Incendiu puternic în Bacău, patru case și două adăposturi de animale fiind cuprinse de flăcări. Pompierii au stabilit că focul a fost pus intenționat de către fiul proprietarului uneia dintre locuințele incendiate. Incendiul s-a extins pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale cu apă și spumă de la mai multe unități din județ, precum și cu o ambulanță SMURD și grupa operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.
Incendiul puternic izbucnit, marți după-amiază, în localitatea Apa Asău, din județul Bacău, a cuprins, pe rând patru locuințe și două adăposturi pentru animale cu anexele aferente. Flăcările s-au extins cu repeziciune din cauza intensificărilor de vânt, în condițiile în care județul Bacău a fost sub avertizare de cod galben.
”Incendiul a fost anunțat cu întârziere, în momentul în care flăcările cuprinseseră deja două case de locuit și un adăpost de animale și amenințau deja o a treia locuință. Intervenția a fost una dificilă din cauza suprafeței mari pe care s-a manifestat incendiul și a cantității mari de materiale combustibile”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Potrivit pompierilor băcăuani, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 500 de metri pătrați, fără a exista victime. În uma primelor cercetări, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat de către fiul proprietarului uneia dintre locuințe.