Intervenție cu șenilata pentru salvarea unei femei în comă, în Vaslui

Echipajul medical a ajuns la vasluianca de 64 de ani, o femeie supraponderală aflată în comă, după două ore și jumătate din momentul apelului la numărul de urgență 112, după ce ambulanța a fost trasă, pe o distanță de aproximativ un kilometru, de un tractor al primăriei. Concomitent cu cererea sprijinului autorităților locale din Zăpodeni, sat în care se afla femeia în comă, medicul și asistenta au solicitat în ajutor, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, autoșenilata instituției pentru a putea ajunge la caz.

”În momentul în care autospeciala cu șenile a ajuns la locul solicitării, ambulanța TIM era ajunsă la caz datorită sprijinului acordat de autoritățile locale. Însă, șenilata va rămâne la locul intervenției până când va pleca și ambulanța TIM cu pacienta spre spital, având în vedere că se află în sprijin și ar mai putea fi nevoie de aceasta”, a declarat, vineri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Georgică Onofreiasa. La ora transmiterii acestei știri, echipajul medical depunea eforturi pentru stabilizarea femeii aflată în comă neurologică în vederea transportării la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Sursa foto: vremeanoua.ro


Citește și: 4,6 milioane de români trăiesc cu mai puțin de 23 de lei pe zi! Distanța tot mai mare dintre bogații și săracii lumii și ai României


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.