaşi, Giurgiu, şi vânzătoare în piaţa Obor din Bucureşti.
IAR AM AVUT DREPTATE! Preţurile la legume s-au înjumătăţit într-o lună!
Femeia spune totuşi că ţăranii şi producătorii aproape nu mai scot nimic din vânzarea legumelor.
“Păi, ce să mai câştig eu la 1 leu kilogramul de dovlecei?! Mai rău îmi fac răni când intru să-i culeg”, se vaită Georgeta Dumitru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.