În diaspora au suferit și votanții, și oamenii din consulate! În Almería, românii au votat în trei ore și jumătate pentru alegerile din România și în 10 minute pentru “localele” din Spania!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am urmărit alegerile din Spania în două secții de votare din provincia Almería: la Consulatul României la Almería și la Universidad de Mayores din Roquetas de Mar, unde au fost cozi de sute de oameni, îmbrânceli și balamale rupte la Consulatul României.
Cuprins:
- Două secții la o populație precum cea a Lugojului, unde au fost 32 de secții
- Diferența dintre timpii celor două votări
- Consulul a spus către BEC că îi e teamă că-l linșează oamenii
- Au suferit oameni nevinovați, atât votanții, cât și cei de la consulat
- De la 7-8 minute pe om s-a ajuns la 2 minute de vot, dar nu s-a mai respectat nicio regulă
- De ce a durat votul atât de mult
- Stres enorm și pentru organizatori
- Coada a început la 6.30
- „Vrem să votăm!”
- Votul e declarația lor de iubire pentru România
- Distanța dintre firescul din Spania și ce se întâmplă acasă
- Fratele din Anglia a pățit la fel
- Jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț (teleleu.eu) au asistat la votul unei comunități mari de români din Spania, unde sute de oameni (sau mii, așa cum spun cei din comunitate) nu au apucat să voteze.
- Povestea lor echilibrată și documentată arată cum s-au chinuit atât votanții, cât și oamenii de la consulat, care nu s-au ridicat de pe scaune cu orele!
- Ce merge și ce nu merge în sistemul de vot din străinătate, ce poate fi făcut, totul într-un reportaj necesar ca să înțelegem ce e dincolo de furie.
La Almería au reușit să voteze 999 persoane și la Roquetas de Mar, 965. Asta deși în comunitatea Almería sunt înregistrați 25.545 de români, iar consulul Robert Hellvig a estimat că în realitate sunt în jur de 42.000 și că se aștepta la un flux mare de oameni la vot, dar nu atât de mare.
Două secții la o populație precum cea a Lugojului, unde au fost 32 de secții
Cu toate astea, într-o comunitate de 42.000 de români s-au organizat doar două secții de votare. La același număr de locuitori, în Lugoj, de pildă, au fost 32 de secții.
În Almería au fost cozi imense, oamenii erau furioși și frustrați, iar sute de români n-au putut să voteze.
Spun sute, pentru că încerc să fiu echilibrată, dar în realitate cred că au fost mii de români care n-au votat din cauza cozilor. O parte dintre cei care aveau copii mici au plecat fără să stea la coadă, iar unii au trecut de mai multe ori pe la secția de votare, dar s-au descurajat când și-au dat seama că stau degeaba, pentru că nu vor apuca să voteze.
Diferența dintre timpii celor două votări
Noi am vorbit cu mai mulți români pe care am vrut să-i urmărim de când pleacă de acasă sau de la serviciu și până votează. Doi dintre aceștia n-au apucat să voteze: Florina Frisan, care a ieșit de la serviciu de la bar la ora 16.00, și Adrian Popan, un român care are o firmă de construcții în Spania și care n-a votat din cauza noastră, pentru că l-am rugat să ne aștepte ca să putem să-l fotografiem/urmărim de când pleacă de acasă și până votează. Cei doi s-au așezat la o coadă enormă și n-au mai apucat să voteze.
Ieri au fost alegeri și în Spania, iar românii care sunt rezidenți au putut vota la alegerile locale din Almería și Roquetas de Mar. Daniel Teodor Bigi, care a așteptat 3 ore și jumătate la coadă ca să voteze pentru România, a votat în 10 minute la alegerile locale pentru Spania.
