Un Artist Autodidact încearcă Să „democratizeze” Icoanele, Transpunând în Ele Viața Reală

„Primele desene pe care le-am făcut erau grotești. Erau urâte. Personaje cu fețe contorsionate, strâmbe. Imagini brute, nerealiste”, mărturisește Ionuț.

Stăm de vorbă într-un mic magazin de ochelari de pe strada Popa Tatu, din București, care a fost deschis de puțin timp de către Eugen, prietenul lui Ionuț din liceu. Cei doi au devenit, apoi, parteneri și acum își propun să „corecteze vederea” împreună – fizic și spiritual.

Ionuț Dulămiță (36 de ani): „Primele desene pe care le-am făcut erau grotești”

Printre ochelari de soare și ochelari de vedere cu rame duble, printre tocuri și alte dispozitive optice, magazinul de la parterul blocului este împânzit de tablouri în culori aprinse. Pe un perete, un angajat dintr-un supermarket își cară crucea în spate, ajutat, de formă, de un om în costum și fără chip – patronul. Sunt supravegheați atent de un Pilat din Pont cu bărbie ascuțită, înarmat cu două batoane de salam – consumatorul.

Mai jos, Adam și Eva sunt izgoniți din rai și trimiși la muncă, iar pe un alt perete e un portret al Gretei Thunberg, o combinație de pictură și colaj cu urși, copaci și Donald Trump.

Reinterpretări sociale ale icoanelor ortodoxe

Toate sunt făcute de Ionuț Dulămiță într-o reinterpretare a icoanei ortodoxe. Cu foiță aurie și culori brute, din scenele biblice clasice fac acum parte un „Sfânt al nesiguranței de mâine”, diavoli albaștri și un cimpanezu în brațele Fecioarei Maria, care fumează în timp ce face ciorbă.

Ultima este reprodusă după un fragment din romanul „Contaminare” al lui Mihai Radu, care descrie o astfel de imagine:

Fecioara Maria în brațe cu un cimpanzeu — Fecioara Maria cu un cimpanzeu în brațe

„(…) Repeta din cinci în cinci minute că tabloul luminos, din leduri, pe care Anastasia îl avea pe perete, e foarte mișto, iar ea, amețită și ea, găsea în asta un compliment pe cât de profund, pe atât de erotic și de amuzant. Era un compliment care ascundea un adevăr, dar și o promisiune. În tablou era Fecioara Maria cu o țigară în gură și cu pruncul sprijinit de ea cu mâna dreaptă, în timp ce cu stânga amesteca într-o oală de pe aragaz, din care ieșeau aburi. Aura de deasupra capului era făcută din fumul țigării pe care o avea în gură”.

Dintr-o altă lucrare, un amestec de pictură și colaj, la fel ca portretul Gretei, ne privesc trei chipuri neobișnuite, purtând cu ele mesajul „Toți solidari cu greviștii de la Electrolux”. Lângă cele trei personaje sunt lipite un cupon dintr-o pungă de chipsuri și un cod de bare.

Sunt imagini neplăcute pentru unele priviri, iar acuzațiile de blasfemie pentru asocierea unor scene din viața reală cu simbolurile religioase sunt cele mai comune reacții.

Artistul care a făcut o icoană cu Fecioara Maria cu pruncul cimpanzeu în brațe și cu o țigară în gură: „Unii-și fac cruce, alții mă acuză de blasfemie” — „Solidari cu greviștii de la Electrolux”

„Unii, trecând prin fața magazinului, și-au făcut cruce și au trecut mai departe. Într-o seară a venit cineva cu copilul lui să-mi spună că nu e drept ce facem, că icoana cu Fecioara Maria și cimpanzeul i se pare exagerată și că ar trebui să o dau jos”, povestește artistul.

Arta ca antidepresiv

Ionuț Dulămiță a lucrat mai bine de zece ani ca jurnalist. A scris pentru presa mainstream, dar și pentru presa independentă, la Scena9.

