„Nu îmi doream să merg în contextul acesta, mai ales că este Cristina, şi este şi colega mea de echipă. Deci clar nu îmi doream să merg în contextul ăsta”, a declarat Bazaliu la plecare, potrivit telekomsport.ro.

Întrebată cum a fost când a văzut accidentarea Cristinei Neagu Bazaliu a răspuns: „Groaznic. Mi-au dat lacrimile instantaneu, nu mi-a venit să cred. Într-adevăr, vorbeam înainte de Campionat că îmi doresc ca toate fetele, cel puţin de la echipa mea să se întoarcă sănătoase. Şi de la echipa României. Dar se pare că deja noi în echipă avem două accidentări, destul de grave”, a spus Bazaliu. (n.r. a doua accidentată de la CSM este Amanda Kurtovic, jucătoare din Norvegia care a ratat turneul final)

„Am avut câteva antrenamente de handbal într-adevăr, dar suntem câteva jucătoare la antrenament, ce putem să facem?”, a spus Bazaliu.

Cristina Neagu, 30 de ani, accidentată grav în finalul meciului Ungaria – Romania 31-29 în Grupa Principală 2 de la Euro 2018 de handbal feminin, a primit un verdict crunt după investigațiile efectuate la genunchiul drept în această dimineață. Sportiva nu va mai juca în acest sezon și va reveni cel mai probabil abia la vară!


Citește și:

Dramă pentru România: Cristina Neagu a primit un diagnostic îngrozitor, după accidentarea din meciul cu Ungaria! Sezon încheiat pentru cea mai bună handbalistă a României!

Decizia luată de Cristina Neagu după ce a primit diagnosticul crunt de la medici. Ce mesaj public a transmis handbalista

Încă o lovitură pentru Cristina Neagu! Românii s-au revoltat: „Ce e în neregulă cu voi?”

Ion Țiriac, nemilos: „Afară cu totul! 50 de țări au făcut legea asta, noi am abolit-o”
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac, nemilos: „Afară cu totul! 50 de țări au făcut legea asta, noi am abolit-o”
Irina Columbeanu arată SENZAȚIONAL de când stă cu Monica Gabor. Imaginile astea sunt dovada
Playtech.ro
Irina Columbeanu arată SENZAȚIONAL de când stă cu Monica Gabor. Imaginile astea sunt dovada
Trei morţi și două mașini dezmembrate, într-un grav accident în Bacău. Două fete de 14 și 18 ani au scăpat cu viață din impact
Observatornews.ro
Trei morţi și două mașini dezmembrate, într-un grav accident în Bacău. Două fete de 14 și 18 ani au scăpat cu viață din impact
Horoscop 12 aprilie 2021. Leii sunt dispuși să meargă până în pânzele albe cu planurile lor
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2021. Leii sunt dispuși să meargă până în pânzele albe cu planurile lor
Premierul britanic Boris Johnson nu va participa la funeraliile prinţului Philip. Motivul a surprins pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Premierul britanic Boris Johnson nu va participa la funeraliile prinţului Philip. Motivul a surprins pe toată lumea
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)