Consulul a spus către BEC că îi e teamă că-l linșează oamenii
Toată ziua oamenii s-au plâns că nu pot să voteze și că li se încalcă un drept constituțional, au cerut să se prelungească programul secției de votare și să se suplimenteze numărul de membri. Consulul a sunat la BEC și a făcut aceste solicitări, dar BEC a refuzat motivând că sunt “compleți”, deși consulul s-a plâns că îl linșează oamenii.
La ora opt seara ne venea să plângem tuturor: și nouă, care vedeam sutele de oameni care așteptau la coadă de ore întregi într-o căldură cumplită (în Almería au fost peste 30 de grade), și celor care stăteau la coadă, deși știau că n-au nici o șansă să voteze, și membrilor comisiei care erau depășiți de situație, nemâncați, nebăuți și înjurați de toată lumea.
Au suferit oameni nevinovați, atât votanții, cât și cei de la consulat
Femeile însărcinate sau cu copii mici nu (prea) au fost lăsate să intre în față, așa că multe gravide în luni mari au stat ore întregi la coadă. În Roquetas de Mar, coada a fost atât de mare, încât poliția spaniolă a închis strada pe care era secția de votare.
S-a urlat “M#*e PSD” și “Vrem să votăm!”, la 9 seara oamenii s-au împins în ușă, la propriu, cu consulul Robert Hellvig și cu poliția spaniolă, câțiva au reușit să intre, au rupt balamalele de la ușa consulatului, un angajat al consulatului care s-a pus în ușă să blocheze intrarea oamenilor și-a luat un pumn zdravăn în rinichi și, la numărătoarea voturilor, după ce s-a închis ușa, se plângea de dureri.
Poliția spaniolă a închis ușa cu forța și i-a împins pe oameni de acolo, apoi a rămas în fața consulatului să-l păzească.
De la 7-8 minute pe om s-a ajuns la 2 minute de vot, dar nu s-a mai respectat nicio regulă
Cele două secții de votare au avut câte 6 cabine de votare, câte 6 ștampile, câte 6 membri și câte doi operatori (cei care manevrau tabletele). În realitate, niciodată nu erau mai mult de trei oameni care votau în cabine și nu s-au folosit decât 4 ștampile în fiecare din cele două secții.
Procesul de votare dura enorm. Noi am cronometrat: de când un om intra în secția de votare și până ieșea treceau 7-8 minute. Alți români care au stat la rând și care au cronometrat ne-au spus că au fost perioade în care dura 10 minute de când un om intra și până ieșea din secția de votare.
La sfârșit, cu o oră înainte de închiderea secției, se vota în 2-3 minute, dar cred că se încălcau toate regulile din procesul de votare.
Se intra puhoi, operatorii întrebau tot puhoiul o dată dacă votează și la referendum, și la alegeri, nu mai avea nimeni vreme să-l oprească pe bărbatul care-i striga nevestei lui „Pune acolo Da și Da și Peneleu”, părinții intrau cu copiii în cabină, soții cu soțiile, era un haos generalizat și nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere furia oamenilor și stresul și presiunea imensă care era pusă pe membrii comisiei.
De ce a durat votul atât de mult
Membrii comisiei aveau de completat două tabele cu datele din buletin, adică nume, prenume, serie, CNP, adresă. Așa că membrii comisiei au făcut efectiv muncă de scribi, ore întregi, fără să se ridice de pe scaun, și în Almería, și în Roquetas de Mar. Nimeni n-a mâncat, n-a băut și foarte rar s-a mers la toaletă.
În loc să fie un singur tabel pe care să se completeze datele din buletin, iar membrii să bifeze dacă omul votează la europarlamentare, la referendum sau la amândouă, au avut de completat două tabele: unul pentru referendum și unul pentru europarlamentare. Românii care stăteau la coadă s-au plâns că nu e normal ca în 2019 cineva să scrie de mână datele din buletin, în loc să fie tot procesul informatizat.
Stres enorm și pentru organizatori
Când intrau oamenii în sală, operatorii erau obligați să-i întrebe dacă votează pentru referendum, pentru europarlamentare sau pentru amândouă. La Roquetas de Mar, operatoarea a făcut exces de zel și întreba: “Votați pentru amândouă?” “Da.” „Sunteți sigur?” “Da.” “Știți că puteți vota pentru referendum, pentru europarlamentare sau pentru amândouă?” “Da, vreau pentru amândouă”.
Din cauza stresului imens în care lucrau membrii comisiei, în Roquetas de Mar s-a pierdut buletinul unei femei, care a fost dat altei femei care a plecat cu el, s-au greșit etape din procesul digitalizat de pe tablete, iar asta a însemnat și mai mult timp pierdut până când s-a rezolvat problema. În plus, atunci când tableta nu recunoștea un buletin care era uzat sau lipit cu scotch, se oprea procesul de votare, se întocmea un proces-verbal, se completau hârtii.
Coada a început la 6.30
După votare, oamenii băgau buletinele de vot în trei urne - europarlamentare, întrebarea 1 și întrebarea 2 -, iar acolo se pierdea din nou timp pentru că se bâlbâiau până găseau urnele corecte și membrii-scribi ai comisiei de votare se opreau din scris ca să le explice care e urna corectă.
Consulul Robert Hellvig le-a reproșat oamenilor că nu au venit să voteze la 7 dimineața, când s-a deschis secția din Almería. În realitate, coada a început de la ora 6.30, când un grup de români aștepta deja în fața consulatului să voteze. Apoi au votat cei 179 de membri ai echipajului de pe Bricul Mircea, așa că nu a existat nici măcar o secundă în care secția de votare să fie goală sau să nu fie coadă.
Soluția ca miile de români din provincia Almería să poată vota ar fi fost să se creeze mai multe secții de votare. Și, evident, informatizarea și organizarea mai eficientă a procesului de votare, așa cum ne-au spus, exasperați, membrii secției de votare.
Aceeași nebunie a fost și în Castellón de la Plana, unde trăiesc 40.000 de români și unde s-a stat și 10 ore la coadă ca să se voteze, iar la sfârșit au reușit să voteze doar în jur de 3.000 de români. În Barcelona a fost la fel și românii au stat 9 ore la coadă ca să voteze.
„Vrem să votăm!”
Adrian Popan este una dintre figurile reprezentative ale comunității de români din Almería și am vrut să îl urmărim de când pleacă de acasă până merge la vot.
Povestea vieții lui Adrian este un adevărat roman, dar o s-o v-o spunem altă dată, într-un reportaj extins. Tatăl lui Adrian a murit de tânăr și mama a rămas singură, cu trei copii. Adrian a început să muncească de la 14 ani și a crescut scrâșnind din dinți și dorindu-și să reușească în viață.
A venit la 20 de ani în Spania, hotărât că vrea mai mult pentru el. A muncit din greu în construcții și, după mulți ani de muncă, are acum propria lui afacere și bunăstarea pe care n-ar fi avut-o dacă ar fi rămas în România.
Votul e declarația lor de iubire pentru România
Adrian a votat o singură dată de când e în Spania, la alegerile prezidențiale din 2014. Însă ceva s-a schimbat în el în ultimii ani și și-a dat seama că vrea să se implice civic. A strâns 200 de semnături pentru Fără penali, a fost la protestul din București de pe 10 august și și-a convins toți prietenii și cunoscuții să voteze. În Almería și Roquetas de Mar sunt mulți români care trăiesc în Spania de 15, 16 sau 19 ani și care n-au votat niciodată, dar care la alegerile acestea și-au dorit să voteze.
Și pentru Adrian, și pentru prietenii lui era foarte important acest vot. E semnalul implicării lor civice, e semnul încrederii pe care românii au început s-o aibă în votul lor. E declarația lor de dragoste pentru România, e felul în care ne spun „Ne gândim la voi” și „Ne pasă de ce să întâmplă acasă”.
Cei mai mulți dintre oamenii aceștia n-au reușit să voteze, pentru că în Almería au apucat să voteze doar 999 români, iar în Roquetas de Mar, în jur de 965 din cei 42.000 de români care trăiesc aici.
Distanța dintre firescul din Spania și ce se întâmplă acasă
Adrian Popan n-a votat din cauza noastră, pentru că ne-a așteptat să venim din Roquetas de Mar și să mergem cu el la vot. Atunci când Adrian a venit în fața Consulatului coada era atât de mare, încât n-a mai apucat. Nici prietenii lui n-au putut vota și au plecat acasă cu toată tristețea și dezamăgirea pe care au strâns-o în ore de stat la coadă.
Românii pe care i-am întâlnit în Spania clocotesc. Clocotesc când ne spun cu năduf în toate interviurile ce nu merge acasă, ce i-a făcut să plece și cum arată binele pe care l-au găsit aici, care nici măcar nu e bine, ci e firescul pe care noi l-am pierdut.
E firescul de a fi tratat cu respect într-un spital, e firescul unui oraș curat și al unor drumuri pe care nu-ți rupi mașina, e firescul unor funcționari publici care îți zâmbesc și te întreabă cum pot să te ajute. Iar românii aceștia pot acum să compare și să se întrebe: „De ce nu e așa și la noi acasă?”.
Ieri, la coada de la votare, Adrian și prietenii lui clocoteau de cald și de frustrare. Nu au votat. Poliția spaniolă i-a împrăștiat pe românii care voiau să forțeze intrarea în secția de votare.
Ne-am întors acasă la Adrian, în curtea căruia suntem parcați, și am început să urmărim știrile. Am băut bere și am mâncat paste făcute de Cami, soția lui Adrian. Cei doi copii ai lor, de 3 și 5 ani, s-au culcat ieri târziu, așa că erau în cealaltă cameră și se uitau la desene. „Am așa un sentiment de frustrare, de neputință”, a zis Cami.
Fratele din Anglia a pățit la fel
A vorbit apoi la telefon cu fratele ei, care trăiește în Slough, în Marea Britanie,
aproape de Londra, unde cozile s-au întins pe kilometri. Nici el n-a reușit să voteze. Adrian și Cami au adormit cu sentimentul de frustrare pe care îl poartă și azi cu ei; noi, cu sentimentul de vinovăție.
Toate milioanele de români din diaspora care n-au votat sunt oameni cu poveștile lor, nu cifre. Sunt oameni care îți pot spune de ce au plecat din România, ce au lăsat acasă și ce greutăți au întâmpinat în țările lor de adopție. Sunt niște oameni cărora li s-a încălcat dreptul constituțional de a vota și care astăzi, la fel ca Adrian, trebuie să-și poarte sentimentele de frustrare și de umilință. Dar nimeni nu se simte vinovat în cazul lor.
CITEȘTE ȘI:GALERIE FOTO | «Am votat ca să pot urla»! Motivația fabuloasă a lui Bogdan Dovleac, românul care a parcurs duminică 690 de km, în Africa, până la urneCum și-a pierdut o zi o româncă din Marea Britanie și nu a putut să voteze. Inițiativă pentru depunerea unei plângeri penaleVIDEO | Cum au strâns românii, la o secție de votare din Londra, teancuri de buletine ca să fie scanate înainte de închiderea urnelor, pentru a putea vota cât mai mulțiUn jurnalist român a povestit coșmarul alegerilor de la Londra. A stat 10 ore la coadă, dar ușile secției s-au închis în fața sa: „Au rămas afară mii de oameni furioși”Mărturia unei românce, care a stat 10 ore la coadă la vot: „Oamenii care reușeau să voteze ieșeau plângând de fericire din secție. Nu am văzut niciodată atâta unitate între români”Românii din diaspora care nu au apucat să voteze și-au strigat frustrarea pe rețelele sociale. „Îmi e ciudă. Alții au plâns când ușile secției s-au închis”
