În Ajunul Crăciunului ,  poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au organizat o acţiune tactică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări ocazie cu care au observat la aproximativ 1.5 km de frontiera de stat, pe raza localităţii Straja, jud. Suceava, o persoană de sex masculin care se deplasa cu un atelaj hipo spre interiorul ţării.
Lucrătorii noştri au procedat la interceptarea şi legitimarea bărbatului, ocazie cu care s-a constatat că acesta se numeşte Ilie B, în vârstă de 43 ani, domiciliat în localitatea Straja, jud. Suceava.
La controlul efectuat asupra atelajului hipo, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse sub fân, 23 de baxuri ce conțineau ţigări provenite din contrabandă.
În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 11.490 pachete cu  ţigări de provenienţă ucraineană, R.Moldova şi Belarus.
Bărbatul este cercetat de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.