În noaptea de 8 septembrie 2019, imediat după accidentul rutier în urma căruia un bărbat de 24 de ani a decedat, Mario Iorgulescu a fost internat în Spitalul Elias din Capitală „în stare gravă, dar stabilă, cu o contuzie abdominală și toracică forte”, după cum preciza purtătorul de cuvânt al unității medicale.    

În cazul lui Mario Iorgulescu, judecătorii români pun la îndoială diagnosticele din Italia: La Elias, avea doar „un traumatism cranio-cerebral minor”
Mașina lui Mario Iorgulescu, imediat după accident. Foto: Facebook

Pe 23 septembrie 2019, Spitalul Elias anunţa, într-un comunicat de presă, că „la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit spitalul, în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE”.

A fost internat în cinci clinici din Italia

„Ţara din UE” era Italia, raiul fugarilor români condamnaţi la închisoare. Aici, Mario Iorgulescu a fost, mai întâi, pacientul Policlinicii San Donato din Milano, unde a stat, potrivit documentelor din dosar, două săptămâni. A fost internat apoi, pentru trei săptămâni, la Istituti Clinici Zucchi S.P.A., un institut de reabilitare psihiatrică din Monza.

Cu Nicolae Ciucă la TVR Info: am asistat, timp de 50 de minute, la un interviu slinos, plictisitor și penibil. Felicitări lui Onică
Recomandări
Cu Nicolae Ciucă la TVR Info: am asistat, timp de 50 de minute, la un interviu slinos, plictisitor și penibil. Felicitări lui Onică

De aici, fiul lui Gino Iorgulescu a plecat, pentru şapte luni, la clinica Casa Di Cura „Le Betulle” din Viale, iar în mai 2020, a fost transferat la o clinică privată din Mantova. A rămas acolo până în mai anul acesta, când a fost internat într-un spital din regiunea lacului Como.

Aici a ajuns după ce, potrivit documentelor din dosar, „la data de 05.05.2023, într-un puseu al afecţiunilor medicale psihiatrice de care suferă, fără acceptul cadrelor medicale, sau al părinţilor şi fără ştirea acestora, a părăsit clinica (din Mantova – n.r.) în care se afla”.

În Italia, conform actelor medicale din dosar, starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu s-a agravat progresiv, în ciuda tratamentelor primite. Diagnosticele lui au evoluat, de la tulburări de somn şi sindrom de stres posttraumatic, până la leziuni cerebrale ce ar fi apărut, potrivit medicilor italieni, înainte de producerea accidentului din septembrie 2019.

În cazul lui Mario Iorgulescu, judecătorii români pun la îndoială diagnosticele din Italia: La Elias, avea doar „un traumatism cranio-cerebral minor”
Dat în urmărire generală, Mario Iorgulescu a fugit în Italia. Foto: Instagram

Judecători: Cum a fost dus în Italia, putea fi şi adus

Din august 2020, de când dosarul a ajuns în instanță, Mario Iorgulescu nu a putut fi audiat de niciun magistrat. În septembrie 2021, când judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a încercat audierea lui prin videoconferinţă, directorul clinicii din Mantova a anunţat, printr-un raport, că „domnul Iorgulescu este foarte agresiv, în special în cazul în care e condus în locuri care îi sunt străine, manifestă acţiuni distructive şi tulburări comportamentale grave, motiv pentru care acesta nu poate fi transportat”. 

La proces, avocaţii lui Mario Iorgulescu au cerut, în repetate rânduri, ca acestuia să i se facă o expertiză medico-legală în Italia. Instanţa a refuzat, de fiecare dată. „Niciunul dintre înscrisurile medicale depuse la dosar nu relevă împrejurarea că inculpatul s-ar afla într-o imposibilitate fizică de a se deplasa în România sau că o astfel de deplasare i-ar pune în pericol sănătatea sau viaţa”, motivează Curtea de Apel Bucureşti. 

Judecătorii adaugă: „Chiar apărarea a susţinut că, la începutul lunii mai, inculpatul a părăsit în mod voluntar unitatea medicală în care era cazat, fără acordul medicilor, fiind, aşadar, evident că starea fizică în care se află îi permite să se deplaseze dintr-un loc în altul, fără a avea probleme locomotorii sau de altă natură care să-l împiedice să fie transportat în România, în vederea efectuării expertizei medico-legale”. 

Elevul de liceu militar care a ucis o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova le-a spus judecătorilor că a comis crima din plictiseală
Recomandări
Elevul de liceu militar care a ucis o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova le-a spus judecătorilor că a comis crima din plictiseală

Dacă inculpatul a putut fi transportat din România în Italia la un interval relativ scurt de timp de la producerea accidentului, când starea sa de sănătate era, potrivit susţinerilor apărătorilor săi, una extrem de gravă, e greu de crezut că în prezent, la aproximativ 4 ani de la producerea evenimentului rutier în care acesta a fost implicat, revenirea sa în România nu ar mai fi posibilă.

Motivarea deciziei de condamnare a lui Mario Iorgulescu:

Instanţa mai spune că e convinsă că „alegațiile inculpatului în sensul că nu poate face față unei deplasări în România sunt nereale” şi că, nevenind în ţară, el nu doreşte decât să evite arestarea sa.

