Potrivit documentului, 51,9% din totalul cazurilor de COVID s-au înregistrat în București, Ilfov, Iași, Cluj și Timiș.

De asemenea, 77% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Bihor, Iaşi, Arad şi Botoşani.

INSP anunță că toate decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate. 86,1% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 de ani, în timp ce 57,5% din decese au fost la bărbaţi.

Sursa citată mai precizează că 94,6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 1 din 77 din totalul cazurilor de COVID-19 a fost înregistrat la personal medical.

Vineri, 23 iulie, ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că 87% din noile cazuri de infectare cu COVID apărute în România în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, iar 91% din decesele provocate de virus au apărut la persoane neimunizate.

Cel mai recent bilanț COVID transmis astăzi, 29 iulie, de autorități arată că 170 de persoane s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore. Tot în ultimele 24 de ore, un bolnav COVID și-a pierdut viața. La ATI sunt internați 49 de pacienți, în creștere ușoară față de ziua precedentă.

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Închisoare cu executare pentru un patron de televiziune din România: ”Avea o frică în oase de nu vă imaginaţi”. EXCLUSIV
Telekomsport
Închisoare cu executare pentru un patron de televiziune din România: ”Avea o frică în oase de nu vă imaginaţi”. EXCLUSIV
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră