41 de persoane s-au autoevacuat în siguranță

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, alarma s-a dat după ce un incendiu a început să se manifeste într-unul dintre saloanele centrului. Până la sosirea echipajelor de salvatori, personalul instituției a acționat conform procedurilor de urgență.

În total, 34 de beneficiari ai centrului și 7 membri ai personalului au reușit să iasă din clădire la timp, în condiții de deplină siguranță.

O singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre un bătrân în vârstă de aproximativ 80 de ani, care a fost evaluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) direct în incinta căminului, după ce a suferit un atac de panică din cauza sperieturii. Din fericire, starea sa a fost stabilizată și nu a fost necesar transportul la spital.

„Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în această după-amiază, la Căminul pentru Persoane Vârstnice din localitatea Singureni, în urma unui incendiu izbucnit într-un salon. Ajunşi la locul evenimentului, aceştia au constatat faptul că incendiul se manifesta mocnit, într-o cameră, în zona în care se afla un televizor”, a transmis ISU Giurgiu.

Un televizor defect, cauza probabilă a incendiului

Pompierii militari sosiți la fața locului au reușit să lichideze rapid focul, care ardea mocnit, și au trecut imediat la ventilarea spațiilor inundate de fum pentru a permite revenirea în siguranță a bătrânilor în saloane.

În urma cercetărilor preliminare, specialiștii ISU au stabilit că defecțiunea unui aparat electrocasnic a fost sursa pornirii incendiului. Mai exact, a fost vorba despre un scurtcircuit electric produs la un televizor.

În urma incendiului, au ars televizorul, un scaun și mai multe articole textile, iar o comodă și zugrăveala camerei au fost deteriorate.

La această misiune de salvare au fost mobilizate forțe importante de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Secției Mihăilești. Salvatorii au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Giurgiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.