‘Îl vrem pe tataie acasa de Craciun!’

Cotidianul Libertatea continua campania „Eliberati-i pe bunici”, prin care solicitam gratierea batranilor cu pedepse minime. Reporterii nostri au facut o vizita familiei „teroristului” din scaunul cu rotile, batranul de 73 de ani, despre care v-am relatat vineri. În ajun de Craciun, toate rudele lui mos Gheorghe se roaga plangand in fata icoanelor, sperand ca Dumnezeu, Traian Basescu sau Gigi Becali sa faca o minune si sa-l elibereze din  inchisoare.

I-am gasit pe toti, adunati in curtea cat o batista, chinuindu-se sa faca un foc. Cand ne-au vazut venind, pe oameni i-a podidit jalea. Nevasta batranului nu-si mai putea opri lacrimile. 13 persoane cu varste cuprinse intre 6 si 70 de ani se inghesuie intr-o casuta din chirpici, ridicata la inceputul secolului XX. Cosmelia sta parca in genunchi si are tencuiala crapata. Tatal lui mos Gheorghe a framantat-o cu mainile lui, iar nepotii si stranepotii lui tin la ea ca la o fiinta vie. Înauntru, saracie lucie. Mor si mustele pe pereti de foame in casa lui mos Gheorghe. Doua odai si patru paturi. În unul dintre ele nu doarme nimeni. Apartine „l’ mosu’ ” si e declarat un loc sfant. Florica, nevasta lui, mangaie patura veche si perna pe care altadata isi odihnea obrazul barbatul. „Imi este foarte greu fara el, se tanguie. Îl vrem acasa de Craciun! E omu’ meu, d-o viata intreaga, nu ne-a daspartit nimeni pana acu’. A muncit saracu’ 45 de ani ca tractorist, n-a stat degeaba, si-a crescut 11 copii asa cum a putut, iar acu’ sta dupa gratii. E pacat! Cand i-am vazut poza in ziaru’ Libertatea, cu lacrami pa obraz, mi s-a pus un cleste la inima. Parca mi-a smuls cineva sufletu’ cu fieru’ incins si mi l-a dat la porci da mancare! Nu e vinovat, oameni buni! A dat si el cu maciuca, sa se apere, ca ala scosese cutitu’. Ce trebuia sa faca? Sa stea? Poate citeste si domnu’ presadinte Basescu ziaru’ sau domnu’ Becali si ne ajuta dumnealor, ca tare mai suntem amarati!”

„Imi este foarte greu fara el”

Floarea ofteaza si saruta fotografia lui nea Gheorghe ca pe-o icoana. Pe plita, in odaia alaturata, sfaraie o tigaie indoita in care se ghicesc cateva pulpe de pui si aripioare. Mancarea lor pe ziua de azi. Pe prispa mai au un butoi plin cu varza murata. Asa asteapta Sarbatorile, multumind cerului ca au si atat. Copiii lui muncesc cu ziua. „Suntem slugi la patron, zice Maria, de 15 ani, una dintre fiicele lui nea Dragomir. Eu lucrez de la 10 ani, descarc marfa, cartofi, portocale si banane. Pentru asta primesc 10 lei pe zi”.

Le-a trimis si batranul ceva bani din penitenciar, nu i-a lasat. El isi primeste pensia acolo, dar se gandeste la copiii lui, ca n-au nici de unele. Cu banii de la mos au cumparat lemne, altfel dardaiau toata iarna de frig. „Stiti cu ce ne incalzeam? Ardeam cauciucuri in vatra, se facea un fum de-ti varsai plamanii”, marturiseste Cristina, alta fiica de-a lui mos Gheorghe. “Daca nu era el sa ne trimita pensia, muream de frig si de foame. Traim din pensia lui si ce mai castigam noi, ca muncim cu ziua. Ghinionu’ naibii, ne murira si puicutele, singura noastra avere. Toti vecinii avura probleme anu’ asta cu puii. Dadu o boala in ei, da nu fu aviara, ci al’ceva. Noi am ramas cu varza. E buna si asta, decat nimic.”

„Îngerasu meu, adu-mi-l pe bunicu inapoi!”

Alexandru, cel mai mic nepot al batranului, are 6 ani si ii e dor de bunicul. Nu vrea sa planga, se tine barbat si strange din dinti. Suferinta lui e insa prea mare si oricat ar incerca sa si-o ascunda, nu reuseste.

Tine poza lui mos Gheorghe in manute, o priveste cu drag si intr-un tarziu spune cu vocea tremurata: „Ma rog noaptea in genunchi ca sa vina acasa. Zic asa: Înger, ingerasu’ meu, adu-mi-l pe bunicu’ inapoi.”

Urmărește-ne pe Google News