Artele plastice i-au plăcut dintotdeauna, de când îl desena, la grădiniță și în școala primară, pe Donald Duck după imagini din cărțile pentru copii, doar că nu știa asta încă. A renunțat prin școala generală la creion, dar acum șase ani a încercat să o impresioneze pe fata de care era îndrăgostit făcându-i un portret pe calculator, în Paint.

Ea nu a fost impresionată, dar Ionuț a continuat să deseneze și după ce s-au despărțit, portretizându-i, în creion, pe oamenii din jurul lui.

Devenise foarte terapeutic, chiar dacă desenele erau grotești. Pe parcurs am descoperit și culoarea și asta m-a dus într-o explozie de emoții și m-a ajutat să dau afară multe chestii din subconștient. M-a ajutat să mă calibrez. Aveam momente când plângeam când făceam asta
Ionuț Dulămiță, artist

Despărțirea, o operație de sinuzită în plină iarnă, urmate de un episod de depresie și anxietate l-au adâncit în singurătate și în acuarele, pensule și tuș.

A început să deseneze, într-un mod stângaci, personaje – reale sau fictive –, copii cu chipuri grotești, în trăsături exagerate, fără proporții sau volum, și autoportrete.

Mă liniștea și-mi dădea un sens imediat, era ca un antidepresiv. Mi s-a deschis un rezervor de creativitate de care nu eram conştient. Lucram în puseuri și urmăream doar eliberarea emoțională. Nu mă interesa cât de bine arătau lucrările, era pur terapeutic.
Ionuț Dulămiță:

A desenat din inconștient și a resimțit, în timpul ăsta, emoții puternice – furie, tristețe, bucurie, entuziasm. Pictura l-a ajutat să se regăsească, să dea afară sentimentele negative, sechelele emoționale și să scape de depresie.

Emoții cu amprentă socială

„A fost un rezervor care s-a secat la un moment dat, după ce am dat tot afară. Atunci am zis că trebuie să găsesc o metodă de a transmite ceva dincolo de stările mele interioare, să fac lucruri care să aibă sens și pentru ceilalți, nu doar pentru mine”, spune Ionuț.

Așa că a început să transpună pe pânză elementele și temele care îl interesau ca jurnalist: sărăcia, discriminarea, problemele de mediu. Teme sociale. A devenit mai atent la formă și la mesaj, păstrând, în același timp, abordarea naivă.

„Sfânta Greta” - „Mulți își pun speranța într-un copil care se bate cu șefi de stat” — „Sfânta Greta” – „Mulți își pun speranța într-un copil care se bate cu șefi de stat”

La presă a renunțat, descoperind în artă un mod mult mai profund de a-și exprima ideile.

Prima expoziție a avut-o într-un centru social din Berlin, cu tema acceptării, iar o alta, în București, la Art Hub, prin care a criticat marile lanțuri de supermarketuri.

A avut lucrări cu mesaje politico-sociale și într-un magazin de viniluri, iar iarna trecută a dus icoanele reinterpretate în barul Londohome din Capitală.

„Lumea e tragică prin însăși existența ei”

Personalități precum Donald Trump și Greta Thunberg, minorități, oameni fără adăpost care caută în tomberoane – sunt elemente care apar în lucrările lui Ionuț Dulămiță. Încadrate în context iconografic și în scene biblice cunoscute, picturile aduc în ele actualitatea și problemele cu care se confruntă societatea, făcând aluzie la exploatarea în muncă, la comunitatea LGBTQ, la schimbările climatice, la nesiguranță, discriminare și sărăcie.

Scene biblice reinterpretate: „Drumul Crucii” (centru) și „Izgonirea” (dreapta)

În „Izgonirea”, un înger îi trimite pe Adam și Eva la muncă. În „Drumul Crucii”, un angajat din supermarket își cară crucea. În spate, pe o fortăreață, se vede sigla unui mare lanț de magazine. Mai e și „Sfânta Greta”, un copil în care adulții își pun speranța pentru rezolvarea unor probleme pe care ei nu le pot rezolva.

„Mi se pare interesant să aduci temele din actualitate în frame-ul ăsta care e foarte încărcat de aura biblică. Par interzise, par că țin doar de mediul bisericesc, iar dacă le scoți din convenția lor, e blasfemie. Icoanele înglobează autoritate, frumusețe și o tristețe încremenită, parcă transmit cumva că lumea are un destin tragic prin însăși existența ei”, explică Ionuț.

Am vrut să democratizez icoanele ca mijloc de expresie, să le scot din contextul lor mitic și să le adaptez la problemele vremurilor noastre.
Ionuț Dulămiță:

Pentru expoziția cu icoane de la Londohome, Ionuț a primit ajutor de la poetul și muzicianul Ștefan Baghiu, care a compus și câteva piese tehno care să se potrivească cu tema icoanei reinterpretate.

Handicapul educației formale

La început, când încă experimenta cu vopseaua, Ionuț Dulămiță a descoperit outsider art, un curent al artiștilor autodidacți. E un curent asociat mai degrabă cu oamenii cu tulburări mintale care fac terapie prin artă în spitalele de psihiatrie.

„Ousider”-ii vin din afara „artei oficiale”. Sunt fără studii și își exprimă simplu, în formă brută, viziunile.

„Educația formală nu e o barieră în calea exprimării artistice”

„Sunt artişti ca Adolf Wölfli, Henry Darger, Bill Traylor, Martín Ramírez sau William Hawkins. Iar lecția principală pe care mi-au dat-o ei a fost că educația formală nu e o barieră în calea exprimării artistice”, explică Ionuț.

Nu are studii în domeniul artelor plastice și vrea să rămână așa. Îi lipsesc, încă, multe cunoștințe. Nu știe să picteze suficient de realist, de exemplu, iar asta îl frustrează, mărturisește el. Dar preferă să experimenteze singur, să învețe singur, pentru că îi e teamă că, dacă iese din zona intuitivă, își va pierde interesul, forța și prospețimea.

Neștiind foarte multe lucruri despre cum se face arta, tot experimentez și ăsta e și un avantaj. Caut forme, frame-uri de a plasa ce am adunat până acum, ideile pe care le am, nu neapărat ca jurnalist, ci ca om care chestionează lumea.
Ionuț Dulămiță:

Teama de a fi

Deși lucrările sale surprind aspecte socio-politice cu impact puternic, Ionuț spune că sunt de fapt „o joacă” și că a luat totul ceva mai în serios abia cu expoziția cu icoanele reinterpretate.

Spune că pictura l-a ajutat emoțional și l-a ajutat să-și descopere o nouă identitate – chiar dacă a pierdut-o pe cea de jurnalist.

Ionuț (stânga) și Eugen (dreapta) au împreună un magazin de optică și își propun să „corecteze” vederea fizic și spiritual

„E important să vezi că îți iese ceva din nimic, dintr-o dorință foarte mare de a te exprima, de a da afară niște lucruri, de a face ordine în emoții și trăiri. Apoi să vezi că acel ceva se dezvoltă și îl poți combina cu cunoștințele pe care le ai deja. Aici cred că am un avantaj față de cineva care a fost în sistemul de învățământ și care urmează niște direcții foarte clare”, spune artistul.

Nu știe ce va face mai departe, dar știe că nu vrea să-și transforme pasiunea pentru pictură într-un job full time.

„Dacă aș face asta tot timpul, s-ar banaliza”

Acum, lucrează împreună cu prietenul său, Eugen, unde și-a amenajat, la etaj, un mic atelier. Magazinul nu vinde doar ochelari, ci și lucrări de artă, în ideea de a încerca să promoveze artiști locali.

Împreună, cei doi vor să „corecteze vederea” – fizic și spiritual.

Eu încă nu văd asta ca pe o profesie, tocmai de asta fac altceva, pentru că vreau ca asta să rămână ceva special. Am o teamă, că dacă devine o profesie, îmi pierd iarăși interesul și mă plafonez. Vreau să mă dezvolt, dar nu vreau să devină o meserie în sine, nu vreau să depind de ea ca să supraviețuiesc. Dacă aș face asta tot timpul, s-ar banaliza.
Ionuț Dulămiță: