INTERVIU. Trei tineri dezleagă mistere sociale și politice din muzica românească: „Suntem atenți la ritmurile unor momente istorice și la sunetele lor”

„Arhiva de Sunet dezleagă misterele sociopolitice infiltrate în muzica românească”. Așa este prezentat proiectul pe pagina de Facebook.

Practic, o serie de podcasturi în care povești de ieri și de azi încearcă să stabilească legături și cauzalități între epoci, locuri, evenimente și muzica produsă atunci. 

Amintiri ale artiștilor și multă muzică „dezgropată”. De la Giuleștiul anilor ‘50 până la muzica alternativă din anii ‘80 și răspândirea protomanelelor sau apariția punk-ului în Timișoara. La timpul prezent s-au analizat teme cum ar fi migrația, munca, iar acum – războiul.

De la ce idee s-a plecat, ce s-a construit în cei trei ani care au trecut de la demararea proiectului, dar și unde își propun să ajungă cu Arhiva de Sunet cei trei inițiatori, Paul Breazu, Ionuţ Dulămiţă și Mihai Lukács, într-un interviu pentru cititorii Libertatea. 

• Mihai Lukács: regizor de teatru, performer și teoretician: „Arhiva de Sunet este un cabinet de curiozități sonore privite dialectic”.
• Ionuț Dulămiță: jurnalist, pictor și antreprenor: „Produsul muzical stă înaintea autorului său”.
• Paul Breazu: jurnalist, semnează o rubrică dedicată muzicii în Dilema Veche: „Sunt artiști cu nume și cu opere importante care ne refuză”.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Vasile Ernu: Consider că Arhiva de Sunet este unul dintre cele mai faine proiecte din ultimul timp. Care e istoria acestui proiect și cine sunt cei ce-l fac?
Mihai Lukács: Show-ul audio are deja 3 ani și simțim că se dezvoltă, merge în direcții analitice diverse, iar formatul, gândit așa de la început, este inepuizabil. Am putea scoate un sezon doar cu muzica produsă în România în ultima lună. Echipa a rămas aceeași: Paul Breazu, Ionuț Dulămiță și Mihai Lukács. 

Totul a început de la Adam Curtis, regizorul britanic de documentar, și stilul său foarte special de montaj și analiză. Fiind specialiști în culturi populare și activi pe scena culturală locală, am vrut să intervenim cu armele noastre în războaiele culturale din istoria recentă din România. 

Am început cu muzica ultimilor 30 de ani, dar ultimele episoade au ajuns în Giuleștiul anilor ‘50 sau la Spitalul Floreasca, unde naufragiază trapperii din muzica lui Ian.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Ionuț Dulămiță: Inițial, ne gândeam să facem o serie de podcasturi în care să analizăm muzica având tematică socială produsă în România. Apoi am rafinat ideea și ne-am propus să cercetăm felul în care muzica locală a reflectat și a reacționat la tematici sociopolitice relevante din ultimele decenii, conștient sau nu. 

Asta am făcut în primul sezon, unde am descoperit muzici care vorbeau despre muncă, migrație, Ceaușescu și NATO. 

În următoarele două, am urmărit felul în care muzica vorbește despre oraș, în Timișoara și București. Am păstrat în toate sezoanele același format de colaj audio, unde piesele se îmbină cu povești și analize livrate de artiști și comentatori (jurnaliști, istorici, antropologi, arhitecți etc.). 

Prospețimea formatului vine din coagularea experiențelor noastre profesionale în jurnalism, dj-ială și regie de teatru. Suntem deopotrivă arhiviști și artiști în acest demers.

Ionuț Dulămiță, Arhiva de Sunet:

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

„Un exercițiu de a gândi muzica puțin altfel”

Vasile Ernu: Ce urmărește, de fapt, acest proiect? Care e miza și scopul? Ce v-ați propus?
Mihai Lukács: Este un exercițiu în primul rând de a gândi muzica puțin altfel. Muzica este foarte prezentă în viețile noastre, pe atât de multe canale, și cu metode care diferă de-a lungul timpului. Ea este poate cea mai intruzivă, în sens bun, formă artistică (dacă ne gândim la expresia viermelui de ureche, o senzație foarte fizică de parazit care îți intră prin auz în creier și în corp și acolo lucrează). 

Arhiva de Sunet este un cabinet de curiozități sonore privite dialectic. Suntem atenți la ritmurile unor momente istorice și la sunetele lor, dar este o privire istorică ancorată în prezent. Ne interesează cauzele din trecut asupra vieților noastre de acum.

Ionuț Dulămiță: Eu aș zice că una dintre mizele proiectului este să arătăm felul în care muzica vorbește despre societatea românească din ultimele decenii. Și să recuperăm, prin muzică, momente și fenomene importante din istoria noastră recentă, oferind insight-uri noi asupra lor, uneori surprinzătoare. 

Îmi place abordarea asta în care produsul muzical stă înaintea autorului său și care favorizează o abordare critică, nu una de eroizare. Cu un brânci din partea unor comentarii avizate, mi se pare că o piesă vorbește mai mult decât autorul ei despre perioada în care a fost compusă; autorul poate cel mult să îmbogățească analiza, vorbind cu conștiința din prezent și cu cea de la momentul actului artistic. 

Vasile Ernu: Practic, dacă înțeleg eu bine, voi nu recuperați doar „sunetul”, „muzicalitatea” unei epoci, ci, prin muzică, recuperați o atmosferă a epocii?
Mihai Lukács: Epocile din trecut și epoca pe care o trăim acum, privită și ea tot istoric, au sunetele lor specifice, versurile și trăirile lor, care se deosebesc de alte perioade prin evenimentele caracteristice, cruciale. Asta nu ține neapărat de durata epocii: dacă ne gândim mai bine, epoca Antonescu a ținut doar 4 ani, dar cu ce efecte devastatoare asupra unei întregi regiuni, efecte care lucrează și azi și încă nu sunt rezolvate. 

Nu vrem să recuperăm atmosfere, cât să le privim cu detașare și să le înțelegem într-un mod rațional, mai puțin bazat pe emoții viscerale. Iar muzica are aspectul acesta visceral, dacă ne gândim doar la marșurile războinice, ce efect extraordinar de mobilizare a bărbaților tineri să meargă la măcel poate avea un simplu cântec.

Mihai Lukács, Arhiva de Sunet:

Dar mai mult decât înțelegerea trecutului recent, poate mai relevant este efectul de radio-activitate (termenul lui Adorno), de respirație largă, de sunet imprevizibil, dincolo de medii artistice și genuri muzicale sau disciplinare. O radio-activitate care privește spre viitor și spre ce urmează, atât sonor, cât și de înțelegere și transformare a unei lumi care vine, încă în formare.

Paul Breazu: Unul dintre pretextele principale ale apariției acestui podcast a fost legat de felul în care cultura pop, cu accentul pus de muzică precum agent de diseminare perfect și predilect, și societatea se determină reciproc în contemporaneitate. Sau, ca să simplific cumva, de ce sunt atât de importante soundtrackurile societale pentru a înțelege mai bine anumite momente și contexte. Concret, nu încercăm să apăsăm pedala unei recuperări, a unei depictări, a unei atmosferizări, ci mai degrabă pe cea a unei deconstrucții.  

„Muzica vorbește despre aproape tot ce se întâmplă în societate” 

Vasile Ernu: Cum se derulează un astfel de podcast? Care e scenariul? Cum găsiți eroii?
Ionuț Dulămiță: Avem cazuri în care pornim de la o temă – de exemplu, migrația, cum a fost în primul sezon -, altele în care pornim de la o perioadă – de exemplu, muzica produsă în anii 80 în București, cum s-a întâmplat în sezonul de anul acesta. 

Apoi căutăm cât mai multe piese pe care le considerăm noi relevante în aceste direcții, încercăm să vorbim cu artistele și artiștii care le-au compus și căutăm oameni cu rol de comentatori care să le pună într-un context. 

Scenariile se scriu de la sine, nu avem formule preconcepute, lăsăm muzica scanată, interviurile și analizele adunate să vorbească de la sine. Uneori iese ca o poveste cu cap și cu coadă, alteori iese un mixaj de mărturii fragmentare, făcut însă cu sens.

Mihai Lukács: Nu cred că vorbesc de la sine, nu sunt implicite și autoconținute, ele vorbesc doar când sunt puse în relație cu alte elemente, uneori contradictorii sau aparent similare. Cred că fiecare moment este atent elaborat tocmai pentru a ieși dintr-o înțelegere măruntă și egocentrică, vrem să aducem un episod într-un anume punct, inclusiv modul în care explorăm un moment specific, așa cum a fost cutremurul din 1977. 

Acele episoade dedicate catastrofei bucureștene sunt puternic influențate de o perspectivă analitică, o cercetare amplă, care durează de câțiva ani și de un argument clar referitor la ce a avut loc imediat după dezastru și cum reiese asta în muzica și reacțiile imediate de atunci. Desigur, anumite întâlniri, cum a fost cea cu Nicu Alifantis, prin spontaneitatea ei, influențează foarte mult parcursul unei anumite construcții de episod. 

Vasile Ernu: Vă concentrați mai mult pe teme sau pe eroi, adică oameni care au produs muzică sau cunosc istorie muzicală a unei perioade?
Ionuț Dulămiță: Ne concentrăm mai mult pe teme, care sunt inepuizabile. Pare că muzica vorbește despre aproape tot ce se întâmplă în societate. Artiștii și comentatorii apar pe parcurs.

Paul Breazu: Există totuși și destulă spontaneitate în structura unui episod. Sunt multe piste lansate de artiști, de alți invitați, de mesajele produse de muzica pe care o folosim, care ne deturnează proiecția inițială. 

Dar da, Arhiva de Sunet are mai degrabă o înclinație către temele procesate de muzică în anumite condiții sociopolitice.

Paul Breazu, Arhiva de Sunet:

„Am ajuns și în prezent când am vorbit despre muncă și migrație”

Vasile Ernu: Ce perioade ați documentat și ce doriți mai departe să documentați?
Mihai Lukács: Nu documentăm perioade neapărat, ci avem dialoguri despre locuri specifice și fenomene sociale complexe, cum ar fi cartierele bucureștene, Timișoara, migrația în Occident, revoluția din 1989, militarizarea, așa cum apar ele istoric în muzică și în anumite momente de coagulare. 

