12 Sep. 2017 13:11

EXCLUSIV | Imagini de la nunta lui Sorinel Copilul de Aur cu Alina. Nașii sunt Dan Bursuc și soția sa, Gina (FOTO & VIDEO)

Distribuie

Imagini de la nunta lui Sorinel Copilul de Aur cu Alina. Celebrul manelist se însoară cu aleasa inimii sale, Alina, marți – 12 septembrie. Data nunții nu a fost aleasă la întâmplare, căci în această perioadă se împlinesc 10 ani de când s-a însurat nașul său, cel mai important om din viața lui, cel ce l-a descoperit și i-a schimbat destinul, Dan Bursuc.

Sorinel (27 ani), pe numele său Sorin-Cristian Alecu și viitoarea sa soție, Alina, au devenit recent părinții unei fetițe, Anamaria Florance.

Și nașii, Gina și Dan Bursuc, au un copil – un băiat pe nume Leno – elev la Școala Britanică, care este și el prezent la eveniment.

Leno, băiatul nașilor Gina și Dan Bursuc

Leno, băiatul nașilor Gina și Dan Bursuc

Lucrurile au început să intre în linie dreaptă după ce manelistul și-a cerut iubita de nevastă în toamna anului trecut, chiar de ziua acesteia, Pepe fiindu-i pețitor.

E nunta anului în lumea manelelor! Sorinel Copilul de Aur se face bărbat de casă. Devenit acum bărbat în toată firea, artistul ajunsese la vârsta de 14 ani cel mai cunoscut copil din România, iar în adolescență s-a bucurat de o popularitate uimitoare.

Povestea sa de viață este una spectaculoasă. A plecat dintr-un bordei de chirpici, dintr-un sat din apropierea Bucureștiului și a ajuns în cinematografe, oglindită și prin filmul ”Poveste de cartier”, unde a jucat alături de Florin Călinescu.

Sorin Cristian-Alecu s-a născut în comuna Frumușani, județul Călărași, iar în anul 2002 a fost descoperit și luat sub aripă de Dan Bursuc.

Mai mult, l-a adus în casa lui și l-a găzduit zeci de ani. Mama lui Bursuc chiar i-a cedat camera sa. Au fost moment emoționante, astăzi, în acea cameră.

Revenind la nunta sa, în aceste moment, la vila de lux a nașului, situată în centrul Capitalei, pregătirile sunt în toi.

Trei hairstyliști îi pregătesc pe mire și pe socru mare (tatăl lui Sorinel Copilul de Aur), pentru marele eveniment.

La ritualul bărbieritului, i-au cântat Ionică Minune, Sorinel Puștiu și Dorel de la Popești. Pentru a fi surprinsă cât mai bine, atmofera este filmată și de sus, cu ajutorul unei drone.

De altfel, mai multe mese erau pregătite în curte, cu mâncare și băutură, iar lăutarii cântau pentru meseni.

Alaiul a ajuns la mireasă acasă, cu o frumoasă limuzină albă, în cartierul Rahova din sectorul 5.

Alaiul a ajuns la mireasă acasă

Alaiul a ajuns la mireasă acasă, în sectorul 5 al Capitalei

Este un adevărat chef între blocuri, cu mese întinse în parcare, cu grătare încinse și porc la proțap, șampanie și vinuri scumpe.

Sorinel Copilul de Aur, alături de mireasa lui , Alina

Sorinel Copilul de Aur, alături de mireasa lui , Alina, în fața blocului acesteia

Totuși, la un moment dat, Poliția a oprit petrecerea, pentru că lăutarii nu au încetat nicio clipă să cânte, iar zgomotul era destul de mare.

Polițiștii și jandarmii au înțeles, până la urmă, că este vorba despre un eveniment fericit, dar i-au rugat pe nuntași să se grăbească, pentru că au există reclamații…

Până la urmă, oamenii legii au dat doar un avertisment, iar turta miresei a putut fi ruptă.

Vom reveni cu amănunte, legate de slujba de la biserică și de restaurantul sau clubul unde va avea loc petrecere.


CITEȘTE ȘI… VIDEO EXCLUSIV/ Augustin Viziru spune cum a fost prima lui zi de școală: ”Nu mi-a plăcut deloc!”


 

Comentarii