Instanţa pune la îndoială diagnosticele din Italia

Din actele medicale depuse la dosar de către avocaţi rezultă că Mario Iorgulescu a fost diagnosticat cu „tulburare de personalitate – sindrom frontal şi tulburare posttraumatică de stres”, se precizează în motivarea judecătorilor. 

„Fără a face vreo apreciere cu privire la existenţa sau gravitatea acestei patologii, Curtea a apreciat că sub nicio formă o afecţiune de această natură nu-l împiedică pe inculpat să se deplaseze din Italia în România”, subliniază instanţa.

În mai 2022, Curtea de Apel din Milano a respins cererea de extrădare a lui Mario Iorgulescu, deoarece, au explicat magistrații italieni, starea lui psihică „este de natură să împiedice participarea conștientă la proces, într-un mod ireversibil”.  

Judecătorii români au remarcat că în expertiza medico-legală din Italia ce a stat la baza deciziei Curții de Apel Milano există „anumite neconcordanțe, de natură să pună la îndoială concluziile la care a ajuns medicul italian care a întocmit-o”. 

Astfel, spune Curtea de Apel Bucureşti, deşi a concluzionat că Mario Iorgulescu „prezintă simptome compatibile cu leziunile cerebrale survenite în septembrie 2019, cu ocazia evenimentului rutier”, medicul italian nu indică şi „actele medicale care au stat la baza constatărilor sale” şi nici „dacă a avut acces la documentele medicale întocmite în perioada în care inculpatul a fost internat în România”. 

La Elias, avea doar „un traumatism cranio-cerebral minor”

Acele documente medicale, adaugă judecătorii, atestau la internarea în Spitalul Elias „un traumatism cranio-cerebral minor, fără leziuni cerebrale care să producă sechele pe termen lung. La externare, acest traumatism minor nici măcar nu mai este menționat, cel mai probabil pentru că s-a constatat că s-a vindecat”.

În expertiza efectuată în Italia se face vorbire și despre un teren vulnerabil (cu referire la psihicul inculpatului), existent anterior evenimentului rutier, fără a se preciza dacă această constatare s-a bazat pe acte medicale relevante sau doar pe susținerile inculpatului și ale părinților săi.

Motivarea deciziei de condamnare a lui Mario Iorgulescu:

Curtea de Apel Bucureşti conchide că, având în vedere aceste aspecte, „raportul de expertiză medico-legală efectuat în Italia, în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, a fost întocmit, în mod superficial, având concluzii ce par a fi fundamentate pe o documentație medicală incompletă”.

Judecătorii mai spun şi că, „deși s-a invocat existența unor boli psihice care ar data încă din copilărie, nu s-a făcut dovada afecţiunilor respective prin înscrisuri medicale”.

Interviurile s-au întors împotriva lui Iorgulescu

În motivarea deciziei de condamnare, judecătorii invocă şi interviurile pe care Mario Iorgulescu le-a acordat presei. În noiembrie anul trecut, el le-a declarat celor de la Fanatik.ro că își dorește o pedeapsă cu suspendare. 

Tot atunci, el a stat de vorbă și cu jurnaliștii de la spynews.ro, cărora le-a declarat: „Eu nu sunt un criminal, am făcut o greșeală și vreau să profit de acest moment să îmi cer iertare față de toată lumea, mai ales față de familia care a rămas fără un membru din cauza mea. Le transmit sincere condoleanțe”.  

În martie anul acesta, Iorgulescu jr a apărut și la Pro TV susţinând: „Vă garantez că eu nu o să fac o zi de puşcărie. Pentru că sunt protejat de statul italian, care îmi recunoaşte actele medicale”.

„Este conștient de acuzațiile care i se aduc și chiar încearcă să le combată, iar limbajul utilizat nu este de natură să confirme susținerile apărării, în legătură cu imposibilitatea de a participa la proces”, spun judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti. 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (33)

VarlanNeculai   •   22.10.2023, 17:38

Omul isi traieste viata foarte bine merci..

robyro   •   22.10.2023, 00:24

Mi-ați cenzurat mesajul pt. calomnie. Dovada: https://www.sport.ro/virale/gino-iorgulescu-reactie-transanta-dupa-declaratiile-halucinante-ale-lui-mario-iorgulescu-zfiu-miu-e-dus.html Spune că de când s-a întâmplat accidentul trăiește într-o continuă suferință. „Sunt un om foarte amărât! Fiu-miu e dus cu capul, iar eu sunt și părintele și tutorele lui. Nu vreau să comentez mai mult. Puneti-vă în situația mea, mai ales cei care au copii, și o să vedeți cam ce pot simți eu de câțiva ani!”

mariussorin75   •   21.10.2023, 22:38

daca era asa prajit nu avea drept sa conduca...incearca sa se eshiveze de pedeapsa, oricum nu scapa

Vezi toate comentariile (33)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Știrileprotv.ro
O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Ce a cumpărat un bărbat din Piața Obor cu 60 lei. Mii de oameni au reacționat. „Sunt uimit”
FANATIK.RO
Ce a cumpărat un bărbat din Piața Obor cu 60 lei. Mii de oameni au reacționat. „Sunt uimit”
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Singurele patru zodii protejate de astre până la finalul anului. Norocul le surâde, se vor scălda în bogății
FANATIK.RO
Singurele patru zodii protejate de astre până la finalul anului. Norocul le surâde, se vor scălda în bogății
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Unica.ro
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Observatornews.ro
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI