În Estul sălbatic al României oamenii își fac dreptate singuri. Hoțul de bărci, bătut și aruncat în Dunăre

Departe de gloria de odinioară, când era un cosmopolit centru comercial și diplomatic, în vremea în care aici funcționa Comisia Europeană a Dunării, Sulina a rămas un oraș cu oarecare farmec, depopulat în timpul extra-sezonului și destul de lipsit de activități economice care să poată asigura traiul localnicilor, în afara turismului.

O seară de vineri cu decibeli și alcool

E vineri noaptea, o vineri ca oricare alta, oriunde pe teritoriul României. Chiar dacă orașul e destul de gol, lumea iese să-și petreacă în mod cât mai plăcut sfârșitul de săptămână. În Sulina sunt trei locuri în care se adună petrecăreții în extra-sezon: Niki Blue, peplajă, Café Dark, lângă primărie, și Tip-Top, lângă căpitănie. Muzică dată la maxim, băutură și, până la un anumit moment, voie bună.

Dinspre plajă sunetul nu ajunge până în oraș, ceea ce e destul de bine. S-ar fi lovit de decibelii exagerați din Tip-Top și ar fi răpus zgomotul moderat ce răzbate din Café Dark.

Cu toată energia insuflată de alcool, orașul se liniștește încet-încet. Pe la ora 1, barmanul de la Café dark rămâne singur, așteptând încă până pe la 4 dimineața petrecăreți eșuați de prin alte locuri. Pe la 2 se sparge gașca și la Tip-Top. 10-12 oameni ies din bar-discotecă, în același timp în care boxele îșși reduc mult volumul. Discuțiile continuă pe faleză și pe Strada 2.

Sulina răsună de triluri voalate de alcool, strigăte inutile și chemări adresate nimănui. Într-un grup de bărbați cam înfierbântați se iscă inevitabila gâlceavă. NU se ajunge la bătaie, dar îmbrâncelile durează vreo zece minute. Totul se termină cu pașnicele „Iartă-mă, frate, sunt beat! Nu mai fac!“.

Până acum totul se desfășoară în parametrii normali ai unei nopți liniștite de vineri spre sâmbătă. Câtă vreme nu se agită pumnii și nu se scot cuțitele, totul este în regulă. Căci la capăt de Românie lucrurile se aprind repede, sângele e mai rapid și se varsă mai ușor. E izolarea, singurătatea pescarilor care-și petrec mult timp în baltă sau pe mare, incapacitatea de a socializa fără ajutorul băutirii și fără un strop de scandal. Dar scandalurile sunt, de cele mai multe ori, ținute în frâu. Nu însă și atunci când oamenii se cred nesupravegheați.

Hoțul de bărci pedepsit exemplar

Pe la 3.40, noaptea estea tulburată de înjurături, lovituri înfundate și strigăte. Pe cheiul Dunării, în dreptul Căpităniei Sulina, trei bărbați l-au încolțit pe un al patrulea. Căzut la pământ, gehmuit în poziția fetusului, cel de-al patrulea bărbat este lovit săbatic cu picioarele, în timp ce asupra lui se varsă o avalanșă de înjurături și de acuze de furt.

Unul dintre agresori, cel mai violent, îl apucă de haine, îl târăște pe jos și-l aruncă în Dunăre. Temperatura este de 3-4 grade Celsius, iar temperatura apei e tot pe-acolo. Din filmulețul făcut în acele momente lipsește partea de început a bătăii și aruncarea în apă a victimei. Totul s-a petrecut foarte rapid, fix în secundele necesare deschiderii unei camere.

Agresorul principal, strigat „Piciu“ atât de către victimă cât și de către prietenii săi, e dezlănțuit. Înjură, îl acuză pe cel din apă că i-a furat barca și îl apasă cu piciorul pe cap atunci când acesta încearcă să iasă pe mal. Amicii săi observă că sunt filmați și îi atrag atenția. Lucrurile se schimbă rapid, iar agresorul devine mai omenos, scoțându-și victima din apă și transformându-se din călău în judecător. Deja asistăm la o scenetă, în care acuzatorul întreabă, iar acuzatul își recunoaște faptele. Totul se termină la fel de rapid cum a început, victima violențelor fiind traversată Dunărea chair de către agresori.

Aproximativ o zecime din populația Sulinei trăiește pe malul stâng al Dunării, iar singura legătură se realizează pe apă, cu barca. Bărcile sunt, așadar, importante pentru localnici, pentru unii, pescari sau cei care oferă turiștilor servicii de transport, fiind și mijloace de asigurarea a unor venituri.

O lecție de viață, nici o plângere la poliție

La aproape 12 ore de la incidentul violent de pe cheiul Dunării, „Piciu“, al cărui nume real este Valentin S., nu are nicio problemă în a-și recunoaște faptele. Din punctul său de vedere, tânărul pe care l-a bătut și apoi aruncat în apă merita pe deplin asta. Avea nevoie de „o lecție de viață“, după cum ne-a declarat, căci nu era prima dată când fura o barcă. De altfel, asta a încercat să și demonstreze atunci când, văzând că este filmat, și-a pus victima să-și mărturisească faptele.

Dar oare nu pentru asta există poliție? Ca să se ocupe de soluționarea și pedepsirea furturilor? „Poliția nu îi face nimic. Îi dă câte o amendă și asta e. Trebuie să se învețe minte!“, ne-a declarat „Piciu“.

Așa văd oamenii lucrurile în estul destul de sălbatic al României. Dreptatea ți-o faci singur, oricât de violent, pentru că așa s-a pomenit din moși strămoși.

Cum vede poliția lucrurile?

Ei, bine, nu există, încă, la această oră, nici o plângere depusă la poliție și, cu excepția filmului prezentat aici, nici o mărtuie sau vreo dovadă că în noaptea respectivă s-ar fi întâmplat ceva. În lipsa martorilor sau a unei plângeri, poliția nu poate acționa. Acum, dovada este publică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro