Apelam la dv. pentru elucidarea unei probleme ivite in asociatia noastra. S-a spart o coloana de alimentare cu agent termic, adica acea coloana care trece prin toate apartamentele. In acest caz cheltuielile de reparatii
revin intregii asociatii sau numai locatarului apartamentului unde s-a produs fisura? Noi am aplicat o solutie de compromis. Asociatia a platit materialul, iar locatarul, manopera. S-a procedat corect?
Rozalia Craciun, Bucuresti
Nu, nu s-a procedat corect, deoarece coloana amintita este coloana magistrala, aprovizionand toate apartamentele si nu numai o instalatie individuala de apartament, deci un bun comun, caz in care eventualele reparatii sau inlocuiri revin tuturor proprietarilor in functie de cota lor de proprietate. Proprietarul ar fi trebuit sa suporte integral lucrarile numai in conditiile in care ar fi produs el defectiunea prin lovire sau taiere.
In conditiile in care doua dintre caloriferele din apartamentul meu sunt debransate, as putea sa pun repartitoare de caldura la cele ramase in functiune?
Elena Rusu, Bucuresti
In principiu, acest lucru este posibil. Depinde de sistemul aplicat de firma la care a apelat asociatia si de posibilitatea corectiei, impusa de aceasta situatie.
O firma de telefonie mobila ne solicita acceptul pentru montarea unei antene pe acoperisul blocului nostru. As vrea sa stiu cati dintre proprietari ar trebui sa fie de acord cu aceasta instalare. Si apoi, daca o astfel de antena este daunatoare sanatatii.
Doina Setcho, Bucuresti
Hotararea de a accepta instalarea antenei trebuie sa apartina majoritatii proprietarilor si cu deosebire a celor care ar putea fi direct afectati. In contract trebuie sa includeti clauze ferme care revin firmei in legatura cu integritatea acoperisului, reparatiile in cazul unor fisuri si implicit infiltratii de ape pluviale. Referitor la nocivitatea antenei credem ca nu este cazul sa va faceti probleme, specialistii infirmand temerile exprimate deja de catre alte persoane. Totul este ca asociatia sa aiba un beneficiu concret din acest contract de inchiriere.
Eugen Eftimiu
Specialist in probleme locative