De Geo Berciu,

„Cele două femei s-au deplasat cu trenul pe ruta Timişoara-Bucureşti şi au vrut să încheie tranzacţia în Gara de Nord. Încercau să vândă unei persoane şapte broaste ţestoase din specia ţestoasă de uscat bănăţeană”, a declarat Alexandru Nicolae, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Specia, cunoscută şi sub numele de „ţestoasa lui Hermann”, este protejată prin legislaţia Uniunii Europene şi se găseşte în România într-un areal restrâns: Herculane, Turnu Severin şi Orşova.

În acest moment, cele şapte broaşte ţestoase sunt la Grădina Zoologică din Bucureşti şi urmează să fie transportate în habitatul lor, iar femeile au fost reţinute pentru 24 de ore şi riscă de la 3 luni până la 4 ani de închisoare pentru că au încercat să comercializeze animale protejate de lege.

(Sursă foto: latifa.ro)
Citeşte şi: Un hoţ de diamante încarcerat într-o celulă fără toaletă. Poliţiştii îi urmăresc defecarea!

La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO
La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
Horoscop 3 iunie 2020. Balanțele se lovesc de câteva complicații, Taurii au probleme financiare
HOROSCOP
Horoscop 3 iunie 2020. Balanțele se lovesc de câteva complicații, Taurii au probleme financiare