Peste o mie de credincioși din toate colțurile țării s-au adunat la mănăstirea Hadambu, din județul Iași, pentru a sărbători nașterea Maicii Domnului și hramul mănăstirii. Pentru mulți dintre pelerini, curtea lăcașului de cult, considerat monument istoric, le-a devenit casă noaptea trecută, când oamenii s-au așezat la rând pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

De 25 de ani, Maria vine an de an tocmai din Maramureș să se roage la icoana făcătoare de minuni și pentru că e zi de sărbătoare s-a îmbrăcat cu straie populare. „În picioare am opinci, ciorapi, poale, cămașa, cerdac și batic, năframa și trăistuca. Venim de ani de zile, ne poartă noroc Sfânta Mărie. Ne-a dat multă sănătate și înțelegere în familie”, ne-a spus femeia.

Și doamna Rodica a bătut drum lung, tocmai de la Suceava. Cu larimi în ochi ne-a mărturisit că doar cu ajutorul Maicii Domnului a reușit din nou să meargă după ce în urmă cu zece ani a suferit un accident de mașină: „În urmă cu câțiva ani am fost operată la șold și mergeam cu cadrul, iar acum sunt pe picioarele mele, așa că e o mare minune”.

După slujbă, pelerinii au avut parte de o masă copioasă, așa că cei prezenți s-au așezat la rând chiar și cu o oră mai devreme. Iar când prânzul a fost servit, oamenii au cam uitat de credință și s-au călcat în picioare pentru cele peste 15.000 de sarmale, pește, borș și cozonac.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.