Întrebarea, desigur, este ce a fost mai înainte, oul sau găina? Realul sau imaginarul? Uneori, în urma unor discuții și audiții prelungite în context, avem senzația că fenomenul despre care vorbește o piesă nu există cu adevărat și a fost pur și simplu produs de artistul respectiv, iar construcția fantezistă s-a rostogolit și a devenit realitatea de care suntem convinși că a avut loc și a cărei memorie o trăim cât se poate de intim și personal. 

Desigur, este un punct de plecare greșit, pentru că muzica pop nu e niciodată sociologie pură sau ficțiune 100%, realul și imaginarul sunt într-o relație dialectică perpetuă, iar asta vedem în orice formă artistică. Forța unei creații artistice stă tocmai în acest joc al planurilor reale și imaginare pe care încercăm să le decriptăm la Arhiva de Sunet. 

Ionuț Dulămiță: Nu am documentat perioade per se, ci am călătorit în momente din mai multe perioade, în funcție de temele alese. Am mers, de exemplu, în anii ’50, în cartierul ceferiștilor, când am vorbit despre București. Am staționat în anii ’60-’70 când am discutat despre începuturile rockismului în Timișoara, despre muzica lăutărească, cea de teatru, cea produsă sub auspiciile Cenaclului Flacăra sau cea inspirată de cutremurul din ’77. 

Am vizitat anii ’80 prin muzica alternativă conectată la cartierele bucureștene sau prin noul pop care se năștea în Capitală. Am vorbit despre anii ’90 când am analizat apariția hip-hop-ului bucureștean și răspândirea protomanelelor sau când am încercat să fixăm apariția punk-ului în Timișoara. 

Am ajuns și în prezent când am vorbit despre muncă și migrație. Și așa mai departe. Facem un baleiaj constant între trecutul recent și prezent, documentând constant fragmente care sperăm să se adune ca într-un puzzle și să ne dea o mai bună înțelegere asupra unei perioade. Sau cel puțin mai multe chei de decriptare a ei.

Se lucrează la un sezon special, numit „Război și pace”

Vasile Ernu: Care sunt cele mai mari greutăți cu care vă confruntați în derularea unui astfel de proiect?
Mihai Lukács: Ca în majoritatea proiectelor artistice independente, finanțarea și capacitatea de continuitate ne afectează procesul de lucru. Deși Arhiva de Sunet este un proiect pe termen lung și ar putea funcționa mult mai regularizat, sistemul de finanțare a proiectelor culturale te forțează să lucrezi pe perioade scurte, intens, fără capacitatea de a face un plan pe termen lung în cadrul unei singure finanțări. 

Dar, pe de altă parte, suntem recunoscători instituțiilor care au susținut Arhiva de Sunet (AFCN, Primăria Timișoara, Ordinul Arhitecților din România) și sperăm să găsim o formulă viabilă de a asigura continuitatea Arhivei. 

Paul Breazu: Pe lângă asta – dar n-aș numi-o neapărat o greutate cu care ne confruntăm, ci mai degrabă un fel de curiozitate -, sunt artiști cu nume și cu opere importante care ne refuză. N-am neapărat o explicație coerentă a refuzului, dar îmi sună plauzibil un amestec de fugă de politic – Arhiva de Sunet încearcă să ordoneze totul și-n relație cu diferitele contexte politice – și de nișe.

Vasile Ernu: Ce urmează să ascultăm de la voi în următoarea perioadă?
Mihai Lukács: După ce terminăm sezonul cu muzica despre București (8 episoade), pregătim unul special numit „Război și pace”, la care am lucrat în acest an belic și care reflectă cum este prezent războiul în muzica românească de-a lungul timpului, e bazat pe o discuție lungă pe care am avut-o cu colaboratorii noștri Raluca Voinea și Bogdan Popa.

Proiectul ar putea să treacă Prutul

Vasile Ernu: Intenționați să extindeți proiectul și spre Republica Moldova?
Mihai Lukács: Muzica moldovenească este fascinantă pentru Arhiva de Sunet. Personal mă interesează ruralul moldovenesc, care are o construcție total diferită de cel din România, datorită perioadei sovietice. Se pot spune foarte multe povești inedite, puțin cunoscute. 

Din când în când atingem acest subiect, ascultăm multă muzică basa și ne dăm seama cum perspectivele particulare ale artiștilor de la Chișinău pot să lărgească foarte frumos un spectru de înțelegere a unor contexte mari, regionale și globale. 

Dacă există interes pentru o Arhivă de Sunet Moldova, noi suntem pregătiți de săpat șanțuri.

Mihai Lukács, Arhiva de Sunet:

• Toate „producțiile” Arhivei de Sunet pot fi ascultate pe pagina YouTube a proiectului. Ultimul episod din seria dedicată muzicii din Capitală se intitulează „În București, Angst-ul a devenit un supermarket”.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro