Tânăra în vârstă de 24 de ani a fost victima unui accident de motocicletă în timpul acestei drumeţii, iar la scurt timp după acest incident, a început să aibă foarte des sângerări nazale. A făcut legătura, evident, cu ceea ce i se întâmplase şi a crezut că a rămas cu un cheag de sânge în acea zonă, după accident. Timp de o lună, femeia a suportat cu stoicism această stare însă şocul avea să vină la întoarcerea în Scoţia, în locuinţa sa din Edinburgh. În timp ce se uita în oglindă, a văzut cum ceva ieşea încet-încet din nara ei. A încercat mai întâi să apuce creatura cu degetele pentru a o scoate afară, însă nu a reuşit.
S-a uitat mai bine, iar când şi-a dat seama că din nas îi ieşea o lipitoare, a fugit speriată la cel mai apropiat spital. Medicii s-au ocupat imediat de ea şi au scăpat-o de ‘musafirul’ ce timp de o lună îi invadase corpul.
„A fost agonizant, de fiecare dată când medicul o apuca, lipitoarea se prindea de nara mea. După o jumătate de oră, nu m-a mai durut un pic iar doctorul mi-a arătat lipitoarea”, a explicat Daniela. „Am întrebat medicul ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi ajuns la spital. Mi-a răspuns că probabil ar fi ajuns, în curând, la creier”, a adăugat, uşurată, femeia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.