Ilie Bolojan spune că ANAF-ul nu trebuie să se lupte cu gemul din bucătărie

 2 comentarii
Premierul Ilie Bolojan, îmbrăcat într-un costum negru, este fotografiat portret, în timpul unei conferințe de presă la Palatul Victoria

Premierul Ilie Bolojan a subliniat vineri, 17 octombrie, că prioritatea autorităților fiscale ar trebui să fie combaterea evaziunii fiscale, a fraudelor majore și a neplății taxelor, nu aspectele minore precum verificarea gemului din bucătărie.

Peste 500 de instituții publice au datorii la bugetul de stat

Șeful Executivului a anunțat publicarea, săptămâna viitoare, a datoriilor companiilor de stat. Între timp, ANAF a prezentat lista instituțiilor publice care au datorii la buget.

„Astăzi (17 octombrie) finanțele au publicat, cred că în jurul prânzului, situația datoriilor pe care instituțiile publice le au luat bugetul de stat. Încă nu s-a mai întâmplat asta. Vor primi notificări toți. Instituțiile publice. Primării, spitale și așa mai departe care și ele până acum se considerau scutite de a respecta legea. De ce? Pentru că ce făcea guvernul? Nu își bugetau ultimele luni ale anului, în mod intenționat, creau o presiune pe salarii. Dom`le, nu avem bani de salarii. Și atunci venea guvernul printr-o hotărâre de guvern și le dădea acești bani. Ori este anormal ca cei care fac asta an de an să fie finanțați. Acum au fost notificați. Aceste date sunt publice”, a declarat premierul la Radio România Actualități.

Exemplul companiei Metrorex

Ilie Bolojan a precizat că, de când a preluat funcția de premier, nu a aprobat bugetele companiilor de stat care au înregistrat pierderi, decât dacă acestea au prezentat planuri clare de redresare. El a oferit exemplul Metrorex, care primește anual subvenții de aproximativ 900 de milioane de lei.

„Cred că peste 70% din cifra lor de afaceri este subvenție de la bugetul de stat. Nu-i tot una dacă acolo se fac economii de 5%, de 3%, de 4%, pentru că asta, la nivelul acestei sume, înseamnă 10 milioane de lei, 20 de milioane de lei, 30 de milioane și atunci le-am aprobat bugetul, condiționându-le aprobarea de un plan de reducere a cheltuielilor și au trebuit să facă acest lucru”, a explicat premierul.

De asemenea, premierul a insistat asupra necesității unei gestionări mai eficiente a fondurilor publice.

„Trebuie să nu ne risipim banii și orice funcționează mai bine este un plus pentru toți cetățenii țării noastre”, a mai spus el.

Ilie Bolojan, despre gemul din bucătărie

Bolojan a făcut referire și la „gemul din bucătărie”, după ce președintele ANAF, Adrian Nica, a afirmat că „gemul pe care îl face acasă bunica este calculat la gap-ul de TVA”. Ulterior, șeful ANAF a clarificat, vineri, că instituția nu intenționează să impoziteze autoconsumul populației.

„Noi nu cu gemul din bucătărie trebuie să ne luptăm, ci cu evaziunea fiscală, cu fraudele mari, cu neplata taxelor. Asta este misiunea ANAF și asta vom face în perioada următoare”, a concluzionat Ilie Bolojan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    diss1958 19.10.2025, 15:23

    Deocamdată dl.Bolojan, lucrat intens de imbecilii de la psd, nu a reușit decăt să pună jugul( tva mărit, taxe, impozite, prețuri, inflație toate foarte mari, energia triplă față de UE, pensii tăiate...) pe romănii obișnuiți. În rest toți sinecuriștii, politicienii, bugetarii de lux, magistrații, firmele de stat...pot să stea foarte liniștiți. Nu se atinge nimeni de ei și efectiv se p...ă pe reformele trămbițate toată ziua pe la tv.

  • Avatar comentarii

    Stan52 19.10.2025, 15:48

    Sunt surprins că premierul nu realizează că acest șef de pa ANAF este de o mediocritate (mai bine zis - nulitate) crudă. Ce rezultate putem aștepta? Uitați-vă prin ce funcții și ce locuri de muncă a avut, om de bază a lui Ciolacu.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală