Fostul denunțător din dosarele Micorsoft și actual inculpat în dosarul bazei de agrement sportiv „Cutezătorii”, fostul tenismen, Dinu Pescariu, are undă verde să plece în Miami și Sarasota din statul Florida, SUA, după cce ICCJ a admis modificarea temporară a controlului judiciar în cazul său.
Mai precis instanța supremă a modificat, temporar, controlul judiciar în cazul lui Pescariu, în dosarul Microsoft 3, în care este inculpat și în care avea interdicția de a părăsi țara.
„Admite cererea formulată de inculpatul Pescariu Dinu Mihail (… ). Încuviinţează inculpatului Pescariu Dinu Mihail să părăsească teritoriul României pentru a se deplasa în Miami şi Sarasota, Florida, Statele Unite ale Americii, în perioada 18 decembrie 2017 – 10 ianuarie 2018. Atrage inculpatului atenţia asupra disp. art.215 alin.7 C.pr.pen. Dispune emiterea adreselor prevăzute de art. 215 alin. 5 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare”, a stabilit un magistrat al ICCJ.
Decizia de miercuri a instanței supreme nu este definitivă iar Direcția Națională Anticorupție a anunțat că o va contesta la un complet de cinci judecători de la aceeași instanță.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro