CEAUȘESCU, PLIN DE OBSESII

Cum era de așteptat, britanicii de la BBC nu l-au uitat nici pe Nicolae Ceaușescu. Dictatorul român avea, la rândul său, manii gastronomice prin care, de multe ori, reușea să îi scoată din sărite pe omologii lui, atunci când mergea în vizită. Ceaușescu nu avea încredere în nimeni, așa că venea cu mâncarea la pachet.
Celebrul este cazul în care Ceaușescu a plecat în vizită în Iugoslavia și l-a lăsat mut de uimire pe Tito când a cerut să consume legumele crude cu paiul, refuzând să le consume în formă solidă.

La palat, ca la mama acasă

Majoritatea dictatorilor proveneau din familii umile, de la ţară. Renumit pentru ospitalitatea pe care le-a arăta membrilor familiei regale sau starurilor de cinema, liderului Iugoslaviei îi plăcea  să mânănce o felie de slănină de porc, în timp ce Nicolae Ceauşescu cerea să i se servească, atunci când era acasă, un pui întreg făcut la ceaun.
Cunoscut mai puţin de publicul larg, Antonio de Oliveira Salazar, prim-ministru al Portugaliei din 1932 până în 1968 şi fondator al unui regim autoritar de dreapta care a guvernat ţara până în 1974, iubea să mânânce sardine. El îşi amintea că în copilărie era forţat să împartă o singură sardină cu un frate de-al său.

Două faze, AVEAU GAZE

Trei dintre cei mai renumiţi lideri autoritari – Adolf Hitler, Mao Zedong şi Benito Mussolini – s-au confruntat cu grave probleme digestive din cauza stresului cauzat de responsabilităţile lor.
Flatulenţa cronică de care suferea Hitler l-a determinat pe acesta să recurgă la un regim vegetarian, el permiţându-i unui doctor numit Theodore Morrell să-i prescrie doze de până la 28 de medicamente diferite.
Pe de altă parte, fostul dictator libian Muammar Gaddafi părea să nu fie deranjat de faptul că avea o afecţiune similară.
Probleme de digestie aveau şi Mussolini şi Mao Zedong, acesta din urmă fiind un carnivor declarat.

MENIU DE GROAZĂ

Despre Stalin se ştie că era pasionat de specialităţile georgiene şi că se folosea de mesele pe care le organiza, unde băutura curgea în valuri, pentru jocurile sale de putere. Invitaţii erau forţaţi să mânânce, să bea, să cânte şi să danseze timp de cinci sau şase ore, până dimineaţa. Tito se pare că putea să reziste la astfel de mese doar după ce vomita în mânecile sacoului.
Şi Hitler avea o modalitate de a-şi „tortura” invitaţii. Ţinând cont de faptul că el era vegetarian, el le cerea invitaţilor să vorbească despre ceea ce se întâmpla într-un abator din Ucraina, discuţiile devenind atât de revoltătoare încât cei care mâncau carne nu mai puteau să-şi termine porţia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.