Traian Băsescu acuză PSD și PNL că au guvernat împreună de 20 de ani: „Bolojan a militat pentru suspendarea mea, iar acum vrea la prezidențiale”

 3 comentarii
Traian Băsescu cu mâinile lângă față explică ceva.

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un atac dur duminică seară la Digi 24, susținând că PSD și PNL guvernează împreună de două decenii și împart responsabilitatea pentru „dezastrul” economic, dând ca exemplu deficitul majorat în timpul guvernului Tăriceanu, din perioada 2006-2009.

„Au făcut un dezastru atunci, un deficit uriaș, și a trebuit să vin eu cu Boc ca să rezolvăm după ei”, a spus fostul președinte.

PNL și PSD nu sunt prea diferite nici doctrinar, acuză Băsescu

Totodată, Băsescu a minimalizat diferențele doctrinare dintre cele două partide, amintind de momentele în care au colaborat pentru suspendarea sa în 20027 sau „cum au stat în spatele lui Mircea Geoană”, și a pus recentele critici ale liderilor liberali, precum Ilie Bolojan, pe seama intereselor electorale și a jocurilor politice pentru alegerile prezidențiale.

„Eu zic că nici doctrinar nu sunt prea diferiți. Bolojan era un mare militant pentru suspendarea mea atunci, iar acum vrea la prezidențiale și se rupe de PSD”, a acuzat Băsescu.

Băsescu îl critică pe Nicușor Dan fiindcă tergiversează numirea unui premier și blochează țara

Fostul președinte Traian Băsescu l-a criticat dur pe președintele Nicușor Dan pentru întârzierea desemnării unui nou prim-ministru, acuzându-l că blochează țara în jocurile politice dintre PSD și PNL.

Băsescu a subliniat că șeful statului ar fi trebuit să tranșeze rapid situația pentru oricare dintre variante, menționând că Siegfried Mureșan ar fi fost o opțiune superioară și că, în cazul unui eșec în Parlament, soluția corectă ar fi fost declanșarea alegerilor anticipate.

El susţine că Nicuşor Dan şi-a abandonat rolul de preşedinte.

”Preşedintele Nicuşor Dan, pe care l-am susţinut şi - deschid paranteză - dacă ar fi din nou în competiţie cu Simion, l-aş susţine tot pe Nicuşor, dar acum îl critic pentru că nu face ce trebuie. Deci domnul Nicuşor Dan pur şi simplu şi-a abandonat rolul de preşedinte. S-a apucat el să transmită partidelor: «Până nu îmi daţi un candidat cu 51% , eu nu desemnez». Dar de unde până unde? În ce Constituţie îi scrie dânsului că partidele trebuie să se îngrijească de nominalizarea unui candidat care să aibă 51%? Nu, asta e treaba celui pe care îl desemnezi. Cel pe care l-ai desemnat trebuie să-şi asigure majoritatea. Dacă nu, cade în Parlament şi se creează condiţiile pentru o altă variantă de soluţionare a crizei şi anume alegerile anticipate”, a transmis Traian Băsescu.

Preşedintele nu e obligat, după două căderi de guvern, să declanşeze anticipatele

Fostul președinte s-a declarat contrariat de refuzul lui Nicușor Dan de a face o a doua desemnare de premier, explicând că respingerea a două propuneri de guvern în termen de 60 de zile i-ar fi oferit șefului statului instrumentul constituțional al alegerilor anticipate pentru a debloca criza politică.

„Avem 60 de zile în care preşedintele să facă două desemnări care să nu treacă prin Parlament pentru a deschide varianta care poate fi una, o soluţie, varianta alegerilor anticipate. Atenţie! Preşedintele nu e obligat, după două căderi de guvern, să declanşeze anticipatele. Poate încerca şi a treia oară şi a cincea oară şi a opta oară, dar nu are voie să se lipsească de acest instrument într-o situaţie de blocaj politic, pentru că, până la urmă, el are responsabilitatea deblocării situaţiei politice. De asta nu îl înţeleg pe Nicuşor de ce n-a făcut a doua desemnare. Să vadă, trece bine, nu trece, are guvern, nu trece foarte bine, are condiţii să utilizeze la un moment dat şi o a treia soluţie de trecere peste criza politică, şi anume alegerile anticipate”, a afirmat Băsescu.

Guvernul Bolojan, acuzat că este ilegal, iar miniștrii nu ar mai trebui să semneze niciun act

Fostul președinte partidele politice, pe președintele Dan și Executivul condus de Ilie Bolojan de încălcarea legislației în vigoare, subliniat fiind faptul că un guvern nu poate funcționa în regim provizoriu pentru o perioadă mai mare de 45 de zile. Băsescu a atras atenția că actualul cabinet Bolojan a depășit deja 60 de zile de interimat, transformând blocajul politic de la nivelul conducerii țării într-o anomalie juridică și constituțională.

Ce spune Constituția României despre interimat

Deși în spațiul public se propagă confuzia legată de termenul de maximum 45 de zile pentru interimatul guvernului, Constituția stabilește expres (la art. 107 alin. 3) că un premier interimar își exercită atribuțiile fără o limită de timp predefinită, până la formarea noului guvern. Această flexibilitate constituțională este esențială în sisteme multipartidiste complexe precum cel al României, unde negocierile pentru o nouă majoritate nu se pot rezolva peste noapte

În schimb, Constituția României prevede că interimatul pentru funcția de ministru poate dura cel mult 45 de zile (art. 107 alin. 4). Un ministru interimar preia conducerea operativă a ministerului și are dreptul să semneze documentele curente necesare funcționării instituției și acte administrative cu caracter individual, însă nu poate promova inițiative legislative majore sau politici noi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    misu50 06.07.2026, 08:11

    Si Basescu face parte din echipa securistilor care vor oprirea lui Bolojan! Are si el "camara" care , daca va fi luminata, am avea ce vedea...Sper ca din 2028 sa-i arate Bolojan cum se conduce cu totul altfel o tara!

  • Avatar comentarii

    Prepurgel 06.07.2026, 08:48

    „Gura pacatosului adevar graește”-zice Biblia!Valabil și la „politicienii”„noștri” subalterni„aliaților”!Asta numai...dupa ce nu mai sunt in funcție-pentru ca in funcție...nu au voie sa le zica valahilor adevarul!Ce zice fosta sosie a lui Borys Elțyn,din acest„teritoriu”din„flancul estic”?Doua lucruri de reținut:1.-Ca Bolojan nu mai are nici o legitimitate sa ramâna in funcție(nici ca „interimar”),peste termenul prevazut de Constituție-pentru ca...a fost demis de Parlament!2.-Iar Nicușor trebuia sa se incadreze in termenul de 60 de zile prevazut de Constituție-(care nu e lege de drept comun in sensul aplicarii unor dispoziții asemanatoare in cazul„tacerii”ei)-și sa trimita in parlament doua propuneri de premier,iar in cazul respingerii sa dizolve parlamentul și sa organizeze alegeri anticipate!De unde pâna unde, iși aroga el dreptul sa stabileasca el care partide merita sa dea un prim ministru și care nu-daca au participat in mod legal la alegeri și au fost votate de atâția români?!

  • Avatar comentarii

    Moshu1 06.07.2026, 09:29

    Daaa,maare politician care face analize politice bazate pe ranchiuna personala !Mai lasati-l sa-si pape pensia in liniste si nu-l mai bagati in seama !!

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!