Cele 13 veliere care s-au aflat în ultimele trei zile în Portul Constanţa, la finalul SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014 (Regata Marilor Veliere din Marea Neagră), părăsesc astăzi portul, în intervalul orar 10.00 – 12.00. Apoi, între orele 15.00 şi 17.00, are loc parada velelor, de-a lungul coastei Constanţei. Organizatorii precizează că traseul paradei va fi de la sud la nord, deci spre Mamaia.
Evenimentul din România a fost un succes, susţin organizatorii, care vin cu dovezi clare în acest sens:
13 veliere, 1 kilometru de nave
– Echipajele au fost formate din peste 1000 de persoane
– Echipaje formate din peste 20 de naţionalităţi
300 de persoane implicate în organizare dintre care voluntari Vega, Academia Navală Mircea cel Bătrân, Navigator Yacht Club
– Aproximativ 500.000 euro buget, sumă strânsă din contribuţiile sponsorilor. Bugetul a fost folosit pentru: taxă participare, concerte, amenajare spaţii, logistică, materiale promoţionale şi promovarea evenimentului
115.000 de vizitatori în primele două zile (40.000 sâmbătă, 24 mai 2014, 50.000 duminică, 25 mai 2014 şi 25.000 luni, 26 mai 2014)
Regata este un eveniment unic în lume, iar Marea Neagră îi oferă o importanţă aparte prin frumuseţea locurilor şi a oamenilor de-aici. Zeci de veliere au luat  parte la acest concurs grozav, iar în fiecare port în care acestea au acosta a fost un adevărat festival, important atât pentru marinari, cât şi pentru localnici, pentru că accesul pe fiecare dintre nave a fost gratuit pentru orice persoană.
 

regata_11.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.